|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată. Modificată
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
| |
2.1 |
Secretari de şedinţă
Soluţie: aprobați
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată
|
|
|
4.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
Soluţie: la plen
|
|
|
5.
|
Puncte de vedere referitoare la cererea doamnei deputat Oana Murariu, secretar al Camerei Deputaţilor, privind interpretarea art.198 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor:
Soluţie: se trimit doamnei deputat Oana Murariu, secretar al Camerei Deputaților
|
|
| |
5.1 |
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
|
|
| |
5.2 |
Comisia pentru regulament
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a fi sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (PLx 213/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a fi sesizată pentru dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (Plx 156/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea domnului deputat Romulus-Marius Damian de a deveni coiniţiator al Propunerii legislative pentru completarea art.112 din Legea educaţiei naţionale (Plx 129/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea Consiliului Concurenţei referitoare la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2021 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echităţii şi a transparenţei pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 (PLx 188/2021)
Soluţie: aprobată. Amendamente: 05.06.2021. Raport: 15.06.2021
|
|
|
10.
|
Scrisoare din partea domnului Tiberiu Horaţiu Gorun, Secretarul general al Guvernului, prin care solicită transmiterea către Secretariatul general al Guvernului a nominalizărilor Camerei Deputaţilor pentru calitatea de membru şi membru supleant în Consiliul de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie
Soluţie: se trimite liderilor grupurilor parlamentare pentru a transmite propuneri până la 10 iunie 2021. Raportul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului va fi depus până la 15 iunie 2021 și înscris pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților
|
|
|
11.
|
Raportul special privind deficitul de personal din cadrul Poliţiei Române şi dotarea logistică a poliţistilor, înaintat de Avocatul Poporului
Soluţie: la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
|
|
|
12.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
12.1 |
Memorandum intern privind participarea domnului deputat Andi–Gabriel Grosaru la lucrările Forumului Parlamentar de Intelligence şi Securitate, Panama, 29 – 30 iunie 2021
Soluţie: amânat
|
|
| |
12.2 |
Informare privind participarea la reuniunea online a Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (19 martie 2021)
Soluţie: s-a luat act
|
|
| |
12.3 |
Informare privind participarea la reuniunea online a Comisiei de egalitate şi nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (14 aprilie 2021)
Soluţie: s-a luat act
|
|
| |
12.4 |
Informare privind reuniunea Comisiei pentru probleme culturale a ICE DP (21 aprilie 2021)
Soluţie: s-a luat act
|
|
| |
12.5 |
Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a şaptea Conferinţă Mondială a Tinerilor Parlamentari (28 – 29 aprilie 2021)
Soluţie: s-a luat act
|
|