| You are here:: | Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting15.05.2006 13:00 |
MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES
| 1. |
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 2. |
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 3. |
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 4. |
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
Soluţie: aprobat |
||
| 5. |
Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
Soluţie: respins |
||
| 6. |
Scrisoare din partea domnului deputat Mircovici Nicolae, secretar al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989
Soluţie: scrisoarea poate fi prezentată în cursul uneia dintre şedinţele Camerei Deputaţilor consacrată declaraţiilor politice |
||
| 7. |
Desemnarea unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, care să îndeplinească atribuţiile de preşedinte al Consiliului Interdepartamental la nivel de demnitari, potrivit Hotărârii Guvernului nr.372/1993
Soluţie: a fost desemnat dl. Lucian Augustin Bolcaş |
||
| 8. |
Sinteza declaraţiilor politice prezentate de deputaţi în şedinţa din 2 mai 2006
Soluţie: s-a luat act |
||
| 9. |
Sesizare din partea domnului Mihai Unghianu, secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor Scrisoarea doamnei deputat Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu Soluţie: se transmit domnilor chestori Valeriu Zgonea şi Ioan Oltean, care vor analiza situaţia |
||
| 10. | Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe | ||
| 10.1 |
Reuniunile comisiilor Adunării Uniunii Europei Occidentale, Paris (16-17 mai 2006); Ziua internaţională a parlamentarilor, Berlin (18 mai 2006)
Soluţie: aprobat: Participă doamna deputat Florina Ruxandra Jipa (PRM), doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ (PRM), domnii deputaţi Cristian Silviu Buşoi (PNL), Dumitru Bentu (PSD) şi domnul Răzvan Tănase |
||
| 10.2 |
Audierea publică cu tema "Protecţia copiilor în România (Strasbourg, 16 mai 2006)
Soluţie: aprobat: Participă domnul deputat Alin Teodorescu (PSD) |
||
| 10.3 |
Vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei parlamentare finlandeze conduse de domnul Ilkka Kanerva, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Finlanda, 16 mai 2006
Soluţie: aprobat |
||
| 10.4 |
Vizita oficială la Camera Deputaţilor a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Estonia, condusă de domnul Enn Eesmaa, preşedintele Comisiei (22-25 mai 2006)
Soluţie: aprobat |
||
| 10.5 |
Participarea la Conferinţa preşedinţilor parlamentelor europene organizată la iniţiativa şi sub egida Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la ceremoniile legate de marcarea centenarului Parlamentului Finlandei (Tallin şi Helsinki)
Soluţie: aprobat: Participă domnul deputat Valer Dorneanu |
||
| 10.6 |
Participarea la prima parte a celei de-a 52-a sesiuni ordinare a Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO), Paris, 19-21 iunie 2006
Soluţie: aprobat: Participă doamna deputat Florina Ruxandra Jipa (PRM), doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ (PRM), domnii deputaţi Florin Iordache (PSD), Cristian Silviu Buşoi (PNL), Csaba Levente Szekely (UDMR), Nicolae Popa (PC), Ioan Timiş (PSD) şi domnul Daniel Dulca |
||
| 10.7 |
Participarea la cea de-a 6-a Reuniune a preşedinţilor de parlamente din ţările "Parteneriatului Regional" (Varşovia, 25-26 iunie 2006)
Soluţie: aprobat: Participă domnul deputat Miron Mitrea |
||
| 10.8 |
Conferinţa preşedinţilor de Parlamente din ţările membre UE şi din ţările candidate (Copenhaga, 29 iunie - 2 iulie 2006)
Soluţie: aprobat: Participă domnul Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi doamna Georgeta Elisabeta Ionescu, secretar general al Camerei Deputaţilor |
||
| 10.9 |
Bilet de avion neutilizat pe ruta Bucureşti - Rabat şi retur
Soluţie: aprobat |
||
| 10.10 |
Vizita Comisiei de apărare a Adunării Uniunii Europei Occidentale, Helsinki, 7-9 iunie 2006
Soluţie: aprobat: Participă doamna deputat Florina Ruxandra Jipa (PRM), domnii deputaţi Cristian Silviu Buşoi (PNL), Florin Iordache (PSD) şi domnul Răzvan Tănase |
||
| 10.11 |
Informare privind vizita oficială în România a delegaţiei parlamentare condusă de domnul Jose C. de Venecia Jr., preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului Republicii Filipine (26 aprilie - 1 mai 2006)
Soluţie: aprobat |
||
| 10.12 |
Informare privind vizita oficială în România a delegaţiei Ligii Parlamentare de Prietenie Japonia - România din Parlamentul japonez, conduse de domnul Hakuo Yaganisawa, preşedintele Ligii de prietenie, 30 aprilie - 2 mai 2006
Soluţie: aprobat |
||
| 10.13 |
Informare privind participarea unei delegaţii a Parlamentului României la colocviul interparlamentar cu tema "Independenţa justiţiei - condiţie pentru integrarea în Uniunea Europeană", Bruxelles, 24-25 aprilie 2006
Soluţie: aprobat |
||
| 10.14 |
Vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei parlamentare austriece conduse de E.S. doamna Sissy Roth - Halvax, preşedintele Bundesrat-ului Austria, 18 mai 2006
Soluţie: aprobat |
||
| 11. |
Memorandum intern: Articolele apărute în ziarul "Ziua" în legătură cu
textul Legii bugetului de stat pe anul 2006, forma publicată în Monitorul Oficial al României
Soluţie: se va întocmi un nou drept la replică |
||
| 12. |
Memorandum intern: Activitatea Subcomisiei pentru românii de
pretutindeni a Camerei Deputaţilor
Soluţie: amânat |
||
| 13. |
Solicitare din partea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul
Soluţie: se transmite Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi |
||
| 14. |
Scrisoarea domnului deputat Dumitru Becşenescu
Soluţie: aprobat |
||



