You are here:: Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting01.09.2021 13:02

MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 1 septembrie 2021 ora 13:02

1. Proiectele Ordinii de zi şi Programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru ziua de miercuri, 1 septembrie 2021
    Soluţie: aprobată. Modificate
pdf icon
   1.1  Secretari de şedinţă
    Soluţie: aprobați
pdf icon
2. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobată
pdf icon
3. Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului
    Soluţie: la Birourile permanente reunite
4. Raportul final al Proiectului ”România Educată”, Proiect al Preşedintelui României
    Soluţie: la Comisia pentru învățământ, pentru analiză
pdf icon
5. Solicitare din partea doamnei Raluca Turcan, Ministrul muncii şi protecţiei sociale, referitoare la proiectul de Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie (PLx 210/2021)
    Soluţie: la Comisiile permanente sesizate în fond. Termen: 7 zile
pdf icon
6. Solicitări din partea Grupului parlamentar PNL privind modificări în componenţa unor comisii permanente
    Soluţie: la Comitetul liderilor
pdf icon
7. Informare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la PLx nr. 34/2021, PLx nr. 134/2021 şi PLx nr. 162/2021
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
8. Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi din luna mai 2021
    Soluţie: aprobată
pdf icon
9. Informare din partea doamnei deputat Anamaria Gavrilă
    Soluţie: la plen
pdf icon
10. Propunere din partea Federaţiei Române de Șah privind organizarea unui Campionat de şah al parlamentarilor români
    Soluţie: la Comisia pentru tineret și sport
pdf icon
11. Solicitare din partea Asociaţiei Copiilor cu Boli Mitocondriale şi a Asociaţiei TWNK Linked Effort referitoare la iluminatul Palatului Parlamentului în culoarea verde în data de 25 septembrie 2021 şi susţinerea în vederea conştientizării asupra afecţiunilor mitocondriale în România
    Soluţie: aprobată
pdf icon
12. Documente aprobate de membrii Biroului permanent care au asigurat permanenţa la Camera Deputaţilor în perioada vacanţei parlamentare:
   12.1  Notă privind situaţia Deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost admise sesizări şi excepţii de neconstituţionalitate
    Soluţie: către Comisiile de specialitate
pdf icon
   12.2  Note privind situaţia Deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate pe calea controlului ”a posteriori”, prin care au fost admise excepţii de neconstituţionalitate
    Soluţie: către Comisiile de specialitate
pdf icon
   12.3  Solicitare din partea doamnei senator Anca Dana Dragu, Preşedintele Senatului, de a deveni coiniţiator al proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PLx 298/2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.4  Scrisoare din partea Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989 prin care comunică o copie certificată de pe Hotărârea civilă nr.82/2021 pronunţată de către Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.5  Scrisoare din partea domnului Tiberiu Horaţiu Gorun, Secretarul general al Guvernului, prin care revine la solicitarea de transmitere către S.G.G. a nominalizărilor Camerei Deputaţilor pentru calitatea de membru titular şi membru supleant în Consiliul de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.6  Scrisoare din partea domnului Tiberiu Horaţiu Gorun, Secretarul general al Guvernului, prin care transmite Raportul privind datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2020, elaborat de Ministerul Finanţelor
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.7  Solicitări din partea unor comisii permanente privind utilizarea autoturismelor în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie şi august 2021
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.8  Scrisoare din partea Consiliului Concurenţei referitoare la solicitarea Comisiei Europene de comunicare a unor informaţii suplimentare cu privire la Cazul SA 58857-2020/FC privind presupusul ajutor acordat Camerei de Comert şi Industrie a României
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.9  Scrisoare din partea domnului Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, prin care transmite Memorandumul cu tema ,,Aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene - 2022", aprobat de Guvern în şedinţa din 29 iunie 2021
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.10  Adresa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene privind punerea în practică a proiectului România Velo
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.11  Plângere Prealabilă formulată de doamna Doina Gradea, având ca obiect solicitarea de revocare a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2 din 24 iunie 2021 pentru numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.12  Scrisoare din partea Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală prin care este înaintat extrasul sentinţei penale nr. 414/15.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală privind pe Drăghici Mircea Gheorghe, fost deputat
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.13  Scrisoare din partea Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Coşoreanu & Asociaţii
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.14  Raportul privind activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în anul 2020
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.15  Raportul anual 2020 al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.16  Raportul privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare, transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.17  Memorandum Intern: Solicitarea Asociaţiei Azi Copil - Mâine Adult
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.18  Solicitare privind accesul artiştilor plastici confirmaţi la Festivalul Cor Ardens Art
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.19  Solicitare din partea CREART privind organizarea în Piaţa Constituţiei a Concursului internaţional de video mapping iMapp Bucharest - Winners League 2021
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   12.20  Memorandum Intern: Solicitarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
13. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe pdf icon
   13.1  Memorandum intern privind vizita în România a domnului Ryszard Terlecki, vicemareşal al Seimului Republicii Polone, împreună cu o delegaţie parlamentară polonă (12 - 14 iulie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.2  Memorandum intern privind participarea la cea de-a 28-a Adunare Generală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (Creta, Grecia, 22 - 26 iulie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.3  Memorandum intern privind participarea la Conferinţa privind Drepturile Omului şi la Adunarea Plenară Interparlamentară organizate în marja evenimentului "Copenhagen 2021" (Copenhaga, Danemarca, 17 - 20 august 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.4  Memorandum intern privind participa rea la vizita de lucru la sediul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, Elveţia, 2 - 3 septembrie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.5  Informare privind participarea la cea de-a 15-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei, în sistem videoconferinţă (3 - 4 iunie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.6  Informare privind participarea la reuniunea Secretariatului Internaţional, Preşedinţilor de Comisii şi Raportorilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.) (Belgrad, Republica Serbia, 14 - 15 iunie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.7  Informare privind participarea la Conferinţa interparlamentară online cu tema "Rolul parlamentelor în consolidarea relaţiei UE-Africa" (21 iunie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.8  Informare privind vizita domnului deputat Ovidiu-Victor Ganţ la Munchen (28 - 29 iunie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.9  Informare privind participarea la Forumul Parlamentar de Securitate şi Intelligence organizat la Parlamentul Latino-American şi Caraibelor din Panama (28 - 30 iunie 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.10  Informare privind deplasarea în Republica Italiană a domnului deputat Boris Volosatîi, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (5 - 12 august 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon
   13.11  Informare privind vizita de lucru la Copenhaga ocazionată de Adunarea Interparlamentară şi Conferinţa privind Drepturile Omului din cadrul Copenhagen 2021 (17 - 20 august 2021)
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon