You are here:: Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting18.04.2006 13:06

MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2006 ora 13:06

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat
3. Solicitare din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator privind organizarea unei dezbateri politice
    Soluţie: aprobat: marţi, 25.04.2006, ora 16,00
4. Notă referitoare la interpelările adresate de deputaţi Guvernului
    Soluţie: - lunea, o listă cu interpelările
- la Birourile permanente reunite – decalarea orelor de întrebări şi interpretări
5. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat
6. Retragerea unei propuneri legislative
    Soluţie: aprobat
7. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
    Soluţie: aprobat
8. Comunicare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
    Soluţie: s-a luat act
9. Solicitare din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
    Soluţie: respins
10. Modificarea componenţei unităţii de implementare a proiectului PHARE "Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului României"
    Soluţie: aprobat
11. Informare cu privire la realizările obţinute în cadrul Programului Phare 2003 "Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului României" - Componenta 3 "Codul de conduită a deputaţilor"
    Soluţie: amânat: marţi, 25.04.2006
12. Aprobarea unui chestionar adresat comisiilor parlamentare, elaborat în cadrul proiectului PHARE "Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului României"
    Soluţie: amânat: marţi, 25.04.2006
13. Scrisoare din partea Băncii Comerciale Române
    Soluţie: închirierea se va face prin licitaţie publică
14. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   14.1  Participarea domnului deputat Attila Kovacs (UDMR) la seminarul "Global Security Challenges", organizat de European Ideas Network, Londra (24 aprilie 2006).
    Soluţie: aprobat
   14.2  Participarea la colocviul privind dreptul spaţial în cadrul celei de-a 8-a Conferinţe interparlamentare europene privind spaţiul cosmic (Bruxelles, 26 aprilie 2006).
    Soluţie: aprobat: Participă domnii deputaţi Dorin Liviu Nistoran (PD), Alexandru Ştiucă (PSD)
   14.3  Vizita oficială în România a delegaţiei Ligii parlamentare de prietenie Japonia-România din Parlamentul japonez, conduse de domnul Hakuo Yanagisawa, preşedintele ligii de prietenie (30 aprilie - 2 mai 2006).
    Soluţie: aprobat
   14.4  Vizita oficială în România a domnului Jose C. de Venecia Jr., preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului Republicii Filipine, 26 aprilie - 1 mai 2006.
    Soluţie: aprobat
   14.5  Vizita oficială la Helsinki a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Finlanda din Parlamentul României, conduse de domnul deputat Bogdan Pascu, vicepreşedintele grupului de prietenie, 2-4 mai 2006.
    Soluţie: aprobat: Participă domnii deputaţi Bogdan Pascu (PC), Străchinaru Petre (PD), Erdei - Doloczki Istvan (UDMR), Buzea Cristian Valeriu (PRM)
   14.6  Participarea la cea de-a 27-a reuniune a Comisiei juridice şi politice a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre - APCEMN (Atena, 3-4 mai 2006).
    Soluţie: aprobat: Participă domnul deputat Mircea Ciopraga (PNL)
   14.7  Vizita oficială la Camera Deputaţilor a unei delegaţii a Comisiei pentru politică externă a Senatului Republicii Polonia, condusă de domnul Stefan Niesiolowski, preşedintele Comisiei (7-10 mai 2006).
    Soluţie: aprobat
   14.8  Participarea la cursul "NATO în tranziţie" al Colegiului de apărare al NATO de la Roma (Roma, 7-12 mai 2006).
    Soluţie: aprobat: Participă domnul deputat Mihai Stănişoară (PD)
   14.9  Participarea unei delegaţii a Camerei Deputaţilor la colocviul interparlamentar cu tema "Independenţa justiţiei - condiţie pentru integrarea în Uniunea Europeană".
    Soluţie: aprobat: Participă domnii deputaţi Victor Ponta (PSD), George Băeşu (PSD) şi Mircea Grosaru (Grupul minorităţilor naţionale)
   14.10  Vizita Comisiei de apărare şi a Comisiei tehnologice şi aerospaţiale la Madrid şi Centrul de sateliţi de la Torrejon (4-5 mai 2006).
    Soluţie: aprobat: Participă domnii deputaţi Florin Iordache (PSD), Cristian Silviu Buşoi (PNL), Csaba Levente Szekely (UDMR) şi doamna deputat Florina Ruxandra Jipa (PRM)
   14.11  Suplimentarea cheltuielilor pentru vizita oficială la Rabat a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Maroc din Parlamentul României, 14-19 aprilie 2006.
    Soluţie: aprobat
   14.12  Raţionalizarea procedurilor privind aprobarea participării la manifestări internaţionale.
    Soluţie: aprobat
   14.13  Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru mediu, agricultură şi probleme teritoriale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
    Soluţie: aprobat
   14.14  Informare privind participarea la Seminarul "Noi oportunităţi de afaceri în domeniul tehnologiilor inovatoare de mediu prin finanţare UE", desfăşurat la Zaragoza, în Spania, 29 martie 2006.
    Soluţie: aprobat
15. Sinteza declaraţiilor politice prezentate de deputaţi în şedinţa din 4 aprilie 2006
    Soluţie: s-a luat act
16. Sinteza declaraţiilor politice prezentate de deputaţi în şedinţa din 11 aprilie 2006
    Soluţie: s-a luat act
17. Notă privind situaţia juridică a contractului încheiat cu Banca Română de Dezvoltare S.A.
    Soluţie: s-a luat act
18. Scrisoarea secretarului general al Senatului referitoare la colaborarea dintre Senat şi Camera Deputaţilor, la schimbul de informaţii şi de expertiză în probleme de interes comun, având în vedere programele Phare care se desfăşoară la cele două Camere ale Parlamentului
    Soluţie: amânat
19. Cererea domnului deputat Miron Tudor Mitrea de acordare a unui concediu plătit în perioada 18-20 aprilie 2006
    Soluţie: aprobat
20. Notă privind contractul de prestări servicii încheiat de Camera Deputaţilor cu Compania Naţională TAROM
    Soluţie: amânat