You are here:: Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting03.07.2012 21:00

MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 3 iulie 2012 ora 21:00

1. Proiect de hotărâre privind delegarea unor atribuţii ale secretarului general
    Soluţie: aprobat
2. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra sesizării Grupurilor parlamentare PSD şi PNL din Camera Deputaţilor privind o presupusă încălcare a Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către doamna deputat Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi doamna deputat Maria Barna, preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci
    Soluţie: se distribuie deputaților
pdf icon