| Vous ętes ici: | Prima pagină > Bureau permanent de la Chamber des Deputes > Calendrier des réunions > Réunion06.03.2006 13:15 |
REUNIONS DU BUREAU PERMANENT DE LA CHAMBRE DES DEPUTES
| 1. |
-Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea efectuării percheziţiei la două imobile care aparţin domnului Adrian Năstase, deputat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor -Punctul de vedere al Grupului parlamentar al PSD asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea efectuării percheziţiei la două imobile care aparţin domnului Adrian Năstase, deputat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor Soluţie: marţi, 7 martie 2006, ora 11.00 |
||
| 2. |
Informare privind stabilirea unei şedinţe a Camerei Deputaţilor consacrată dezbaterii proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru care comisiile sesizate în fond au făcut propuneri de respingere
Soluţie: joi, 9 martie 2006 |
||
| 3. |
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 4. |
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 5. |
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 6. |
Sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, formulată de domnul Traian Băsescu, Preşedintele României
Soluţie: s-a luat act |
||
| 7. |
Notă privind rezultatul votului final - la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi -la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.163/2005 pentru modificarea Legii nr.102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Soluţie: se întocmesc legi de respingere |
||
| 8. |
Structura numerică a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor pe grupuri parlamentare -Situaţia iniţială (la data de 22.12.2004) -Situaţia actuală (la data de 6.03.2006) Soluţie: liderii Grupurilor parlamentare să examineze această situaţie în conformitate cu deciziile adoptate în şedinţa B.P. |
||
| 9. |
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind prelungirea termenului de depunere a Raportului suplimentar la PLx nr.509/2005
Soluţie: aprobat |
||
| 10. |
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport privind prelungirea termenului de depunere a Raportului la PLx nr.30/2005
Soluţie: aprobat |
||
| 11. |
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii privind prelungirea termenului de depunere a Raportului la PLx nr.335/2005
Soluţie: aprobat |
||
| 12. |
Sesizare din partea Comisiei pentru sănătate şi familie
Soluţie: s-a luat act |
||
| 13. |
Scrisoarea domnului deputat Nicolae Popa
Soluţie: s-a luat act |
||
| 14. |
Scrisoare din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Soluţie: adrese la liderii de grup pentru urgentarea formulării propunerilor nominale |
||
| 15. | Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe | ||
| 15.1 |
Deplasarea la Dubna a domnului deputat Mircea Puşcă, 23-28 martie 2006
Soluţie: aprobat |
||
| 15.2 |
Participarea la misiunea de observare a alegerilor prezidenţiale din Republica Belarus (19 martie 2006)
Soluţie: aprobat: din partea Camerei Deputaţilor participă: domnul deputat Miron Ignat (Minorităţi), domnul deputat Petru Gabriel Vlase (PSD), domnul deputat Alexandru Ştiucă (PSD), domnul Mario Ruse |
||
| 15.3 |
Participarea la o vizită de informare privind drepturile minorităţilor în Letonia organizată de Comisia juridică a APCE (Riga, 20-22 martie 2006)
Soluţie: aprobat: din partea Camerei Deputaţilor participă domnul deputat Adrian Severin |
||
| 15.4 |
Participarea la reuniunea Comisiei pentru mediu, agricultură şi probleme locale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 28 martie 2006)
Soluţie: aprobat: din partea Camerei Deputaţilor participă domnul deputat Mircea Ifrim |
||
| 15.5 |
Participarea la reuniunea Comisiei pentru probleme parlamentare a Adunării Parlamentare a Francofoniei - APF (Ottawa, 26-29 martie 2006)
Soluţie: aprobat: din partea Camerei Deputaţilor participă domnul deputat Aurel Gubandru şi doamna Florica Ionea |
||
| 15.6 |
Informare privind participarea la reuniunea Consiliului Director pentru Europa al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat - 19 decembrie 2005, Bruxelles, Belgia
Soluţie: aprobat |
||
| 15.7 |
Informare privind vizita oficială în România a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu România din Consiliul Consultativ al Republicii Islamice Iran (19-25 februarie 2006)
Soluţie: aprobat |
||
| 16. |
Informare din partea domnului vicepreşedinte Dan Radu Ruşanu privind
desemnarea reprezentantului deputaţilor independenţi
Soluţie: se trimite Comisiei pentru regulament |
||
| 17. |
Scrisoarea ministrului justiţiei privind participarea la şedinţa Camerei
Deputaţilor pentru examinarea uni cererii de percheziţie
Soluţie: marţi, 6 martie 2006, ora 11 |
||
| 18. |
Raportul de activitate al CNA pe anul 2004
Soluţie: se trimite Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă |
||
| 19. |
Memorandum intern : Solicitare a Uniunii Elene din România
Soluţie: aprobat |
||



