|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
| |
2.1 |
Secretari de şedinţă
Soluţie: aprobați
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată
|
|
|
4.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României
Soluţie: la plen
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare de a fi sesizată în fond cu proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiare (PLx 449/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare de a fi sesizată în fond cu propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (Plx 433/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic de a fi sesizată pentru raport comun alături de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (PLx 435/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
8.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale prin care solicită acordul Biroului Permanent pentru constituirea Subcomisiei pentru drepturile copilului
Soluţie: aprobată
|
|
| |
8.1 |
Informare din partea Comisiei pentru sănătate şi familie
|
|
| |
8.2 |
Informare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic referitoare la organizarea unei vizite de lucru la unităţile de reciclare GreenFiber, GreenTech, GreenWEEE şi Green Lamp din Municipiul Buzău
Soluţie: aprobată
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Oana Gianina Bulai de a semna proiectul de Lege privind declararea zilei de 24 iunie ”Ziua Iei” (PLx 426/2021)
Soluţie: aprobată
|
|
|
11.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:
|
|
| |
11.1 |
domnul deputat Ionel Stancu
Soluţie: aprobat
|
|
|
12.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii
Soluţie: aprobat
|
|
|
13.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
13.1 |
Memorandum intern privind vizita de lucru în România a domnului Asaf Hajiyev, Secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) (Bucureşti, 18 octombrie 2021)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
13.2 |
Memorandum intern privind participarea unei Delegaţii a Camerei Deputaţilor la reuniunea Consiliului European al Femeilor, 18 noiembrie, format videoconferinţă
Soluţie: aprobat
|
|
| |
13.3 |
Informare privind participarea la Forumul Tinerilor Parlamentari – Iniţiativa Celor Trei Mări (Varşovia, Polonia, 3 – 5 octombrie 2021)
Soluţie: s-a luat act
|
|
|
14.
|
Diverse
|
|
| |
14.1 |
Adresă din partea liderilor grupurilor parlamentare referitoare la modificarea numărului de posturi alocate în statul de funcţii la grupurile parlamentare
Soluţie: amânată
|
|