Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 27.02.2006 13:15

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2006 ora 13:15

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat: vicepreşedinţii vor comunica miercuri, 1.03.2006, rezultatul discuţiilor avute cu comisiile în legătură cu proiectele pentru care s-au depăşit termenele de depunere a rapoartelor
2. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat
3. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 - Codul penal şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PLx nr.447/2005)
    Soluţie: amânat: pentru 1.03.2006
4. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind prelungirea termenului de depunere a rapoartelor la:
-proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi (PLx nr.24/2006)
-proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PLx nr.538/2005), retrimis de către plenul Camerei Deputaţilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, spre a fi dezbătute în procedură de urgenţă
    Soluţie: amânat: pentru 1.03.2006
5. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea percheziţiei la două imobile care aparţin domnului Adrian Năstase, deputat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: se trimite Grupului PSD
6. Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională privind prelungirea termenului de depunere a raportului la propunerea legislativă privind pregătirea populaţiei pentru apărare (PLx nr.642/2005)
    Soluţie: aprobat
7. Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport privind prelungirea termenului de depunere a raportului la proiectul de Lege privind recunoaşterea Institutului de Ştiinţe Administrative "Paul Negulescu" a calităţii de instituţie care asigură perfecţionarea pregătirii profesionale pentru administraţia publică (PLx nr.30/2006)
    Soluţie: aprobat
8. Solicitare din partea Comisiei pentru politică externă
    Soluţie: aprobat
9. Propunere din partea preşedintelui Comisiei pentru politică externă
    Soluţie: aprobat
10. Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL
    Soluţie: se prezintă la plen
11. Sesizare din partea doamnei deputat Anca Constantinescu
    Soluţie: amânat: pentru 1.03.2006
12. Comunicare din partea unor deputaţi independenţi
    Soluţie: domnul vicepreşedinte Dan Radu Ruşanu, după studierea materialelor, va prezenta un punct de vedere
13. Sinteza declaraţiilor politice prezentate de deputaţi în şedinţa din 14 februarie 2006
    Soluţie: s-a luat act
14. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   14.1  Întâlnirea parlamentarilor români desemnaţi ca observatori la Parlamentul European cu domnul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe (28 februarie 2006)
    Soluţie: aprobat
   14.2  Deplasarea unui grup de deputaţi la Muntele Athos.
    Soluţie: aprobat
   14.3  Vizita oficială în România a unei delegaţii parlamentare, condusă de domnul Branko Marinic, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Naţională a Republicii Slovenia, 8-10 martie 2006.
    Soluţie: aprobat
   14.4  Modificări privind participarea domnului deputat Adrian Severin la reuniunile comisiilor APCE (Paris, 13-15 martie 2006).
    Soluţie: aprobat
   14.5  Reuniunea Comisiei pentru relaţii parlamentare şi publice a AUEO Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), 23-24 martie 2006.
    Soluţie: aprobat
   14.6  Participarea la reuniunea Comisiei pentru mediu, agricultură şi probleme locale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 28 martie 2006).
    Soluţie: aprobat
   14.7  Plata cotizaţiei anuale la Asociaţia Secretarilor Generali de Parlamente (ASGP) pentru anul 2006.
    Soluţie: aprobat
   14.8  Informare privind desfăşurarea Conferinţei Internaţionale "Statul şi Biserica într-o lume în schimbare: căutarea modalităţilor de parteneriat în rezolvarea provocărilor lumii moderne".
    Soluţie: aprobat
   14.9  Diverse
15. Cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, referitoare la solicitarea unor documente necesare în vederea soluţionării cauzei penale cu nr.146/P/2006
    Soluţie: răspunsul va fi înaintat Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie