|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat: modificată
|
|
| |
1.1 |
Timpul maxim alocat pentru dezbaterea Moţiunii simple (4MS/2025)
|
|
| |
1.2 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
| |
2.1 |
Vicepreşedinte, secretari de şedinţă şi chestori
Soluţie: aprobat
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
|
4.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi fără caracter legislativ
Soluţie: aprobat
|
|
|
5.
|
Notă privind solicitarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - ,,România fără violenţă domestică" referitoare la iniţiativele legislative care se încadrează în domeniul său de activitate
Soluţie: aprobat
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a fi sesizată pentru dezbatere pe fond cu propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat (Plx 263/2025)
Soluţie: aprobat
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ de a fi sesizată pentru aviz cu proiectul de Lege privind înfiinţarea Institutului Naţional de Formare în Sectorul Public (PLx 277/2025)
Soluţie: aprobat
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea domnului senator Sorin Gheorghe Șipoş privind retragerea semnăturii de pe propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (PLx 247/2025)
Soluţie: aprobat
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea doamnei Oana-Silvia Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe, referitoare la proiectele de acte normative care asigură transpunerea unor directive UE, respectiv conformarea în contextul unor acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor privind incorecta transpunere ori aplicare a dreptului UE
Soluţie: se trimite liderilor grupurilor parlamentare și comisiilor permanente
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură de a-şi desfăşura activitatea din perioada 8-9 octombrie 2025 în afara sediului Palatului Parlamentului
Soluţie: aprobat
|
|
|
11.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
11.1 |
doamna deputat Biro Rozalia-Ibolya
Soluţie: aprobat
|
|
| |
11.2 |
domnul deputat Ștefan Țintă
Soluţie: aprobat
|
|
| |
11.3 |
domnul deputat Călin-Gheorghe Matieş
Soluţie: aprobat
|
|
|
12.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru buget, finanţe, bănci
Soluţie: aprobat
|
|
|
13.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Ministerului Energiei
Soluţie: aprobat
|
|
|
14.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
14.1 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 12-a ediţie a Forumului pentru Securitate Varşovia 2025 (Republica Polonă, 29 – 30 septembrie 2025)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
14.2 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2025 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 29 septembrie – 3 octombrie 2025)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
14.3 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 65-a reuniune a Comisiei pentru politici economice şi de dezvoltare a APCEMN (Belgrad, Republica Serbia, 14 octombrie 2025)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
14.4 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 25-a reuniune interparlamentară cu tema Accelerarea tranzitiei energetice într-o lume cu provocări geopolitice (Copenhaga, Danemarca, 17 – 18 octombrie 2025)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
14.5 |
Informare privind vizita la Camera Deputaţilor a unui Vicepreşedinte al Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam, împreună cu o delegaţie parlamentară (9 septembrie 2025)
Soluţie: s-a luat act
|
|
| |
14.6 |
Informare privind participarea la acţiunile parlamentare din marja celui de-al 20-lea Forum al Naţiunilor Unite privind Guvernanţa Internetului (IGF) (Lilestrøm, Norvegia, 23 – 25 iunie 2025)
Soluţie: s-a luat act
|
|