|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
| |
2.1 |
Vicepreşedinte, secretari de şedinţă şi chestori
Soluţie: aprobat
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
|
4.
|
Propunere din partea Grupului parlamentar USR privind modificarea componenţei biroului Comisiei pentru sănătate şi familie
Soluţie: s-a luat act
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare de a fi sesizată în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PLx 41/2026)
Soluţie: aprobat
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ referitoare la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2023 privind învăţământul preuniversitar (PLx 568/2023)
Soluţie: aprobat
|
|
|
7.
|
Informare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la domnii Borislav Velimirovici şi Cristinel Godinac, membri titulari ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune
Soluţie: la BPR
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Ariana-Oana Bucur privind completarea listei de iniţiatori ai Propunerii legislative pentru modificarea art.207 alin.(3) din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023 (PLx 501/2025)
Soluţie: nu a fost aprobat
|
|
|
9.
|
Sesizări privind îngrădirea exercitării dreptului regulamentar la formularea şi susţinerea amendamentelor orale de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice în plenul Camerei Deputaţilor din partea:
Soluţie: la Comisia pentru regulament pentru analiză si formularea unui punct de vedere
|
|
| |
9.1 |
domnului deputat Valeriu Munteanu
|
|
| |
9.2 |
doamnei deputat Elena Doboş
|
|
| |
9.3 |
doamnei deputat Cristina-Elena Butura
|
|
|
10.
|
Sesizare din partea domnului Gabriel-Florinel Florea privind imposibilitatea exercitării dreptului de vot în şedinţa de plen din data de 4 februarie 2026
Soluţie: la Comisia pentru regulament
|
|
|
11.
|
Scrisoare din partea Ambasadei Ucrainei în România
Soluţie: aprobat: Moment de reculegere: 23.02.2026;
Arborare drapel si iluminare clădire: 24.02.2026
|
|
|
12.
|
Scrisoare din partea Ministerului Afacerilor Externe prin care transmite, spre informare, sinteza privind tratatele la nivel de stat şi guvernamental semnate, ratificate, aprobate, la care s-a aderat sau care au fost acceptate, respectiv care au intrat în vigoare, în cursul anului 2025
Soluţie: la Comisia pentru politică externă și la Comisia pentru afaceri europene
|
|
|
13.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
13.1 |
domnul deputat Alexandru Rafila
Soluţie: aprobat
|
|
| |
13.2 |
domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu
Soluţie: aprobat
|
|
|
14.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru sănătate şi familie
Soluţie: aprobat
|
|
|
15.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru sănătate şi familie privind iluminarea faţadei clădirii Palatului Parlamentului în data de 25 februarie 2026
Soluţie: aprobat
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea Asociaţiei Umanitare Tadeu şi a Bisericii ”Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar
Soluţie: aprobat
|
|