ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 1 martie 2010 ora 14:00

1. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat, cu modificări
pdf icon
2. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: amânată
4. Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a fi sesizată în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (PLx nr.42/2010) şi de a întocmi raport comun împreună cu Comisia pentru adminstraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
    Soluţie: amânată
5. Scrisoare din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L referitoare la iniţiativa domnului deputat William Gabriel Brânză privind completarea art. 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
    Soluţie: amânată
6. Punct de vedere al Comisiei pentru regulament referitor la retragerea unei iniţiative legislative după ce propunerea a fost supusă unui vot final în prima Cameră sesizată
    Soluţie: amânat
7. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la cererea depusă de domnul deputat Nicuşor Păduraru privind păstrarea de activităţi didactice la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi încadrarea acestuia cu funcţia de bază, de deputat în Camera Deputaţilor
    Soluţie: amânat
8. Scrisoare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale referitoare la constituirea Subcomisiei pentru demnitate umană
    Soluţie: amânată
9. Informare din partea domnului deputat Marian Sârbu
    Soluţie: amânată
10. Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea privind modificări în componenţa comisiilor permanente
    Soluţie: amânată
11. Modificarea unui articol din Regulamentul concediului de odihnă şi al altor concedii acordate funcţionarului public parlamentar din serviciile Camerei Deputaţilor, pentru corelarea acestuia cu prevederile OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar
    Soluţie: amânată
12. Solicitare din partea Asociaţiei ALTERNATIVA 2003 privind amenajarea unui stand de Mărţişor
    Soluţie: amânată
13. Memorandum intern: Expoziţie cu vânzare de mărţişoare
    Soluţie: amânat
14. Memorandum intern: Solicitarea Asociaţiei "Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză - România".
    Soluţie: amânat
15. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
    Soluţie: amânate
16. Cerere din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L referitoare la o dezbatere politică din data de 1 martie 2010
    Soluţie: s-a luat act
pdf icon