| 1. |
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: - s-a mai inclus pentru marţi 7.02.2006, alegerea Secretarului General al Camerei Deputaţilor. - scrisori pentru urgentarea unor rapoarte la Comisiile: sănătate; muncă; cultură; tehnologia informaţiei. |
||
| 2. |
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 3. |
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 4. |
Informare privind iniţiativele înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor care, potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se dezbat în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului
Soluţie: se prezintă la Birourile reunite |
||
| 5. |
Informare cu privire la activitatea comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor în perioada vacanţei parlamentare din luna ianuarie 2006
Soluţie: s-a luat act |
||
| 6. |
Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat: H.B.P. 1/2006 |
||
| 7. |
Scrisoarea Primului-Ministru
Soluţie: se comunică măsurile adoptate |
||
| 8. |
Scrisoarea Patriarhiei Române
Soluţie: se comunică măsurile adoptate |
||
| 9. |
Predarea-preluarea terenului pentru realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
Soluţie: aprobat |
||
| 10. |
Notă privind aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/29.01.2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană.
Soluţie: s-a luat act |
||
| 11. |
Cererea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
Soluţie: s-a luat act |
||
| 12. |
Scrisoarea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul
Soluţie: se trimite Comisiei juridice |
||
| 13. |
Scrisoarea domnului deputat Bogdan Cantaragiu
Soluţie: s-a luat act |
||
| 14. |
Cererea domnului deputat Vasile Puşcaş
Soluţie: aprobat |
||
| 15. |
Scrisoarea doamnei deputat Anca Petrescu
Soluţie: amânat: pentru data de 8 februarie |
||
| 16. |
Solicitarea domnului deputat Buşoi M. Cristian-Silviu
Soluţie: trimisă la Comisia juridică |
||
| 17. |
Solicitare a Institutului Naţional al Magistraturii
Soluţie: nu s-a aplicat gratuitate, se vor aplica reducerile de tarife practicate în situaţii similare |
||
| 18. |
Solicitare formulată de către Asociaţia Pro Democraţia, în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, referitoare la telefoanele de serviciu ale deputaţilor
Soluţie: da, la cerere |
||
| 19. |
Memorandum intern: Informaţii care urmează a fi furnizate posturilor de televiziune ANTENA 1 şi PRO TV, la solicitările acestora, formulate în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
Soluţie: da, la cerere |
||
| 20. | Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe | ||
| 20.1 |
Desemnarea unei delegaţii permanente de observatori a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană (APEM).
Soluţie: se difuzează liderilor Grupurilor Parlamentare |
||
| 20.2 |
Bilet de avion neutilizat pe ruta Bucureşti-Atena şi retur.
Soluţie: amânat |
||
| 20.3 |
Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru migraţii, refugiaţi şi demografie, la reuniunea Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la reuniunea secretarilor delegaţiilor naţionale din cadrul APCE (Paris, 8-12 decembrie 2005).
Soluţie: aprobat |
||
| 20.4 |
Informare privind vizita în România a delegaţiei Adunării Naţionale a Franţei, Bucureşti, 9-11 ianuarie 2006.
Soluţie: aprobat |
||
| 20.5 | Găzduirea la Palatul Parlamentului, sala "Drepturile Omului", a celui de-al 3-lea Forum Intercultural (16-18 martie 2006). | ||
| 20.6 | Scrisoarea domnului Jose Borell. | ||
| 21. |
Informare privind tratatele internaţionale ale României în anul 2005
Soluţie: aprobat: se difuzează Comisiei pentru politică externă şi liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 22. |
Raport privind deplasarea în Irak, ca observator la alegerile parlamentare, a domnului deputat Alin Teodorescu
Soluţie: aprobat |
||
| 23. |
Materiale aprobate în perioada vacanţei parlamentare care urmează a fi supuse ratificării de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat |
||
| 24. |
Materiale care urmează să fie discutate într-o viitoare şedinţă comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Soluţie: la birouri reunite |
||