| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 28.09.2015 13:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Şedinţa a început la ora 13.35. Lucrările au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistat de domnuldeputatValeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Au participat: De la Camera Deputaţilor: domnul Florin Iordache, doamna Rodica Nassar, domnul Dan-Ştefan Motreanu - vicepreşedinţi; domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Laurenţiu Chirvăsuţă, domnul Cristian Buican - secretari; domnul Ioan Bălan - chestor; domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Grupul parlamentar al PNL, domnul Máté András-Levente- Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ştefan Burlacu - Grupul parlamentar naţional democrat. De la Senat: domnul Ioan Chelaru, domnul Augustin-Constantin Mitu, domnul Teodor Atanasiu, domnul Vasile Nistor - vicepreşedinţi; domnul Ion Rotaru, domnul Mario-Ovidiu Oprea, domnul Alexandru Pereş - secretari; domnul Neculai Bereanu, domnul Cristian-Petru Bodea - chestori; domnul Mihai-Viorel Fifor - Grupul parlamentar al PSD; domnul Octavian Motoc - Grupul parlamentar al PNL; domnul Tánczos Barna - Grupul parlamentar al UDMR; domnul Dumitru Pelican - Grupul Liberal Conservator. Invitaţi: Din partea Guvernului: domnul Valentin Adrian Iliescu, secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul. De la Camera Deputaţilor: domnul Cristian Adrian Panciu - secretar general, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general adjunct, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - şeful Departamentului legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul secretariatului tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbecea - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Ruxandra Rîmniceanu - director general la Cancelaria preşedintelui, doamna Alexandra Ioana Iordănescu - director la Cabinetul secretarului general. De la Senat: domnul Ion Vărgău - secretar general, doamna Cristina Ionescu - secretar general adjunct, doamna Roxana Truinea - directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Camelia Tomescu - directorul Direcţiei proceduri, sinteză, studii şi evidenţă legislativă, doamna Claudia Pencea - directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Mariana Carabin - director Secretariat general, domnul Gabriel Sterea - directorul Direcţiei secretariat general, doamna Elena Diaconu - şeful Serviciului pentru lucrările Biroului permanent, doamna Ionela Mihăilă - consilier la Serviciul pentru lucrările Biroului permanent, doamna Hermina-Nicoleta Uţă - director la Cabinetul preşedintelui Senatului, domnul Cristian Ionescu - consilier la Cabinetul preşedintelui Senatului. * |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Aveţi ordinea de zi distribuită pentru şedinţa comună a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei. Aveţi alte subiecte? Nu. Mulţumesc. Dacă nu aveţi alte subiecte, intrăm în ordinea de zi. |
||
|
PUNCTUL 1: Propuneri cu privire la timpul maxim alocat pentru dezbaterea moţiunii de cenzură intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!" |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Propuneri cu privire la timpul maxim alocat pentru dezbaterea moţiunii de cenzură. Aveţi timpul alocat fiecărui grup parlamentar, Guvernul 60 de minute şi, în total, grupurile 92 de minute. Dacă nu sunt alte propuneri, vă supun aprobării dumneavoastră. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
De acord. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Sunteţi de acord? |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
Da. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă mulţumesc. |
||
|
PUNCTUL 2: Solicitări din partea domnilor deputaţi Ştefan-Alexandru Băişanu, Victor-Gheorghe Manea şi Marian Avram privind semnarea moţiunii de cenzură intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!" |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
La punctul 2 din ordinea de zi, scrisori din partea domnilor deputaţi Băişanu, Manea şi Avram privind semnarea moţiunii de cenzură. Îşi exprimă dorinţa de a semna lista iniţiatorilor moţiunii de cenzură. |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
Am luat act. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Aveţi obiecţiuni? Dacă nu, vă propun să aprobăm. Vă mulţumesc. |
||
|
PUNCTUL 3: Scrisoare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind împlinirea termenului pentru reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
La punctul 3 din ordinea de zi, scrisoare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune. Ne informează asupra împlinirii termenului la data de 30 septembrie a.c. pentru reexaminarea Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, ca urmare a cererii Preşedintelui României. Birourile permanente reunite, în şedinţa din 16 septembrie 2015, au solicitat comisiei să întocmească raportul până la 23 septembrie 2015. Astăzi, suntem în 28 septembrie 2015, dacă nu greşesc, şi nu avem încă raportul comisiei. Da? Eu vă propun, dacă sunteţi de acord, să solicităm comisiei ca, până la data de 30 septembrie 2015, să depună raportul suplimentar. Sunteţi de acord? |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
De acord. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
De acord. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Mulţumesc. |
||
|
PUNCTUL 4: Scrisoare din partea domnului deputat Mihai Alexandru Voicu, prin care îşi prezintă demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
La punctul 4, demisia domnului deputat Mihai Voicu din funcţia de preşedinte al Comisiei comune a Camerei şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale. Luăm act de decizia domnului deputat şi solicităm grupurilor să facă alte propuneri pentru ocuparea funcţiei. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Este a PNL-ului. |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
PNL-ul. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Îi revine PNL-ului. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Este a PNL-ului. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
PNL-ul? |
||
|
Domnul Teodor Atanasiu:
Aveţi următorul punct. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Avem următorul punct? |
||
|
PUNCTUL 5: Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat prin care precizează că nu nominalizează o altă persoană pentru funcţia de preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Scrisoarea Grupurilor parlamentare PNL din Senat şi Cameră, prin care informează că nu doresc să nominalizeze în funcţia de preşedinte. |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
Nu e nicio problemă, dacă nu doresc, nu doresc. Nu poţi să-i obligi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu e treaba noastră. Comitetul liderilor. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
În funcţia de preşedinte, da? Funcţia rămasă vacantă în urma demisiei. Noi luăm act şi rugăm liderii grupurilor parlamentare să se reunească şi să facă o propunere. |
||
|
ORDINEA DE ZI SUPLIMENTARĂ Memorandum intern privind acordarea de sume forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în Bucureşti şi pentru cheltuieli transport în circumscripţiile electorale |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Şi mai avem un punct pe ordinea de zi suplimentară. (Discuţii în sală.) Atenţie, domnule vicepreşedinte! Tema pe ordinea de zi suplimentară: sume forfetare pentru cazarea în Bucureşti şi transportul în circumscripţie. |
||
|
Domnul Ioan Chelaru:
Devine interesant. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă citesc memorandumul. "Având în vedere prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 45 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul parlamentarilor, republicată, potrivit cărora, deputaţilor şi senatorilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov li se acordă, lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, care reprezintă un document justificativ, o sumă forfetară - deci li se acordă o sumă forfetară - din bugetul Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti. Şi art. 45 alin. (3) - opţional prin renunţarea la dreptul prevăzut la alin. (2) - deputaţii şi senatorii pot beneficia de o sumă forfetară al cărui cuantum este stabilit prin hotărârea Birourilor permanente în funcţie de resursele bugetare ale celor două Camere, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere". Avem două proiecte de hotărâre. Un proiect de hotărâre prin care Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei hotărăsc: Art. 1 - Deputaţilor şi senatorilor - atenţie, vă rog să reţineţi! - care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov, li se acordă din bugetul celor două Camere - la fiecare, aceeaşi sumă - o sumă forfetară în cuantum de 4 600 de lei, lunar, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare. Suma forfetară se acordă lunar până la data de 5 a lunii în curs pentru luna precedentă. Art. 2 - Prevederile acestei hotărâri se aplică începând cu data de 1 octombrie 2015. (Discuţii în sală.) Şi, evident, se abrogă hotărârea precedentă. Şi a doua hotărâre este pentru stabilirea cuantumului sumei forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de transport. Suma va fi de 1 400 de lei. Da? Pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţia electorală, care nu afectează suma forfetară acordată din titlul: Cheltuieli de personal". Este clar? Bun. Se acordă lunar, după acelaşi mecanism pe care l-am menţionat anterior. (Discuţii în sală.) Domnul deputat Neacşu Marian. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Mulţumesc, domnilor preşedinţi. Am câteva precizări de făcut referitor la această temă. Evident, nu asupra celor două proiecte de hotărâre pentru că ele sunt întocmite corect şi reflectă realitatea. Dar, din informaţiile mele, în momentul acesta mai sunt câteva zeci de parlamentari, deputaţi şi senatori, care au mijloc de transport în exploatare. Este adevărat, art. 45 alin. (2) din Statutul deputatului şi senatorului prevedea ca normă de bază că e obligativitatea Parlamentului de a pune la dispoziţie mijloace de transport, urmând ca să fie normă derogatorie dreptul la această sumă forfetară, despre care aţi amintit - pentru transport discut lucrul acesta. Dar, în acelaşi timp, mă văd obligat să ridic şi următoarea problemă: mijloacele acestea de transport care sunt la dispoziţia parlamentarilor au - cel mai nou dintre ele - cel puţin 8 ani vechime, că ele sunt cumpărate înainte de. în timpul mandatului 2004 - 2008. O bună parte dintre ele, evident, nu mai corespund tehnic. Am în faţă, că de aici. mă rog, a fost una dintre motivaţii. adresa unuia dintre colegii mei, care-mi spune că maşina pe care o are în folosinţă are peste 420 000 de km şi solicită una ceva mai nouă. Este clar că ne aflăm în imposibilitate de a pune la dispoziţie acest mijloc de transport şi propun următorul lucru, membrilor Birourilor permanente reunite. Ca să modificăm. sau să stabilim Comisiei de Statut să modifice propunerea regulamentară prin care norma de bază este "a pune la dispoziţie mijloc de transport" şi să rămână doar norma derogatorie privind plata sumei forfetare şi retragerea mijloacelor de transport care, în momentul acesta, sunt în folosinţă, pe acest criteriu al uzurii fizice şi morale deosebite pe care o au. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă înţeleg eu bine, dumneavoastră spuneţi aşa că cel de-al doilea proiect de hotărâre cu privire la suma forfetară de transport în circumscripţie să nu fie aprobat decât cu condiţia ca plenul reunit să modifice Statutul deputatului şi senatorului. (Discuţii în sală.) |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, Dat fiind faptul că unul dintre articolele proiectului de hotărâre stabilea ca termen de intrare în vigoare data de 1 octombrie şi data de 1 octombrie nu e mai departe decât poimâine, v-aş propune să rămână proiectul de hotărâre aşa cum este, dar să stabilim astăzi cu celeritate în atenţia Comisiei pentru Statut, să ne propună raportul şi cred că până mâine ar putea să-l facă. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Acum, în dulcele spirit al Comisiei pentru Statut, noi aprobăm şi după aceea ei ne spun peste două luni de zile că nu au avut timp de lucru... |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, Până la urmă, mi se pare normal ca o comisie parlamentară să se supună hotărârii pe care Birourile permanente reunite o iau. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord, dar vă propun următoarea variantă, dacă membrii Biroului permanent sunt de acord şi Comitetul liderilor: să acceptăm şi cea de-a doua. cu condiţia ca până atunci să fie transmis spre promulgare proiectul de modificare a Statutului deputatului şi senatorului aprobat de plenul reunit, altfel nu intră în vigoare proiectul de hotărâre. Şi eu şi cu domnul Tăriceanu nu-l semnăm... |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
În Regulament ar fi... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Îl semnăm după ce se publică în Monitorul Oficial al României. Secretarii generali sunt aici, dar vreau să văd că şi comisia îşi ţine cuvântul. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Este în regulă. Propunerea noastră poate fi... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Pentru că această chestiune pe care dumneavoastră aţi ridicat-o a făcut parte, în negocierile dintre grupurile politice parlamentare, când s-a făcut Regulamentul şi Statutul nou. Au spus că, în decurs de doi ani de zile, toată lumea va preda maşina şi va rămâne la suma forfetară cum e în toată Europa, şi au rămas în continuare, câteva zeci de senatori şi o sută şi ceva de deputaţi. (Discuţii în sală.) 47 de deputaţi care mai au în continuare maşini. Ca să nu avem o problemă... maşini care au peste 10 ani. Ca să nu avem o problemă, atunci trebuie să rugăm comisia. dacă este în stare, o înscriem pe ordinea de zi şi mâine, nu? Mâine nu avem plen reunit? |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Sigur, înainte. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da, se poate. Dacă...
|
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Dumneavoastră, membrii Birourilor permanente decideţi. comisiei şi termenul pentru... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Noi cerem ca mâine să ne facă raportul pentru eliminare. Sunteţi de acord? (Discuţii în sală.) |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Exact şi înainte de moţiune. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Eu vă rog să fiţi de acord ca să accelerăm chestiunea şi la comisie şi să fie totul, din punct de vedere procedural, în regulă. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
E bine aşa. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da? Bine? Bun. Altceva? Domnule Zgonea, vreţi să mai interveniţi? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu. Dacă membrii Biroului permanent sunt de acord cu această chestiune, pentru cel de-al doilea proiect de hotărâre. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Sunteţi de acord? |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Şi să fie înscris. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Le înscriem. Şi atunci, dragi colegi, liderii grupurilor parlamentare, dacă sunteţi de acord, eu vă propun să înscriem pe ordinea de zi a plenului de mâine, sub condiţia primirii raportului, a raportului cu privire la modificarea Statutului deputatului şi senatorului. Sunteţi de acord? |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Da. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Şi domnii secretari generali să-i scrie, de urgenţă, din partea Birourilor permanente reunite, domnului Duvăz, preşedintele comisiei, să ne facă raportul până mâine. Şi o înscriem pe ordinea de zi mâine la primul punct şi după aceea, punctul 2 - dezbaterea moţiunii. Liderii grupurilor, sunteţi de acord? |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Da. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc foarte mult. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă mulţumesc. |
||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13.46. |
||




