| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 13.06.2018 12:52 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Şedinţa a început la ora 12,52. Lucrările au fost conduse de domnul Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Au participat: domnul Florin Iordache, doamna Carmen-Ileana Mihălcescu şi domnul Ben-Oni Ardelean - vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici şi domnul Cristian-Gabriel Seidler- secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu şi domnul Dragoş Gabriel Zisopol- chestori, domnul Vasile-Daniel Suciu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan Vîlceanu (de la ora 12,56) - Grupul parlamentar al PNL, domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui - Grupul parlamentar al USR, domnul Korodi Attila - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Vosganian - Grupul parlamentar ALDE, domnul Petru Movilă - Grupul parlamentar al PMP, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor. Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Georgică Tobă - secretar general adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Francisc-Adrian Helştern - Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Anca Mihaela Spiridon - director general la Cancelarie Preşedinte, şi doamna Andreea Stăncescu - director general la Cabinet Secretar general. |
||
|
PUNCTUL 1 Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Bună ziua. La ordinea de zi a şedinţei de Birou. Nu? Nu. La ordinea de zi pentru şedinţa Camerei. La şedinţa de Birou, domnul Vosganian? Hotărâţi-vă! |
||
|
Domnul Varujan Vosganian:
Aş vrea să vă propun să introduceţi pe ordinea de zi propunerea ca să mărim Comisia de agricultură cu un loc pentru situaţia care s-a ivit prin aderarea domnului Ion Tabugan la Grupul parlamentar ALDE şi care este membru în Comisia de agricultură; şi, mă rog, o să pledez atunci când ajungem, dacă sunteţi de acord să introducem pe ordinea de zi. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Da, de acord. Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei. Vă rog, domnul Suciu. |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Mulţumesc. Stimaţi colegi, vă propun să fiţi de acord ca la şedinţa de plen de luni să includem pe ordinea de zi BPI nr.485/2018 şi anume Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, sub rezerva depunerii raportului. De asemenea, vă propun dezbaterea acestui proiect în procedură de urgenţă, cu termen de depunere a amendamentelor 15.06.2018 şi termen de depunere a raportului - 18. Având în vedere amploarea acestui subiect, vă propun ca luni, de la ora 16,00 şi până la 18,00 sau până la finalizarea acestui proiect de lege să avem doar dezbateri pentru acest proiect; începând cu ora 16,00 până la finalizare, deci să nu fim limitaţi de ora 18,00; şi să renunţăm şi la sesiunea de Întrebări şi Interpelări. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Obiecţii? Domnul Năsui. |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Este vorba de Codul de procedură penală. Termenul de depunere de amendamente de 15 înseamnă în două zile de acum. Nu vi se pare un termen excesiv de scurt? |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Fac vot dacă aveţi obiecţii. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Păi, nu, nu vă supăraţi că intervin! |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Am întrebat dacă sunt obiecţii şi. |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Da, este o obiecţie la acest termen de depunere a amendamentelor care este foarte scurt. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Atunci, am înţeles, atunci: cine este pentru? |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Numai puţin, domnule preşedinte. Colegul meu a adresat o întrebare; se aşteaptă la un răspuns. Dacă n-aţi fost atent, să ştiţi că poate să repete întrebarea. Se referea la termenul de depunere a amendamentelor dacă nu vi se pare excesiv de scurt, dat fiind că suntem în după-masa zilei de 13. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Am răspuns nu, pentru că a trecut de Senat; sunt aceleaşi amendamente, le puteţi muta amendamentele de la Senat le puteţi muta la Cameră. Deci, nu e nimic nou. Aveţi colegi din comisii care au discutat. Deci, ajung două zile. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Vă propun să facem un Parlament unicameral, ce tot atât două Camere, termene ...? |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Păi nu, dar e uşor. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
E acelaşi lucru, le socotim de două ori?! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
E uşor. Eu îs de acord că vreţi să blocaţi! |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Mulţumesc! Vot. Pentru. Pentru propunerea liderului grupului, Suciu, PSD. Cine este pentru? Şase. Împotrivă? Unu, doi. Adoptat. Mulţumesc. |
||
|
PUNCTUL 2 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor ● Secretari de şedinţă |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Programul de lucru al Camerei. Domnul Drăghici, domnul Buican, domnul Ben-Oni. Cum? Pe propunerea dumneavoastră, da. Am mai citit încă o dată propunerea dumneavoastră. Domnul Ben-Oni Ardelean e vicepreşedinte care conduce ... dacă sunteţi de acord. Da, mulţumesc. |
||
|
PUNCTUL 3 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei. Ca de obicei, doar cererile Guvernului, în rest la termen, cu comisii şi cu tot. Dacă aveţi obiecţii?
|
||
|
PUNCTUL 4 Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
4 - Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ. La ordinea de zi, dacă sunteţi de acord. Mulţumesc! |
||
|
PUNCTUL 5 Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională referitoare la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (PLx 46/2018) |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională referitoare la Propunerea legislativă pentru completarea Legii 80 pe 95, privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. O prelungire de adoptare tacită la 60 de zile, dacă. a, s-a făcut azi sau ieri? Voce din sală: Luni. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Luni. Da, da, de repartizare, da. |
||
|
PUNCTUL 6 Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a lucra în paralel cu plenul, luni, 18 iunie, ora 14,00. Dar nu avem plen la 14,00! Nu avem plen la 14,00, luni! A, ok. Obiecţii? Domnul Seidler. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Da, domnule preşedinte, se solicită astăzi, miercuri, ca această Comisie să lucreze în paralel cu plenul de luni. Şi nu înţeleg de ce această Comisie nu s-a ... nu ar putea să lucreze astăzi, după masă, sau joi. Sau luni, înainte de începutul plenului. Nu înţeleg de ce trebuie să lucreze paralel cu plenul. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Poate lucrează! Nu ştiu! Poate că aşa rezolvă anumite rapoarte, termene, nu-s astăzi, îs luni. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Ar fi trebuit să ne explice, |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Comisia lucrează astăzi! Comisia lucrează astăzi! |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Atunci să ia în discuţie şi acest proiect de Lege, nu înţeleg de ce ... |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
(.) la Comisie, eu am o solicitare din partea Comisiei, dacă sunteţi de acord? Voce din sală: Cu ora 14,00? |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Cu ora 14,00, da! Formularea cu plenul, în cazul în care se termină, eu ştiu întârzie un sfert de oră. Obiecţii? Vot! Împotrivă? Da, 1, 2, .6 pentru. |
||
|
PUNCTUL 7 Solicitare din partea domnului deputat Magyar Lorand Balint privind efectuarea unui concediu cu plată |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Magyar Lorand Balint, concediu: 13 - 14 iunie. Aprobat. |
||
|
PUNCTUL 8 Solicitare din partea doamnei deputat Antoaneta Ioniţă privind efectuarea unui concediu cu plată |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Doamna Antoaneta Ioniţă, 13 iunie. Aprobat. |
||
|
PUNCTUL 9 Solicitare din partea doamnei deputat Andreea Cosma privind efectuarea unui concediu cu plată |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Doamna Andreea Cosma: 11, 12, 13, 14 iunie. Aprobat. |
||
|
PUNCTUL 10 Solicitare din partea doamnei deputat Cosette Paula Chichirău privind efectuarea unui concediu cu plată |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Doamna Chichirău: 18 - 21 iunie. Aprobat. Are cinci zile deja şi are dreptul la opt. Deci, depăşeşte cu o zi, da? Deci o zi va fi fără plată. |
||
|
PUNCTUL 11 Solicitare din partea domnului deputat Marius-Sorin Ovidiu Bota privind anularea unei cereri de efectuare a unui concediu cu plată |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Bota, concediu. A avut concediu în 13 şi solicită anulare. Aprobat. |
||
|
PUNCTUL 12 Solicitare din partea Curţii Constituţionale |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Curtea Constituţională va primi delegaţia Curţii Supreme a Israelului. Ni se solicită un microbuz cu şofer, nu? Logic! Aprobat. |
||
|
PUNCTUL 13 Memorandum intern: Solicitarea Federaţiei Române de Fotbal |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Solicitare Federaţia Română de Fotbal. Se solicită acordul pentru filmarea şi fotografierea Palatului Parlamentului în data de 15 iunie 2018, în vederea realizării de materiale promoţionale pentru Turneul final UEFA-EURO 2020, dacă sunteţi de acord? Sigur. |
||
|
PUNCTUL 14 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe |
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Relaţii externe: |
||
|
|
1. Memorandum intern privind participarea la cea de-a LIX-a reuniune a Conferinţei organelor parlamentare specializate în afaceri comunitare şi europene - COSAC (Sofia, Bulgaria, 17-19 iunie 2018) |
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Tîlvăr, domnul Muşoiu, domnul Bica şi cu funcţionarii de rigoare, la Sofia, 17 - 19 iunie. Aprobat. |
||
|
|
2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 51-a Adunare generală a Adunării parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCMN) (Tirana, Albania, 19 - 21 iunie 2018) |
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Doamna Anastase, domnul Vişan, domnul Zamfira, domnul Popescu şi domnul Antal, la Tirana, 19 - 21 iunie. Aprobat. |
||
|
|
3. Memorandum intern privind participarea la seminarul interparlamentar "Oprirea sentimentului de ură pe internet: rolul legiuitorilor în epoca superputerilor internetului" (Bratislava, 21 iunie 2018) |
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Vexler, doamna Popescu, doamna Biro, la Bratislava în 21 iunie. Aprobat. Mulţumesc! Vă invit în sală la plenul comun, stimaţi colegi! |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Nu vă supăraţi domnule preşedinte, dar domnul Vosganian a avut o cerere de adăugare a unui punct pe ordinea de zi. S-a aprobat includerea pe ordinea de zi. Având-o pe ordinea de zi ar trebui să ne exprimăm prin vot? Pe acel punct? Cu propunerea de a include pe ordinea de zi. Dânsul propunea suplimentarea ordinii de zi. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
S-a aprobat. |
||
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 13,02. |
||




