Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 13.02.2019 12:15 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2019 ora 12:15

Şedinţa a început la ora 12,15.

Lucrările au fost conduse de doamna Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Eugen Nicolicea (de la ora 12,16), domnul Florin Iordache şi domnul Marilen-Gabriel Pirtea - vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Cristian Buican, domnul Dragoş Gabriel Zisopol şi domnul Silviu Dehelean - secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Seres Denes, domnul Andrei Dominic Gerea şi domnul Cătălin-Marian Rădulescu - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, doamna Cristina-Mădălina Prună - Grupul parlamentar al USR, domnul Marian-Gheorghe Cucşa - Grupul parlamentar ALDE, domnul Petru Movilă - Grupul parlamentar al PMP şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică- secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - secretar general adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare, doamna Andreea Cleras - Direcţia generală afaceri externe şi relaţii publice şi doamna Andreea Stăncescu - Director general Cabinet Secretar general.

*


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Dacă la ordinea de zi a acestei şedinţe sunt observaţii?

Dacă nu, adoptat.


Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor.

Dacă sunt observaţii? Nu.

Adoptat.


Solicitare din partea Grupului parlamentar al USR privind ”Ora Guvernului” din săptămâna 18 - 21 februarie 2019

PUNCTUL 2

Solicitare din partea Grupului parlamentar al USR privind "Ora Guvernului" din săptămâna 18 - 21 februarie 2019


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Solicitare din partea Grupului parlamentar al USR privind "Ora Guvernului" din săptămâna 18 - 21 februarie 2019.

Este solicitată invitarea domnului ministru de finanţe Teodorovici.

Avem o propunere şi am o propunere pentru colegii din Biroul permanent: domnul ministru nu poate veni în 18 - 21, deci nu poate veni pe 18 februarie, însă imediat săptămâna următoare pe 25 februarie va fi în Parlament la "Ora Guvernului". Este rugămintea domnului ministru faţă de noi toţi, să acceptăm pe 25, sunteţi de acord cu acest lucru?

Sunteţi de acord.

Da, doamna Prună.


Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Putem să aprobăm măcar de principiu în felul acesta ca să nu existe discuţii, pentru data de 25, da?

Bine.

Vă mulţumesc frumos!


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Asta era discuţia. Am întrebat membrii Biroului permanent dacă sunt de acord cu acest lucru şi au dat toţi din cap a aprobare, asta înseamnă că a fost adoptat.

Mulţumesc!


Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Secretari de şedinţă


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Programul de lucru al Camerei pentru săptămâna viitoare dacă sunt intervenţii, la modificări? Nu.

Secretarii de şedinţă vor fi domnii: Mircea Drăghici şi Cristian Buican; iar vicepreşedintele de serviciu, domnul Eugen Nicolicea.


Demisia domnului deputat Ioan Alexandru Andrei din Grupul parlamentar PSD

PUNCTUL 4

Demisia domnului deputat Ioan Alexandru Andrei din Grupul parlamentar PSD


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 4 - Demisia domnului deputat Ioan Alexandru Andrei din Grupul parlamentar PSD.

Am luat act de acest lucru, şi vom informa plenul.


Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată

PUNCTUL 5

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

Doamna deputat Nicoleta-Cătălina Bozianu

Domnul deputat Marian Gheorghe Cucşa

Doamna deputat Angelica Fădor

Domnul deputat Iulian Bulai


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

5 - Concediu cu plată: doamna Cătălina Bozianu - 15 februarie; domnul Cucşa Gheorghe - 18 februarie; doamna Angelica Fădor - 14 şi 15 februarie; domnul Iulian Bulai - 1-4 martie, perioada 1 - 4 martie.

Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

PUNCTUL 6

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

6 - Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea delegaţiei GRUI la Audierile Parlamentare la ONU (New York, SUA, 21 – 22 februarie 2019)

1.Memorandum intern privind participarea delegaţiei GRUI la Audierile Parlamentare la ONU (New York, SUA, 21-22 februarie 2019)


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Memorandum intern privind participarea delegaţiei GRUI la Audierile Parlamentare la ONU, la New York, 21-22 pentru anul 2019.

Aicea sunt cinci colegi care ar trebui să meargă în această "excursie".

Ţinând cont şi de bugetul Camerei ar trebui să... avem doi colegi de la PSD, doi colegi de la PNL şi un coleg de la ALDE.

Rugămintea mea către domnul Stan, cel care conduce de altfel GRUI-ul, este să aprobăm, şi rugămintea mea către dumneavoastră este să aprobăm o listă cu... ca această deplasare să fie formată din trei participanţi, nu din cinci tocmai ţinând cont şi de cheltuielile bugetare cu care am încărca Camera Deputaţilor.

Supun votului această propunere, trei participanţi la această deplasare pe care o vor efectua.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt. Două. Da, două abţineri.


Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Pe ce criterii s-a făcut lista aceasta?


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamnă Prună, nu.


Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Sau colegul.


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bun. Mai departe.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării Parlamentare a SEECP (Podgorica, Muntenegru, 22 – 23 februarie 2019)

2.Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării parlamentare a SEECP (Podgorica, Muntenegru, 22 - 23 februarie 2019)


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării parlamentare a SEECP, la Podgorica.

Are caracter parlamentar.

Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la Congresul Asociaţiei Motocicliste a Țărilor Central Europene (MACEC) (Praga, Republica Cehă, 22 – 24 februarie 2019)

3. Memorandum intern privind participarea la Congresul Asociaţiei Motocicliste a Ţărilor Central Europene (MACEC) (Praga, Republica Cehă, 22 - 24 februarie 2019)


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

3 - Memorandum intern privind participarea la Congresul Asociaţiei Motocicliste a Ţărilor Central Europene, la Praga.

Acţiunea are un caracter neparlamentar, dar se încadrează în prevederile articolului 5, litera b) din Hotărârea Biroului permanent 1/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă sunt obiecţii?

Nu sunt.

Adoptat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru educaţie, comunicaţii şi cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei – APF (Hanoi, Vietnam, 26 – 28 februarie 2019)

4.Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru educaţie, comunicaţii şi cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei - APF (Hanoi, Vietnam, 26 - 28 februarie 2019)


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

4 - Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru educaţie, comunicaţii şi cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei, la Hanoi, în Vietnam.

Caracter parlamentar.

Sunt obiecţii?

Nu sunt.

Adoptat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Informare privind participarea la Conferinţa parlamentară internaţională privind migraţia (Rabat, 6 – 7 decembrie 2018)

5. Informare privind participarea la Conferinţa parlamentară internaţională privind migraţia (Rabat, 6 - 7 decembrie 2018)


Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Şi o informare, de care luăm act, privind participarea la Conferinţa parlamentară internaţională privind migraţia, 6 - 7 decembrie 2018, la Rabat.

Am epuizat ordinea de zi a Biroului permanent.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă doresc o zi bună!

La revedere.

La trei avem BPR. Aici.


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,21.