Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 27.02.2019 13:16 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019 ora 13:16

Şedinţa a început la ora 13,16.

Lucrările au fost conduse de domnul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: doamna Carmen-Ileana Mihălcescu şi domnul Eugen Nicolicea - vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Dragoş Gabriel Zisopol, domnul Cristian Buican şi domnul Silviu Dehelean (de la ora 13,17) - secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Seres Denes şi domnul Andrei Dominic Gerea (de la ora 13,17) - chestori, domnul Alfred-Robet Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, doamna Cristina-Mădălina Prună - Grupul parlamentar al USR, domnul Marian-Gheorghe Cucşa (de la ora 13,20) - Grupul parlamentar ALDE, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică- Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Andreea Cleras - Direcţia generală afaceri externe şi doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general.

*


Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Declar deschisă şedinţa.

Dacă la ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent sunt intervenţii?

Nu.

Aprobat.


Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor


Domnul Florin Iordache:

Dacă la proiectul ordinii de zi pe care îl propunem, apoi Comitetul liderilor să îl aprobe pentru săptămâna viitoare?

Vă rog!


Domnul Gabriel Andronache:

Da, vă mulţumesc!

O singură propunere am avea, cu mulţumirile necesare şi ţin să fac chestiunea aceasta de la microfon pentru liderul Grupului PSD, deoarece a spus că va vorbi la Comisia de muncă pentru adoptarea raportului referitor la Ziua naţională a meseriilor.

Această propunere legislativă se află la punctul 40 din ce am văzut eu, este vorba de Pl-x 496/2018, şi vă propunem aducerea mai în faţă dacă este posibil la punctul 7 de pe ordinea de zi.

Mulţumesc!


Domnul Florin Iordache:

Da, la Comitet, domnule coleg.


Domnul Gabriel Andronache:

Ştiu.


Domnul Florin Iordache:

Ordinea de zi... dumneavoastră... noi v-am propus-o, Comitetul după ce terminăm noi vă întruniţi şi stabiliţi ordinea cu care vom intra.

Mulţumesc!


Solicitare din partea doamnei deputat Cristina-Ionela Iurişniţi, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, de a citi un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a femeii (8 Martie)

PUNCTUL 2

Solicitare din partea doamnei deputat Cristina-Ionela Iurişniţi, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, de a citi un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a femeii (8 Martie)


Domnul Florin Iordache:

Avem solicitare din partea doamnei deputat Cristina Iurişniţi, pentru a citi un mesaj pentru data de 8 martie şi să-l citească în ziua de 4.

Observaţii? Nu.

Aprobat.


Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei prim-ministrului şi timpul maxim propus a fi alocat participanţilor, având în vedere prevederile regulamentare

Secretari de şedinţă


Domnul Florin Iordache:

Programul de lucru pentru săptămâna viitoare: avem "Ora primului-ministru".

Dacă sunt observaţii la timpii de dezbatere prevăzuţi în şedinţă?

Vă rog!

Nu, colegii de Birou permanent.

Mulţumesc!

Vicepreşedinte este... A! te rog!

Dacă faci solicitare îţi dau cuvântul.


Domnul Cristian Buican:

Domnul preşedinte, eu nu intervin ştiţi, că eu intervin foarte rar, dar atunci când se exagerează trecând dincolo de limitele bunului simţ nu a Regulamentului!

Scrie foarte clar în Regulament că "liderii Grupurilor parlamentare sunt obligaţi să participe la şedinţa Biroului permanent", da? sunt obligaţi să participe, deci şi să ia parte la dezbateri. Evident că ei nu au drept de vot.

De aceea, atunci când liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal solicită acest lucru, vă solicit da? să îi daţi cuvântul! În conformitate cu Regulamentul, imediat vă spun şi articolul.


Domnul Florin Iordache:

Bun. Până găsiţi dumneavoastră articolul, poate s-a inventat azi-noapte un articol!

Deci, la şedinţa de Birou permanent vorbesc membrii Biroului permanent. La Comitetul liderilor, dumnealor rămân după ce plecăm noi. Până terminăm... revenim la acest punct.

Deci nu am o problemă dacă dumneavoastră găsiţi un articol în care... ne obligă pe noi să dăm în acest moment, cu tot respectul, dăm colegilor noştri de la Comitetul liderilor cuvântul, nu am... dar grupul dumneavoastră parlamentar are doi reprezentanţi, aşa cum aţi prezentat dumneavoastră punctul de vedere, îl puteţi prezenta în continuare.


Domnul Cristian Buican:

Eu sunt secretarul Camerei Deputaţilor...


Domnul Florin Iordache:

Da.


Domnul Cristian Buican:

...şi avem aici prezent un vicelider care reprezintă grupul parlamentar din care eu fac parte. Da?


Domnul Florin Iordache:

Da. Vă rog!


Domnul Cristian Buican:

Deci, vă rog frumos să îi daţi cuvântul de câte ori o cere.


Domnul Florin Iordache:

Nu.

Eu îi dau cuvântul dacă îmi invocaţi articolul, cu tot respectul pentru domnul Andronache, putea veni şi liderul grupului dumneavoastră, dar dacă îmi invocaţi articolul...


Domnul Cristian Buican:

Imediat.


Domnul Florin Iordache:

... potrivit căruia, dar eu vă rog să, mai citiţi puţin şi până finalizăm noi şedinţa poate...


Domnul Cristian Buican:

Dincolo de chestiunea asta, domnul preşedinte...


Domnul Florin Iordache:

... te rog!


Domnul Cristian Buican:

... am luat cuvântul întotdeauna şi am susţinut chestiuni ce ţin de dezbaterea parlamentară şi ce ţin de Cutumele pe care noi le avem şi încercăm să le respectăm de-a lungul timpului.

Am fost susţinut în Biroul permanent atât de domnul Gerea, dar şi din partea liderilor grupurilor parlamentare ale minorităţilor, altele decât cea maghiară şi a minorităţii maghiare.

Şi eu cred că nu este corect să procedaţi aşa cum procedaţi în Biroul permanent în ultimii doi ani, punând pumnul în gură liderilor grupurilor parlamentare în şedinţa Biroului politic permanent.

Vă rog.


Domnul Florin Iordache:

Deci, domnul Buican, cu tot respectul pentru dumneavoastră, ca un parlamentar cu vechi state de funcţie în Camera Deputaţilor, invocaţi-mi articolul potrivit căruia Comitetul liderilor ar trebui să se exprime acum, când am intrat în ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent...


Domnul Cristian Buican:

Eu nu vorbesc de Comitetul liderilor!


Domnul Florin Iordache:

Păi, atunci cine ar trebui să vorbească?


Domnul Cristian Buican:

Eu vorbesc despre liderii de grup care doresc să-şi exprime... să exprime opiniile grupurilor pe care le reprezintă...


Domnul Florin Iordache:

Da, domnul Buican!


Domnul Cristian Buican:

... în legătură cu discuţia făcută în Biroul permanent.


Domnul Florin Iordache:

Da. Până mai găsiţi dumneavoastră, îl invit pe domnul vicepreşedinte Nicolicea, preşedintele Comisiei de regulament.


Domnul Cristian Buican:

A cerut şi domnul Simonis.


Domnul Eugen Nicolicea:

Bun. Deci, în Biroul permanent, grupurile parlamentare sunt reprezentate potrivit ponderii lor de către membrii lor, care au funcţii în birourile parlamentare. Adică, respectiv de dumneavoastră şi de domnul vicepreşedinte, care momentan lipseşte.

Dacă nu puteţi dumneavoastră să exprimaţi punctul de vedere, faceţi schimb cu liderul! Alegeţi pe lider vicepreşedinte sau secretar şi deveniţi dumneavoastră lider, şi atunci s-a încheiat subiectul.

Deci, încă o dată: în Biroul permanent, reprezentanţii grupurilor sunt cei care fac parte din Biroul permanent.

Vă rog să verificaţi.


Domnul Florin Iordache:

Domnul Gerea şi apoi domnul Buican.


Domnul Andrei Dominic Gerea:

Da. Stimaţi colegi, în mod evident, Regulamentul spune că în aceste şedinţe liderii grupurilor nu au dreptul de a lua cuvântul. Dar, cum noi avem o cutumă, pe care am respectat-o mulţi ani în acest Parlament, este păcat să ajungem să eliminăm aceste cutume, care asigurau totuşi un climat civilizat de dezbatere, de discuţie, pentru că, mă rog, nu... liderii grupurilor parlamentare nu pot fi asemuiţi tocmai monitoarelor pe care le avem aici în faţă. Dar - şi aici vreau să atrag atenţia şi colegului meu Buican - că excesele de care aţi dat dovadă în ultima perioadă în ceea ce priveşte această cutumă, abuzând de un bun obicei pe care îl aveam aici, în Parlamentul României, ne fac, iată, să ajungem la astfel de măsuri.

Poate că înţelegeţi odată pentru totdeauna, domnule Buican, că mă obosesc să vă dau un mesaj, până găsiţi dumneavoastră pe telefonul acela, aţi abuzat, şi nu o dată... nu... dumneavoastră, Partidul Naţional Liberal, noul Partid Naţional Liberal, cum vreţi să-i spuneţi, de această cutumă.

În momentul când vi se închide portiţa, pentru că nu era nici un element regulamentar în acest sens, sigur că nu vă convine. Dar ar trebui să vă gândiţi bine de ce se ajunge aici, de faptul că escaladaţi în permanenţă o spirală a ipocriziei, şi a populismului şi a demagogiei, pe care nu o veţi putea opri. Da?

Mai gândiţi-vă de câteva ori bine şi la grup şi vedeţi care vă este strategia politică şi modul în care doriţi să respectaţi instituţia parlamentară! După care, sigur că da, puteţi să faceţi apel şi la cutume. Dar, din păcate, s-a ajuns aici pentru că v-aţi bătut joc de aceste cutume.

Eu în continuare, domnule preşedinte, susţin totuşi că ar trebui să încercăm să le păstrăm şi, în măsura în care colegii noştri înţeleg dimensiunea parlamentară şi faptul că pot să aibă o observaţie, o opinie, dar scurtă, fără să facem declaraţii politice sau alte lupte din acestea de stradă în interiorul Biroului permanent, eu zic că putem să păstrăm respectiva cutumă.

Vă mulţumesc.


Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Buican, după care domnul Dehelean.


Domnul Cristian Buican:

Da, vă mulţumesc domnule preşedinte.

Dacă domnul Gerea făcea referire la mine, lucrurile exprimate de dumnealui la microfon sunt neadevărate, nu la dumneavoastră.

Mă întorc la fondul problemei, mă întorc la fondul problemei...


Domnul Florin Iordache:

Da vă rog, continuaţi domnul Buican.


Domnul Cristian Buican:

... pe site-ul Camerei nu e Regulamentul trecut.

Articolul 15...


Domnul Florin Iordache:

Ia ziceţi ce aţi găsit acolo?


Domnul Cristian Buican:

Punctul h).


Domnul Florin Iordache:

Ce aţi găsit?


Domnul Cristian Buican:

"Liderul grupului parlamentar are următoarele atribuţii"...


Domnul Florin Iordache:

Aşa.


Domnul Cristian Buican:

"... participă la şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi la dezbaterile acestuia fără a avea drept de vot".


Domnul Florin Iordache:

Da.


Domnul Cristian Buican:

Deci?


Domnul Florin Iordache:

Uite-l, participă!


Domnul Cristian Buican:

Păi, a participa la dezbateri înseamnă a i se da cuvântul de câte ori face această solicitare. În consecinţă, în conformitate cu articolul 15, punctul h), vă rog să daţi cuvântul colegului meu...


Domnul Florin Iordache:

Bun.


Domnul Cristian Buican:

... vicelider al grupului parlamentar.


Domnul Florin Iordache:

Am spus că nu.

Mai departe.

Mulţumesc!

Domnul Dehelean, vă rog!


Domnul Silviu Dehelean:

Mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Eu am o problemă de eficienţă şi, pe cât puteţi să observaţi că la fiecare şedinţă discutăm subiectul acesta de câte zece - cincisprezece minute, şi cred că ar fi mai economicos ca şi timp să le daţi cuvântul liderilor de grup să-şi exprime şi ei părerea...


Domnul Florin Iordache:

Tocmai nu.


Domnul Silviu Dehelean:

... şi ar merge mult mai repede...


Domnul Florin Iordache:

Da.


Domnul Silviu Dehelean:

şi am afla şi poziţia grupurilor parlamentare.

Merci!


Domnul Florin Iordache:

Da, mulţumesc.

Am.., da mulţumesc. Am finalizat.

Deci dacă la timp sunt observaţii? Nu.

Secretari de şedinţă: domnul Mircea Drăghici şi domnul Buican; vicepreşedinte este domnul Marilen Pirtea, a făcut rocadă pentru că dumnealui a fost plecat în această săptămână din ţară, deci este săptămâna dumnealui, săptămâna viitoare.


Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la ”Ora prim-ministrului” din săptămâna 4 - 8 martie 2019

PUNCTUL 4

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la "Ora prim-ministrului" din săptămâna 4 - 8 martie 2019


Domnul Florin Iordache:

Solicitarea din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la "Ora primului-ministru".

Am rezolvat această chestiune. Da?

Da.


Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 5

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor


Domnul Florin Iordache:

La 5 - Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent.

Dacă membrii Biroului permanent sunt de acord cu comisiile şi termenele?

Dacă sunt intervenţii? Nu.

Avem proceduri de urgenţă? Nu.


Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva primirii raportului, a propunerii legislative pentru modificarea alin.(1), lit.a) şi b) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 22/2019)

PUNCTUL 6

Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva primirii raportului, a propunerii legislative pentru modificarea alin.(1), lit.a) şi b) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 22/2019)


Domnul Florin Iordache:

Avem o solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan referitoare la introducerea pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului, a propunerii legislative de modificare a Legii nr. 61/1993, este vorba de PLx-ul nr. 22/2019.

După ce finalizăm şedinţa de Birou permanent, Comitetul liderilor stabileşte ordinea de zi.


Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată

PUNCTUL 7

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

domnul deputat Alin Bogdan Stoica

domnul deputat Adnagi Slavoliub

doamna deputat Luminiţa Maria Jivan

domnul deputat Andrei Pop

domnul deputat Korodi Attila


Domnul Florin Iordache:

La concedii cu plată: domnul Stoica - 4,5,6 martie 2019, domnul Slavoliub - 11, 12, 13 martie 2019; doamna Jivan - 25-27 februarie 2019; domnul Andrei Pop; - 4, 5, 6 martie 2019; domnul Korodi Attila - 4, 5, 6 martie 2019.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

PUNCTUL 8

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe


Domnul Florin Iordache:

Pe linia relaţiilor parlamentare externe.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la dezbaterile organizate la Nuremberg de Asociaţia ”Dacia” (2 – 4 martie 2019)

1.Memorandum intern privind participarea la dezbaterile organizate la Nuremberg de Asociaţia "Dacia" (2 - 4 martie 2019)


Domnul Florin Iordache:

Avem, memorandum privind participarea la dezbaterile organizate la Nuremberg de Asociaţia "Dacia".

Sunt patru colegi de-ai noştri.

Dacă sunt observaţii? Nu.

Aprobat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la vizita de lucru a Subcomisiilor AP NATO în Grecia (Atena, 4 – 6 martie 2019)

2.Memorandum intern privind participarea la vizita de lucru a Subcomisiilor AP NATO în Grecia (Atena, 4 - 6 martie 2019)


Domnul Florin Iordache:

Memorandum privind AP NATO.

Participă domnul Tîlvăr, 4 - 6 martie 2019.

Observaţii? Nu.

Aprobat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunile Comisiilor APCE pentru afaceri juridice şi drepturile omului, pentru afaceri politice şi democraţie, pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei şi pentru egalitate şi nediscriminare (Paris, 4 – 7 martie 2019)

3. Memorandum intern privind participarea la reuniunile Comisiilor APCE pentru afaceri juridice şi drepturile omului, pentru afaceri politice şi democraţie, pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei şi pentru egalitate şi nediscriminare (Paris, 4 - 7 martie 2019)


Domnul Florin Iordache:

Participarea la reuniunea Comisiilor APCE la Paris.

Sunt colegii noştri, cei patru, care participă.

Observaţii? Nu.

Aprobat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la Reuniunea Grupului de lucru privind Regulamentul de procedură al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), (Istanbul, 6 martie 2019)

4. Memorandum intern privind participarea la Reuniunea Grupului de lucru privind Regulamentul de procedură al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), (Istanbul, 6 martie 2019)


Domnul Florin Iordache:

Memo privind participarea la Reuniunea Adunării Parlamentare a Mării Negre la Istanbul, 6 martie.

Observaţii? Nu.

Participă doamna preşedintă Alma Anastase.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la cea de-a 4-a reuniune a Adunării Naţiunilor Unite privind Mediul (Nairobi, Kenya, 11 – 15 martie 2019)

5. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 4-a reuniune a Adunării Naţiunilor Unite privind Mediul (Nairobi, Kenya, 11 - 15 martie 2019)


Domnul Florin Iordache:

5 - Memo privind Adunarea Naţiunilor Unite privind Mediul la Nairobi.

Participă domnul Cupă şi domnul Alexe.

Observaţii? Nu.

Aprobat.


Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Informare privind vizita în România a delegaţiei Comitetului pentru relaţii externe al Parlamentului Georgiei (12 – 13 februarie 2019)

6. Informare privind vizita în România a delegaţiei Comitetului pentru relaţii externe al Parlamentului Georgiei (12 - 13 februarie 2019)


Domnul Florin Iordache:

La... informare privind vizita in România a delegaţiei Comitetului Parlamentului Georgiei.

Observaţii? Nu.

Aprobat.


Pentru informare:

PUNCTUL 9

Pentru informare:

Notă cu privire la solicitarea Grupului parlamentar al USR referitoare la finalizarea depunerii la Curtea Constituţională a propunerii legislative (iniţiativa legislativă cetăţenească) de revizuire a Constituţiei României


Domnul Florin Iordache:

Şi avem în final o notă cu privire la solicitarea Grupului parlamentar al USR referitoare la finalizarea depunerii la Curtea Constituţională a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.

Este informare, a fost depusă.

Observaţii? Da, Grupul USR, că dumneavoastră aţi solicitat clarificări.

Dacă aveţi observaţii?

Domnul Dehelean.

Domnul Dehelean, vă rog!


Domnul Silviu Dehelean:

Da. Vă mulţumesc.

Am vrut să mulţumesc Secretariatului general pentru acest răspuns, în sfârşit s-a clarificat subiectul, se vede clar negru pe alb că avem... au fost validate de către primării opt sute cincizeci de mii de semnături şi îmi pare rău că la această şedinţă nu participă şi domnul chestor Rădulescu, care avea posibilitatea să ia la cunoştinţă cifra corectă şi putea, eventual, să-şi retragă declaraţiile şi, mă rog, ştirile false pe care le-a lansat.

Mulţumesc încă o dată Secretariatului general pentru informare.


Domnul Florin Iordache:

E importantă această precizare, că Secretariatul general n-a făcut să se ocupe decât de partea tehnică şi a pus la dispoziţie toate datele care au fost solicitate.

Dacă mai sunt intervenţii din partea membrilor Biroului permanent? Nu.

Declar şedinţa închisă.

Urmează şedinţa Comitetului liderilor.


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,22.