şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de miercuri, 4 martie 2009
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnii Ioan Oltean, Adrian Năstase (până la ora 9,30), doamna Daniela Popa, Bogdan Olteanu ? vicepreşedinţi; Dumitru Pardău, Cezar-Florin Preda (până la ora 9,39) ? secretari; Gheorghe Albu (de la ora 9,16), Hunor Kelemen, Dan-Ştefan Motreanu (de la ora 9,23), Nicolae Bănicioiu (de la ora 9,44) ? chestori; doamna Aurelia Vasile ? PSD, domnii Mircea-Nicu Toader ? PD-L; Gheorghe-Eugen Nicolăescu (până la ora 9,31) ? PNL, Márton Árpád-Francisc ? UDMR, Dragoş Gabriel Zisopol ? Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale; Gheorghe Barbu ? secretar general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: doamna Ioana Pop ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul; Nicolae Sfăcăreanu, secretar general adjunct; Cristian Ionescu ? şef Departament Legislativ; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic; Gheorghe Popescu, Adriana Simion ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice; doamna Raluca Boboc, domnii: Bogdan Gamaleţ, Răzvan Prişcă, doamna Diana Postică ? consilieri Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Începem şedinţa Biroului permanent de astăzi.
Dacă aveţi observaţii cu privire la ordinea de zi?
PUNCTUL 1
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă sunt observaţii cu privire la programul de lucru?
Luni este cuprinsă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatul.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedinte,
La program, dacă îmi permiteţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Domnul Gheorghe Barbu:
Marţi, noi am propus ora 11,00 pentru începerea dezbaterilor politice la solicitarea Grupului parlamentar al PNL. O să vă rog să conveniţi această oră totuşi cu Guvernul, cu domnul prim-ministru.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sigur, sigur.
Domnul Gheorghe Barbu:
Noi am făcut propunerea.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Eu ştiu că marţea aceasta am epuizat ordinea de zi existentă, de aceea pun întrebarea: Dacă până pe marţi vom avea rapoarte sau nu? Sau ne paşte pericolul de aprobare tacită la unele legi, eventual să punem o după amiază de plen, dacă vor fi, dacă nu, evident nu am de ce să fac această propunere, dar dacă, teoretic vorbim, atunci ar fi bine ca marţi să avem de la ora 15,00 o zi de plen de două ore, la finele căreia eventual să dăm un vot.
Domnul Gheorghe Barbu:
Domnule deputat, ordinea de zi are deja 30 de puncte.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Da, dar noi nu avem pentru plen.
Domnul Gheorghe Barbu:
Avem pentru plen o oră.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
De la 10,00 la 11,00 ne ajunge.
Domnul Gheorghe Barbu:
Nu ştiu dacă ajunge. Noi nu am stricat programul. Dumneavoastră dacă doriţi să conveniţi să fie plen mai mult şi după dezbatere, după masă, nu am nimic împotrivă.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Bine. Dacă ajung, nu am nici o problemă. Şi după vot final?
Domnul Ioan Oltean:
Dacă îmi permiteţi. Eu cred că propunerea merită să o luăm în calcul. Noi, dacă observaţi, marţi dimineaţă nu avem final în programul nostru. S-ar putea, activitatea comisiilor de astăzi şi de mâine să fie prodigioasă. De aceea, eu aş propune să fim de acord ca marţi după masă să avem şedinţă în plen, eventual în jurul orei 15,00-16,00 ? vot final pe proiectele adoptate dimineaţa şi după masa, iar dacă, într-adevăr?
Domnul Márton Árpád-Francisc:
De la 15,00 la 16,00.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar putem face altfel domnule preşedinte de şedinţă sau domnule vicepreşedinte, putem foarte bine să ne întoarcem la programul de dimineaţă cu dezbatere ? vot final şi facem după amiază dezbaterea pe art.180 din Regulament, la solicitarea PNL-ului.
Domnul Ioan Oltean:
Deci, facem dimineaţă activităţi până la ora 13,00 cu vot final la ora 12,00; 12,30 vot final şi la ora 15,00 dezbateri pe art.180.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Exact. Şi aici am o precizare de făcut. La timpii alocaţi erau două ore şi jumătate pentru această dezbatere. Dacă adunăm toţi timpii alocaţi înseamnă mai mult de două ore şi jumătate, înseamnă 2 ore şi 46 de minute. Luaţi şi adunaţi! 111 cu 10 cu 45 fac 166. Şi putem pune de la 15,00 până la epuizarea dezbaterilor şi atunci nu mai este nici o problemă.
Doamna Aurelia Vasile:
Eu am o problemă. O secundă, mi-am adus aminte. Vedeţi că domnul prim-ministru este posibil ca marţi să nu fie în ţară. Vă rog să verificaţi la secretariat şi atunci, în funcţie de agenda domnului prim-ministru, pentru că nu va fi în ţară, să vedem cum o aşezăm ca să nu fie o chestie aşa de?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, tocmai asta verificam şi eu şi aşa îmi spune şi mie de la Secretariat că cel mai probabil nu va fi în ţară marţi. Atunci, rugămintea mea este să încercăm, pentru că interesul este să-l avem totuşi pe domnul prim-ministru aici şi să facem eventual tot luni după-amiază, aşa cum facem toate celelalte dezbateri.
Deci, lunea viitoare, cu timpul ? că timpul de obicei este afectat dezbaterilor. De la 16,00 la 18,00, cum am făcut-o şi pe cealaltă.
Doamna Aurelia Vasile:
Şi atunci, eu propun să rămână programul clasic. Deci, luni, marţi, marţi după amiază comisii.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci, programul obişnuit şi lunea viitoare să mergem normal şi luni, peste o săptămână..
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Doamna preşedinte, numai o clipă: deci, luni după masă rămâne aşa cum este stabilit cu prezenţa preşedintelui,..
Doamna Roberta Alma Anastase:
Exact şi peste o săptămână.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Numai o clipă! Pentru marţi dimineaţă cade dezbaterea..
Doamna Aurelia Vasile:
Înainte este scrisoarea Preşedintelui şi şedinţă comună.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Da, şi şedinţa comună a celor două Camere. Deci, rămâne programul propus. Pentru marţi dimineaţă rămâne programul normal al Camerei Deputaţilor.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cu vot final la ora 12,30.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Vot final la ora 12,30, ca în fiecare marţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Şi dezbaterea de marţi, 10,00 se amână pe luni, 16. Asta am înţeles eu, de la ora 16,00.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Exact. De la ora 16,00, exact cum am făcut-o şi pe cealaltă.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Şi până la ora 19,00 cu aproximaţie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Exact.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Cam 3 ore, sunt 2 ore şi 45.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Exact.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Ca să ştim ce facem, pentru că lunea viitoare, pe 16, ca şi lunea aceasta nu este sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Noi trebuie să ştim lucrurile acestea. E-n regulă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Alte observaţii pe program? Vă rog.
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă îmi îngăduiţi, tot la programul de lucru, ştiu că nu este o chestiune de competenţa directă a Biroului Camerei, dar aşa avea rugămintea, poate faceţi o consultare şi cu domnul preşedinte Geoană. Pentru programul şedinţei comune mai sunt câteva chestiuni tehnice. Sunt câţiva colegi, din câte ştiu eu, care trebuie să depună jurământul pentru a intra în comisii.
Domnul Gheorghe Barbu:
Sunt prevăzute şi le trimitem şi în scris de data aceasta.
Domnul Bogdan Olteanu:
Sunt prevăzute? Vă mulţumesc. Le transmitem ca să putem constitui comisiile.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi ar fi bine, tot pentru plen, după ce termină intervenţia domnul preşedinte, să intrăm totuşi cu grupurile de prietenie. Suntem puşi într-o întârziere. Fac apel la liderii de grup. Şi delegaţiile?
Fac apel la liderii de grup, deja am sesizări de la ambasade, de la parlamentele celorlalte ţări. O să vă rog să vă întâlniţi să aveţi o formă finală.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnule secretar general, le-am trimis de acum 5 minute la dumneavoastră.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
PSD şi PNL nu a fixat.
Doamna Aurelia Vasile:
Glumeşte. Vreau să spun că toate grupurile parlamentare au primit toate materialele şi tot ce s-a negociat împreună cu liderii. Avem termen de la secretarul general ca până mâine să depunem nominal toate propunerile şi pe delegaţii şi pe grupuri.
Trebuie până mâine, ca luni să putem să le avem ca materiale de şedinţă în plen.
Domnul Gheorghe Barbu:
V-am trimis scris, nu altfel, scris data de 5, cum s-a hotărât în Birourile permanente comune.
Mircea?Nicu Toader:
Doamna preşedinte, noi am transmis dimineaţă în timp ce venea dânsul aici.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc domnule Toader.
Ideea este ca pe măsură ce le aveţi, să le trimiteţi pentru ca tehnic să poată să pregătească şedinţa de luni după amiază. Nu este vorba de altceva.
Domnul Gheorghe Barbu:
Stabiliţi şi procedura domnilor lideri şi doamnelor! O să vă rog să stabiliţi..
Domnilor lideri, doamnelor, o să vă rog să stabiliţi şi procedura în care desemnaţi conducerile delegaţiilor şi a grupurilor de prietenie, pentru că noi nu avem protocoalele dintre dumneavoastră şi nu ştim nici din ce Cameră aparţine, nici cărui partid şi nici cărei persoane.
Doamna Aurelia Vasile:
Sunt stabilite deja prin negociere de lideri.
Domnul Gheorghe Barbu:
Vă cred din toată inima. Problema este că noi nu le avem să le trecem în documente.
Doamna Aurelia Vasile:
Domnule secretar general, primiţi materialele astăzi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun. Dacă la programul de lucru nu mai există alte observaţii, înţeleg că el este agreat de dumneavoastră.
PUNCTUL 2
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
La ordinea de zi dacă aveţi observaţii? Nu sunt observaţii.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă precizez că nu sunt solicitări de procedură de urgenţă.
Dacă nu aveţi observaţii, vă propun să trecem mai departe la pct.4.
PUNCTUL 4
Solicitare privind constituirea unei Comisii de anchetă
Doamna Roberta Alma Anastase:
Trecem la solicitarea Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD + PC care ne solicită o comisie de anchetă pe poluarea din Baia Mare-Zlatna şi Copşa Mică.
Solicitarea îndeplineşte condiţiile impuse de art.75 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, adică 50 de semnături şi minim două grupuri. Dacă sunteţi de acord cu această solicitare?
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedinte, când o punem pe ordinea de zi? Vreau să ştiu. O punem acum?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu. Săptămâna viitoare.
Domnul Gheorghe Barbu:
Mai am o rugăminte. Vă rog.
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedinte, până în acest moment, cred că am aprobat două comisii de anchetă. Ştiţi că, potrivit regulamentelor şi cutumelor, trebuie puse la dispoziţia acestor comisii de anchetă spaţii, personal, logistică ş.a.m.d. În acest moment, fiind în discuţii şi aşezarea spaţiilor pentru delegaţiile mixte, pentru comisiile mixte, pentru că nu am lămurit încă cu domnul secretar general şi problemele grupurilor parlamentare, aş avea propunerea ca după această comisie de anchetă, pe o analiză clară a Biroului permanent, să aprobăm o altă comisie după ce avem şi rapoarte că aşa putem face în fiecare zi câte ?
Domnul Kelemen Hunor:
Este logic, dar nu este corect.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu este în regulă moral, dar este principial.
Doamna Aurelia Vasile:
Domnule Hunor, dacă nu este o chestie foarte importantă ... Am să spun altfel. Am să spun că funcţie de propunerile care sunt făcute şi îndeplinirea condiţiilor, Biroul permanent va aproba şi va analiza sau va analiza şi va aproba.
Domnul Kelemen Hunor:
Nici aşa nu este corect.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun. Haideţi să vedem, că eu cred că dacă apare o astfel de solicitare, vedem cât este de urgentă tematica supusă discuţiei şi analizăm în funcţie de contextul dat.
Pe această comisie de anchetă, dacă sunteţi de acord, atunci am să-l rog pe domnul Barbu să o includă pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, marţi dimineaţă probabil şi să intre la vot final la ora 12,00.
Este hotărârea Camerei.
Domnul Ioan Oltean:
Cu precizarea că liderii grupurilor parlamentare vor trimite nominalizările pentru această comisie. Deocamdată nu avem.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Cum să trimită din moment ce din acest material nu reiese câte locuri îi revine fiecărui grup. Este scris doar un număr de nouă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă este scris un număr de 9, imediat Secretariatul tehnic ne poate spune câţi oameni sunt din partea fiecărui grup.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Şi în plus este o altă problemă: conducerea nu se ştie dacă intră în cei 9 sau este peste cei 9.
Domnul Gheorghe Barbu:
Aici scrie componenţa nominală, deci sunt toţi şi dintre ei, 3 sunt conducători.
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu aş vrea să fac din nou o sugestie doamna preşedinte, dacă îmi permiteţi, să mă adresez şi colegilor lideri, pentru că am ridicat chestiunea aceasta şi la precedenta comisie de anchetă. Se pare că fantezia noastră de a descoperi numere care se împart dificil pe algoritm este tot mai bogată; după 13 l-am descoperit şi pe 9. Nici acesta nu se împarte pe algoritm şi vom constata că sunt grupuri parlamentare, inclusiv care au o reprezentare a comunităţilor lor în acea zonă şi care nu se regăsesc în algoritm. Deci, propun să revenim totuşi la 15, care este o cifră acoperitoare pentru a distribui între grupurile parlamentare un număr rezonabil, aproape de membrii comisiei.
Doamna Aurelia Vasile:
Ceea ce spui este adevărat. De altfel, pe forma de 15 am spus şi iniţiatorilor să vorbească cu grupurile parlamentare. Nu s-a făcut modificarea lui 9, pentru că noi am propus: 4-4, 3-2, 1-1 şi am spus că în general să mergem pe 15: PSD, PNL, UDMR, Minorităţi. 4-8-10-13-14. Deci, UDMR-ul nu. 4-4, 3-1-1. Dacă este, să rămânem pe chestia asta.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Trebuie să fie impar numărul. Domnul Cezar Preda.
Domnul Cezar-Florin Preda:
Doamna preşedinte, eu respect şi cutumele, dar mă gândesc că ar fi mult mai bine de acum înainte să facem comisiile de anchetă când este o chestiune care vizează mai multe domenii, pentru că dacă eu am Comisia de administraţie şi de mediu care face? - aici discutăm o problemă strictă de mediu, unde sunt reprezentate toate partidele. A fost cumva vreun raport al comisiei care spune că nu este în stare să facă singură, să-şi rezolve această problemă? Trebuie să facem comisie de anchetă la nivel de Parlament? Dacă noi nu încercăm să ducem pe comisiile care sunt constituite anumite subiecte şi creăm numai de dragul artei comisii speciale, care s-au dovedit în timp, cu toate cutumele, că nu au avut rezultate spectaculoase şi au scos la iveală..
Regulamentul permite, nu obligă.
Domnule Kelemen, regulamentul permite, nu obligă, eu am spus că trebuie să discearnă cei care cer aşa ceva, o comisie de anchetă, dacă nu cumva sunt comisiile permanente abilitate ale Parlamentului României care pot să rezolve această problemă şi eu cred că adresabilitatea unor colegi parlamentari de a face o comisie de anchetă, este numai în condiţiile în care ei s-au adresat întâi comisiei permanente a Camerei şi au constatat că aceasta nu poate să rezolve problemele. Păi aşa dintr-o dată cerem comisie? Eu cred că asta trebuie să fie de acum înainte calculul.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Doamna preşedinte, conform Regulamentului încă în vigoare, într-adevăr, există această posibilitate ca să ceară o comisie să facă o subcomisie de anchetă şi pentru aceea este nevoie de acordul Biroului permanent şi atunci numai trebuie să dăm spaţiu, hotărâri, personal, logistică, totul se regăseşte în cadrul comisiei şi într-adevăr, avem această comisie, dar pentru asta trebuie să fie de acord cele două grupuri care au propus, care au iniţiat această variantă.
Domnul Ioan Oltean:
Doamnă preşedinte, dacă îmi permiteţi, eu cred că propunerea este de luat în calcul. Nu mai departe, domnilor colegi, că, în opinia mea nu se susţin argumentele care sunt în motivare, sunt extrem de subţiri şi tocmai într-un moment când 80% din activitatea minieră din zona respectivă este închisă. Dacă o făceam acum 20 de ani sau acum 15 ani, existau motivaţii. Deci nu sunt fenomene de poluare, în ultimul timp, nu s-au înregistrat în acea zonă, minele s-au închis, acolo, în proporţie de 80-85% sunt închise. Dar sigur, dacă două grupuri parlamentare au găsit întemeiată o asemenea comisie şi este regulamentar depusă documentaţia, nu putem să ne opunem, dar cred că merită să dăm atenţiei propunerii ca, în cadrul Comisiei de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic să se constituie o subcomisie, o comisie de anchetă, care să rezolve această problemă. Au şi personal, au şi logistică, au tot ceea ce le trebuie, iar noi scăpăm de o corvoadă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Toader, vă rog.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Deci m-am consultat şi cu colega mea, dorim să o retragem de pe ordinea de zi şi să încercăm să facem o discuţie, în aşa fel încât să transferăm această problematică Comisiei de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cu o subcomisie de anchetă, eventual.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Sigur că da! Dar nu vrem ca să trecem peste semnăturile colegilor noşti, să spunem că am hotărât că nu.
Domnul Gheorghe Barbu:
Vă rog să reţineţi ....
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Am reţinut, domnule secretar general.
Domnul Gheorghe Barbu:
Conform regulamentului, la art.71 şi subsubcomisia de anchetă trebuie să o ducem tot la hotărâre în plen.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Am înţeles, dar important este să intre în cadrul comisiei, să fie folosită logistica comisiei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu este nici o problemă, dar este sub o altă formă, este cu totul altceva.
Domnul Gheorghe Barbu:
Şi atunci o retragem?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da!
PUNCTUL 5
Nominalizări din partea Grupului parlamentar al PNL în componenţa comisiei de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea situaţiei referitoare la poluarea permanentă în zona Baia Mare-Zlanta-Copşa Mică
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi atunci, nominalizările din partea Grupului parlamentar al PNL nu le mai discutăm, pentru că nu au obiect, în acest moment.
PUNCTUL 6
Comunicare din partea Grupului parlamentar al PNL privind modificări în componenţa comisiilor permanente
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comunicare din partea Grupului parlamentar al PNL privind modificări în componenţa comisiilor permanente. Este vorba de retragerea domnului Ioan Ţintean din calitatea de membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii.
Domnul Gheorghe Barbu:
Trebuie anunţat, astăzi, în plen şi aprobat.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi acelaşi deputat doreşte să facă parte din Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Atunci, practic înregistrăm şi această solicitare trebuie supusă plenului de către liderul de grup.
Doamna Aurelia Vasile:
Am o problemă şi o să vreau să o luăm astăzi în considerare şi să putem verificăm. Este posibil ca în cazul lui Mugurel Surupăceanu, de la grupul nostru, care a solicitat trecerea din Comisia de industrii în Comisia de egalitate de şanse, unde are calitatea de vicepreşedinte şi noi i-am aprobat în IT. Deci să verificăm, domnule secretar general, pentru că nu mai ştiu unde şi cum. El era în Comisia de industrii şi a plecat şi în locul lui a venit Rizea şi el mi-a spus că el apare în IT, dar el a solicitat Comisia de egalitate de şanse, vreau să verificăm.
Domnul Gheorghe Barbu:
Verificăm şi vă comunicăm.
Doamna Aurelia Vasile:
Mulţumesc!
PUNCTUL 7
Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mai avem o solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, ne anunţă că au înfiinţat o subcomisie pentru problemele minorităţii rrome şi ne solicită ca documentele care vizează această subcomisie, tematica respectivă să fie redirecţionată către subcomisie. Cu siguranţă vom avea în vedere.
PUNCTUL 8
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am avut o solicitare din partea domnului preşedinte Victor Paul Dobre, de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, de a-şi desfăşura chiar astăzi o şedinţă, pentru că avea două priorităţi pe ordinea de zi, să-şi desfăşoare şedinţa de la ora 9 până la ora 10 şi mi-am permis să dau aprobarea, specificând cu aprobarea ulterioară a dumneavoastră. Sper că agreaţi şi că nu sunt observaţii în acest sens. Vă mulţumesc.
PUNCTUL 9
Puncte de vedere ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la eventuale incompatibilităţi între calitatea de deputat şi alte funcţii
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ni s-au trimis o serie de puncte de vedere privind eventuale incompatibilităţi, de la Comisia juridică şi o să vă rog să informaţi pe domnii deputaţi. Rog Secretariatul tehnic să facă această informare.
PUNCTUL 10
Solicitare din partea doamnei deputat Aurelia Vasile
Doamna Roberta Alma Anastase:
O solicitare din partea doamnei deputat Aurelia Vasile, dacă poate încheia convenţii pentru prestări servicii. Vă sugerez să o trimitem la Comisia juridică, dacă nu există alte puncte de vedere, trebuie să avem un punct de vedere de la Comisia juridică.
PUNCTUL 11
Solicitare din partea domnilor deputaţi Cezar Florin Preda, Ion Stan, Moldovan Emil Radu, Ioan Bălan, Ion Ţintean
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Cezar Florin Preda, Ion Stan, Moldovan Emil Radu, Ioan Bălan şi Ion Ţintean au o solicitare.
Domnul Cezar-Florin Preda:
Doamna preşedintă, solicitarea noastră vine pe fondul că nu am ştiut că este plen astăzi, iar întâlnirea cu conducerea SRI-ului a fost anunţată săptămâna trecută şi a fost programată. O jumătate de oră lipsim, nu durează mai mult această întâlnire.
Şi mai am o rugăminte, ca să o tratăm tot acum, vreau să ne desfăşurăm activitatea în bune condiţiuni, nu avem stenografe la ora actuală, cu ORNISS, cele care au fost s-au pensionat, am făcut un memorandum la domnul secretar general, este într-o situaţie destul de dificilă, acum, cu aprobarea de posturi, trebuie să găsim o soluţie, pentru că nu se poate desfăşura şedinţa fără stenografe.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul secretar general!
Domnul Gheorghe Barbu:
Eu am avut o discuţie. Problema se pune în felul următor. Noi asigurăm, acolo, cinci oameni angajaţi permanent şi Senatul doi şi de ani de zile, tot Camera asigură şi stenodactilografele, prin colaborări sau altfel. Eu am avut o rugăminte, să se adreseze şi Secretariatului general al Senatului, poate mai asigură şi el. Dar mai există şi o altă variantă, varianta este să se înregistreze ce se dezbate şi, ulterior, funcţionarii de acolo să scrie.
Acum, această problemă a colaboratorilor este una importantă. Sigur că la SRI este o chestiune care merge de mult timp, înţeleg că domnul secretar a adus-o aici, deşi am avut o discuţie amândoi şi cred că trebuie făcută şi trebuie să găsim nişte soluţii, pentru că bugetul pe subiectul acesta este foarte mult diminuat şi ştiţi acest lucru şi eu am discuţii cu fiecare în parte, în speranţa că înţelege că putem să mai reducem, unii au făcut-o, alţii mai puţin.
Domnul Cezar-Florin Preda:
Doamna preşedintă, eu nu cer nimic, ca să ne lămurim.
Domnule secretar general, nu treceţi în zona că v-am cerut eu ceva, nu am nevoie de nimic de la dumneavoastră să-mi daţi, puteţi să-mi asiguraţi să desfăşurăm în bune condiţii, bine! Nu puteţi, găsim soluţiile, eu nu cer nimic!
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă-mi daţi voie, doamna preşedinte, eu cred că aici este o problemă şi mai mare legată de relaţia noastră cu senatul. S-a discutat un pic şi în Birourile reunite din această săptămână. Dacă stăm să evaluăm toate comisiile comune pe care le avem, cam în fiecare situaţie, infrastructura vine din partea noastră şi ajungem la situaţiile acelea neplăcute legate, de exemplu, de Comisia UNESCO, la care domnul secretar general spune ? nu mai am ? dar ne trezim că avem Comisia pentru Statutul parlamentarului la Cameră, avem Comisia pentru revoluţionari la Cameră, deşi Comisia pentru revoluţionari este condusă de Senat, avem Comisia de afaceri europene la Cameră, toate aceste comisii sunt pe spaţiile noastre şi poate reuşim, totuşi, pe ordinea de zi a unui viitor Birou permanent reunit să punem din nou această chestiune a spaţiilor şi a staff-ului, eventual, comun, deşi acesta se pare că nu se poate niciodată rezolva, dar măcar spaţii, aşa încât să ne putem gospodări într-un mod rezonabil împreună, pentru că, de fiecare dată, povara vine la noi la Cameră şi ştiţi bine că spaţii nu mai sunt.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ştiu, aţi văzut că eu am ridicat această problemă şi în şedinţa trecută comună. Rugămintea era, în mod special, către cei doi secretari generali să se înţeleagă, în virtutea bunei lor relaţii de ani de zile.
Domnul Gheorghe Barbu:
Deci relaţiile, doamna preşedinte, sunt aşa. Ne-am întâlnit, ieri, timp de trei ore şi am discutat şi s-a desprins următoarea idee. Dumnealor, care nu pot să spun că nu sunt strâmtoraţi, dar şi noi suntem, şi avem şi pe lângă tablourile electrice, şi am spus asta. Şi m-am aşteptat la domnii parlamentari din Biroul nostru permanent să vină cu voce ceva mai tare ? cu scuzele de rigoare ? lângă doamna preşedinte şi lângă mine pe această temă, pentru că parlamentarii, toţi, îmi cer birouri şi nu am soluţii şi au fost reclamaţii aici, iar din punct de vedere al personalului, noi avem 30 şi ei au 9 oameni angajaţi. Dacă am păstra proporţia de unu la doi şi am da şi la UNESCO cel puţin doi angajaţi, atunci ar trebui să aibă 14, nu nouă şi noi 30, ceva de felul acesta. Cam asta ar fi proporţia. Înţelegerea de ieri, nefinalizată încă, pentru că, caută spaţii, ar fi cam următoarea, să se multe Comisia de statut la Senat şi să vină GRUI, pentru că noi avem preşedinţia GRUI-ului. Ei nu mai au spaţii nici pentru GRUI, decât o cameră mică, undeva. Iar pentru UNESCO, dacă acest lucru se întâmplă, deci dacă se face acest schimb, dacă nu, ei au obligaţia pentru GRUI, că era la ei, atunci găsesc o soluţie, bineînţeles că mut personalul angajat, nu am altă formulă pentru Comisia UNESCO. Iar la salariaţi, deocamdată, Comisia UNESCO nu are salariaţi, are un personal contractual, căruia i-am făcut contract până în vară, ca să poată să fie cineva acolo, că nu este nimeni, şi sper ca dumnealor să le ofere două posturi, aşa am discutat, dar nu am încheiat, încă, un protocol. Dar discuţia, în principiu, rămâne.
Aş vrea să ştiţi ? şi vă spun cu sinceritate şi arăt, dacă este nevoie ? am dat liderilor toate împărţirile, toate comisiile, tot ce trebuie, sunt şi în locurile compartimentate, unde sunt tablouri electrice şi, acum, trebuie să iau măsuri de protecţia muncii speciale, să le închid cu bară, să le pun lacăte, pentru că se poate întâmpla, Doamne fereşte, ceva! În sfârşit, este o chestiune relativ dificilă cu spaţiile.
PUNCTUL 12
Solicitare din partea domnului deputat Ignat Miron privind acordarea unor zile de concediu
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aprobarea concediului de odihnă pentru domnul Ignat Miron, ne solicită trei zile, în etape diferite. Dacă nu sunt observaţi, vă propun să o aprobăm. Mulţumesc.
PUNCTUL 13
Informare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Doamna Roberta Alma Anastase:
Informare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în urma sesizării pe care noi am făcut-o, ni se transmite răspunsul. O să vă rog să o transmiteţi către Comisia de abuzuri.
Vă rog, domnule Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Un simplu comentariu, pentru cei care îşi aduc aminte, când Parlamentul României a luat o decizie cu trimitere la această urmărire penală şi motivată de această urmărire penală şi eu am zis, hai să o lăsăm până când se definitivează. Şi se pare că noi am avut dreptate şi hotărârea cealaltă era greşită.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles.
PUNCTUL 14
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Participarea la conferinţa ?Parlamentari pentru apă?, organizat la Istanbul de Marea Adunare Naţională Turcă şi de Consiliul Mondial al Apei, 18-19 martie 2009
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem în mapă materiale pe linia relaţiilor externe, participarea la Conferinţa parlamentari pentru apă, organizată la Istanbul, la Marea Adunare Naţională Turcă, pe 18-19 martie. Dacă nu există observaţii, înţeleg că sunteţi de acord.
PUNCTUL 15
Memorandum intern: Participarea la cel de-al 2-lea Forum Economic Carpatic 16-18 martie 2009, Bruxelles, Belgia
Doamna Roberta Alma Anastase:
Forumul Economic Carpatic, dacă sunt observaţii? Înţeleg că nu sunt.
PUNCTUL 16
Participarea delegaţiei comisiei pentru afaceri europene la conferinţa COSAP şi Forumul Parlamentar de la Cetinje, în perioada 26-28 martie 2009
Doamna Roberta Alma Anastase:
Participarea delegaţiei Comisiei pentru afaceri europene la Conferinţa COSAP şi Forumul Parlamentar, cheltuielile de cazare sunt acoperite.
Dacă nu există observaţii nici pentru aceasta, e în regulă.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doar pentru domnul Zgonea şi Andrei Mocearov, doamna Boagiu merge din partea Senatului.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles.
PUNCTUL 17
D i v e r s e
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mai avem o notă pentru informare, vă rog să o prezentaţi.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă vă amintiţi, secretariatul a introdus un memorandum privind deplasarea deputaţilor care sunt aleşi în diaspora, acel memorandum a ajuns la lideri şi aşteptam un punct de vedere.
Cert este că, între timp, Senatul, inspirându-se din ceea ce făcuserăm şi noi ? pentru că am avut altfel de discuţii ? a aprobat, în Biroul permanent, un memorandum pe aceleaşi baze legislative, care este anexat, dar în care au stabilit că cei se deplasează în Europa şi Africa de Nord fac o deplasare pe lună, la sfârşit de săptămână, iar cei pentru state mai îndepărtate ? Australia, America, Asia ? fac o deplasare pe legislatură şi se mai duc în vacanţele parlamentare. Şi, în plus, cum spune un articol din Hotărârea Birourilor permanente nr.5 din 2007, beneficiază de diurnă în maxima sumă de 30% din cea acordată pentru diurnă şi cazare. Aşa spune articolul din hotărârea respectivă.
Şi v-aş propune, este pentru informare, să studiaţi materialul, pentru a aplica un tratament unitar şi pentru deputaţi la fel ca şi pentru Senat. Bineînţeles că nu este obligatoriu, totul vine la aprobare în Birou.
Doamna Aurelia Vasile:
Să ne lăsaţi şi pe noi să studiem materialul, ca să putem lua o hotărâre.
Domnul Gheorghe Barbu:
Da, este numai o notă de informare şi la sfârşit se şi spune ?... pentru ca în şedinţa următoare să putem să luăm o decizie ...?, adică să vă prezentăm un memorandum.
*
Şedinţa s-a încheiat la 9,55.