| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 07.07.2025 18:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
STENOGRAMA şedinţei comune a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor din 7 iulie 2025 (ora 18.30 - online) Şedinţa a început la ora 18.30. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Mircea Abrudean - preşedintele Senatului şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Au participat de la Senat: Membrii Biroului permanent: domnul senator Mircea Abrudean - preşedintele Senatului, domnul Petrică Lucian Rusu, domnul senator Robert-Marius Cazanciuc, domnul senator Laurenţiu Plăeşu - vicepreşedinte;doamna senator Niculina Stelea, domnul senator Cristian Ghinea- secretari; domnul Ninel Peia şi domnul senator Ion-Narcis Mircescu - chestori. Invitaţi: domnul Mario-Ovidiu Oprea - secretar general, doamna Mihaela-Cătălina Bădoiu - secretar general adjunct, doamna Roxana Paula Truinea - directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Claudia Marina Pencea - directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor şi doamna Raluca-Alexandra Zota -directorul Direcţiei secretariat general. De la Camera Deputaţilor: Membrii Biroului permanent: domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, domnul deputat Cătălin Drulă, doamna deputat Geanina Şerban - vicepreşedinţi, doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş, domnul deputat Ovidiu-Victor Ganţ, domnul deputat Cezar Drăgoescu - secretari,domnul deputat Mitică Marius Mărgărit şi domnul deputat Dan Tănasă - chestori. Invitaţi: doamna Ioana-Bran Voinea - secretar general, domnul George-Ionuţ Dumitrică - Secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Preşedinte, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică. Din partea Guvernului: domnul Nini Săpunaru, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul. |
||
|
Domnul Mircea Abrudean:
Bună seara din nou, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa Birourilor permanente reunite şi vă anunţ că este întrunit cvorumul de şedinţă. Vă rog, domnule secretar general, să confirmaţi. |
||
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Domnule preşedinte, Birourile permanente reunite sunt în cvorum. |
||
|
Domnul Mircea Abrudean:
Mulţumesc.
|
||
|
Domnul Laurenţiu Plăeşu:
O precizare, dacă-mi permiteţi. |
||
|
Domnul Mircea Abrudean:
Vă rog, domnule Plăeşu. |
||
|
Domnul Laurenţiu Plăeşu:
Doamna vicepreşedinte Geanina Şerban este lângă mine, nu reuşeşte să se conecteze. Să o puneţi şi pe ea prezentă. |
||
|
Doamna Geanina Şerban: Prezentă. Bună seara. |
||
|
PUNCTUL 1: Proiectul de decizie pentru modificarea deciziei preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nr.1/2025 privind convocarea Camerei Deputaţilor şi a Senatului în sesiune extraordinară |
|
|
Domnul Mircea Abrudean:
Am notat. Pe ordinea de zi avem Proiectul de decizie pentru modificarea deciziei preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nr.1/2025 privind convocarea Camerei Deputaţilor şi a Senatului în sesiune extraordinară, în sensul prelungirii sesiunii în perioada 4 - 9 iulie 2025, pentru desfăşurarea procedurii privitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Dacă există intervenţii asupra ordinii de zi. Dacă nu sunt, vă supun votului această decizie, respectiv modificarea deciziei nr.1 invocată anterior şi prelungirea sesiunii în perioada 4 - 9 iulie 2025. Dacă sunt voturi împotrivă. Dacă se abţine cineva. Cu unanimitate de voturi propunerea a fost adoptată. |
||
|
Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa de azi a Birourilor permanente reunite. Vă mulţumesc pentru operativitate şi pentru răbdare. O seară frumoasă! |
||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18.35. |
||




