şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 7 iunie 2010
Şedinţa a început la ora 14,10.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Ioan Oltean, domnul Adrian Năstase, domnul Mircea Duşa şi domnul Ludovic Orban ? vicepreşedinţi, domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi şi domnul Mihai Alexandru Voicu ? secretari, domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes ? chestori, domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, doamna Aurelia Vasile ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu - Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (până la ora 15,00) ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea ? reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi, şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general adjunct, domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Dana Bigan ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Roxana Lozneanu ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, doamna Raluca Boboc şi domnul Paul Călin Botez ? consilieri Cancelarie Preşedinte.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să începem. Dacă în legătură cu ordinea de zi aveţi completări?
Domnul Mircea Duşa:
Doamna preşedinte, din ordinea de zi aţi omis un subiect care a fost săptămâna trecută pe ordinea de zi şi a rămas nesoluţionat şi care urma să se soluţioneze astăzi, respectiv rezultatul votului pentru judecătorul de la Curtea Constituţională şi vă rog să fie introdus pe ordinea de zi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu este nici o problemă, pentru că este şi un proiect de hotărâre pus pe ordinea suplimentară de către Grupul Parlamentar al PDL, aşa că, cu siguranţă, vom discuta când vom ajunge la acest punct.
În legătură cu ordinea de zi....
Vă rog.
Doamna Aurelia Vasile:
Nu are nici o legătură proiectul de hotărâre pe care îl propune PD-L cu ceea ce a propus domnul vicepreşedinte, care a solicitat să se treacă pe ordinea de zi, exact cum s-a spus şi cum a fost la ultima şedinţă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, de acord!
Dacă mai sunt şi alte observaţii? Nu sunt!
Domnul Toader!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Numai că eu am făcut propunerea de la şedinţa trecută şi apoi s-a trecut peste ea şi s-a spus că o discutăm la pachet, cu toate, cam aşa a fost discuţia.
Domnul Mircea Duşa:
Domnule Toader, a rămas că săptămâna asta să discutăm, în şedinţa Biroului permanent.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În ordine!
Vă pot informa că eu am sesizat Comisia juridică, pentru un punct de vedere, ca preşedinte al Camerei şi, oricum, aştept punctul de vedere de la Comisia juridică.
Domnul Adrian Năstase:
Dacă-mi permiteţi!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, vă rog, domnule Adrian Năstase!
Domnul Adrian Năstase:
Urma să dăm un vot, dacă cerem, Biroul permanent, un punct de vedere al Comisiei juridice, pentru că, altfel, dumneavoastră puteţi să cereţi, pe plan personal şi puteţi să vă susţineţi, pe urmă, punctele de vedere, dar un demers pe care îl faceţi fără a avea aprobarea Biroului permanent....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Adrian Năstase, v-aţi opus atât de tare data trecută ....
Domnul Adrian Năstase:
Dar de data aceasta nu am încheiat să vorbesc, aşa că să-mi permiteţi, în primul rând, să vorbesc şi, după aceea, puteţi să faceţi un comentariu.
Deci eu consider că această solicitare către Comisia juridică nu leagă Biroul permanent. Este dorinţa dumneavoastră de a cere un punct de vedere! În plan personal, puteţi să faceţi acest lucru, dar eu nu cred că această chestiune are vreo importanţă pentru Biroul permanent! Data trecută, eram pe punctul să votăm această chestiune şi, datorită faptului că am avut şedinţa celor două Birouri reunite, această chestiune nu a mai fost decisă la Biroul permanent. Ori, eu nu cred că puteţi să înlocuiţi voinţa Biroului permanent cu decizia dumneavoastră personală!
Doamna Roberta Alma Anastase:
De acord, domnule Adrian Năstase!
Eu vă propun să discutăm acest subiect chiar acum, pentru că, oricum, discuţia pe ordinea de zi ar duce tot acolo, pentru că este şi proiectul PD-L-ului şi, într-adevăr, aveţi dreptate, e un demers al meu personal şi dreptul meu, ca preşedinte al Camerei şi trebuie să supunem la vot şi ceea ce am solicitat eu Biroului permanent, ca să solicităm noi, Biroul permanent, un punct de vedere de la Comisia juridică. Prin urmare, putem să supunem chiar acum la vot!
Cine este pentru trimiterea pentru un punct de vedere la Comisia juridică? Voturi pentru? Şase voturi pentru. Voturi împotrivă? Şase voturi, s-a respins, sunt şase la şese. Deci rămâne solicitarea mea, pe care o vom prezenta plenului.
Domnul Adrian Năstase:
Atunci, trebuie supusă propunerea cealaltă a dumneavoastră de a nu se cere sau în orice caz....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu am solicitat doar să se ceară!
Domnul Adrian Năstase:
Bun! Atunci, faceţi o propunere pe care să o putem vota!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Adrian Năstase, a fost singura propunere pe care eu am considerat-o, anume aceea că noi nu avem abilitatea să ne pronunţăm pe o astfel de speţă ....
Domnul Adrian Năstase:
Deci înţeleg că .....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Adrian Năstase, acum, însă, vă rog să nu mă întrerupeţi dumneavoastră pe mine!
Deci de a solicita un punct de vedere al Comisiei juridice. Înţeleg că Biroul permanent blochează un demers, folosindu-se de o anumite majoritate! Nu înţeleg această forţare, nu înţeleg presiunile care se fac asupra preşedintelui Camerei dar, în virtutea dreptului pe care îl am, ca preşedinte al Camerei, am solicitat acest punct de vedere Comisiei juridice, pe care o să-l prezentăm şi plenului. Simplu!
Domnul Adrian Năstase:
Iertaţi-mă! Această solicitare, de a se cere un punct de vedere al comisiei, nu a fost acceptată, deci nu s-a cerut acest punct de vedere şi nu va exista un raport pe această chestiune! E în ordine!
În aceste condiţii, eu cred că este important să ţineţi seama de nota pe care eu transmis-o şi care, după părerea mea, este suficient de clară în această chestiune şi cred că aveţi obligaţia de a semna hotărârea privind numirea judecătorului şi transmiterea acestei hotărâri a Camerei către Monitorul Oficial.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Adrian Năstase, după ce primesc acest punct de vedere de la Comisia juridică, pe care eu, ca preşedinte al Camerei, l-am solicitat.
Domnul Adrian Năstase:
Acest punct de vedere, iertaţi-mă, în măsura în care Biroul permanent nu a fost de acord cu un astfel de raport, orice scrisoare pe care v-o transmit cei de acolo, care nu sunt sesizaţi în mod oficial, de către Biroul permanent, nu are nici un fel de valoare. Orice scrisoare vă transmit cei de acolo, care nu sunt sesizaţi în mod oficial de către Biroul permanent, nu are nici un fel de valoare, în procedurile noastre parlamentare. Poate să vă ajute pe dumneavoastră să vă clarificaţi o anumită problemă, din punct de vedere juridic, personal!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect!
Domnul Adrian Năstase:
Dar, din punctul de vedere al procedurilor noastre, în măsura în care Biroul, în mod explicit nu a acceptat această procedură, considerând, probabil, că este neconstituţională, sigur că, încercarea de a merge dincolo de voinţa Biroului permanent, este încă o dovadă a faptului că nu respectaţi regulamentul şi procedurile parlamentare!
Doamna Roberta Alma Anastase:
O.K.!
Domnul Albu!
Domnul Gheorghe Albu:
Eu cred că a fost o greşeală a votului, aşa înţeleg, eu cred că votul a fost dat pentru a merge la Comisia juridică, pentru raport! Aşa cred! Deci pentru asta aţi supus la vot, dacă este sau nu este cazul să meargă la Comisia Juridică.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da! Asta am şi supus la vot!
Domnul Gheorghe Albu:
Şi noi am votat pentru a merge la Comisia juridică, şase la şase! Nu mai există precedentul, cu votul preşedintelui? Adică, la paritate de voturi, cum se ia decizia? Haideţi să ne uităm prin nişte cărţi! Eu cred că trebuia să meargă, aşa s-a votat!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Albu, eu nu apelez la procedura de supervot, nici nu am de ce să o fac, am solicitat un punct de vedere al Comisiei juridice!
Domnul Bănicioiu şi, apoi, domnul vicepreşedinte Oltean.,
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Da, nici nu aveţi cum să apelaţi la procedura aceea, de supervot, pentru că, la Camera Deputaţilor, aşa cum bine ştiţi din regulament, nu se poate! Nu că nu vreţi, nu se poate!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi este şi neconstituţional, între timp, printr-o hotărâre a Curţii.
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Corect! Deci dacă ne-am lămurit, înseamnă că nu este vorba de voinţă şi înseamnă că respectăm regulamentul!
În altă ordine de idei, aţi spus că dumneavoastră aţi decis cum e corect, mai bine şi aţi decis dumneavoastră să trimiteţi, în nume personal, la Comisia juridică. Este problema dumneavoastră, din punctul meu de vedere, dar haideţi să nu ne mai spuneţi dumneavoastră, nouă, cum e corect! Că s-ar putea să nu avem acelaşi punct de vedere şi s-ar putea ca ceea ce vi se pare dumneavoastră corect nouă să ni se pară total incorect şi chiar imoral!
În al treilea rând, aş vrea să vă spun că dumneavoastră, chiar dacă nu vă place, trebuie să aplicaţi regulamentul! Iar formele de presiune pe care le invocaţi, ori le devoalaţi aici, să ştim şi noi cum v-am presat! Eu, unul, ştiu că nu v-am presat! Nu ştiu, nici verbal, nici fizic şi nici prin alte metode, dar dacă vă simţiţi presată, chiar vă rog, aici, de faţă cu toată lumea, dezvăluiţi-ne şi nouă maniera în care aţi fost presată şi de cine! Ca să îl pedepsim pe cel care a cutezat! Trebuie să îl suspendăm, să găsim o variantă!
Până una alta, da, eu consider că dumneavoastră faceţi un abuz prin faptul că nu vreţi să luaţi în seamă un vot da? Dat de plenul Camerei Deputaţilor şi eu cred că dumneavoastră presaţi limitele regulamentului, până una alta!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Bănicioiu, dacă-mi permiteţi să vă răspund, eu nu consider că a consulta comisia de specialitate, care are atribuţii în domeniul juridic reprezintă ceva imoral, nu ştiu ce înţelegeţi dumneavoastră din funcţionarea Parlamentului!
În al doilea rând, da! S-au exercitat presiuni succesive, pentru că, vă reamintesc că la începutul şedinţei de plen am anunţat procedura şi am spus că se adoptă această hotărâre cu majoritatea deputaţilor. Nimeni, dintre cei care, astăzi fac presiuni publice asupra mea, nu a contestat această procedură, iar a fost adoptată de plen fără nici un fel de contestaţii. Mai mult decât atât, există o legislaţie în vigoare. Dar repet, eu am cerut un punct de vedere al unei comisii de specialitate. Ca preşedinte al Camerei am dreptul să fac acest lucru şi asta am făcut, chiar dacă dumneavoastră încercaţi, prin aceste presiuni, pe care le-aţi făcut şi în acest week-end, ameninţându-mă ....
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Unde? Denumiţi, în acest week-end, cum v-am presat!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Bănicioiu, eu nu mi-am permis să vă întrerup! O să vă rog să facem un dialog civilizat!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Eu v-aş ruga să nu mai faceţi aprecieri de genul acesta! Nişte presiuni ....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Bănicioiu ....
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Haideţi să păstrăm un ton calm, elegant ....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Bănicioiu, vă rog, nu v-am întrerupt!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Dar păstraţi un ton elegant, doamnă!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dar vă rog să vă faceţi acelaşi lucru!
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Dumneavoastră nu aţi folosit cuvinte precum incorect şi imoral!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Vă rog să nu o mai întrerupeţi pe doamna preşedinte!
Şi dacă vă deranjează, poate că ar trebui să le corectaţi!
Doamna Aurelia Vasile:
Domnule Sever, sunteţi, cumva, preşedintele Camerei şi conduceţi şedinţa?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dragi colegi, vă agitaţi mult prea tare!
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Nu mi se pare normal ca domnul Bănicioiu să stabilească care este dicţionarul de cuvinte valabil în aceste şedinţe.
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Domnule Voinescu, haideţi să nu ne mai dea lecţii doamna Anastase, poate că învaţă regulamentul şi după aceea nu ne mai jignim între noi!
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Bun! Iertaţi-mă, am început cu un dialog foarte civilizat şi apoi a început domnul Bănicioiu să ne spună ce avem voie să spunem şi ce nu! Totuşi!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Poate că dumneavoastră sunteţi obişnuit cu jigniri, noi nu!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dragi colegi, o să vă rog să vă calmaţi şi vă reamintesc că eu, ca preşedinte de şedinţă ? puteam să fiu eu sau oricare dintre vicepreşedinţi care să fi condus şedinţa acelei Camere ? am anunţat o procedură, iar procedura respectivă nu a fost contestată. După care, se gândesc unii şi alţii să inventeze şi să analizeze! Nu contest, sunt păreri juridice! Eu nu sunt jurist şi mai ştiu că nici noi nu suntem un for abilitat să decidem ceea ce este corect sau nu, din punct de vedere juridic, dar ştiu că avem la dispoziţie o comisie de specialitate. Dumneavoastră, dacă-mi permiteţi să folosesc un cuvânt care, poate că este mai dur, am ajuns într-o fază uşor absurdă, prin care noi nu întrebăm o comisie de specialitate şi blocăm acest lucru pentru un simplu punct de vedere!
Suntem într-o situaţie care, am spus, este uşor absurdă! Dar dacă dumneavoastră doriţi să continuaţi acest lucru, puteţi să o faceţi! Ştiu care este miza, dragi colegi, nu vă închipuiţi că nu ştiu care este miza acestui demers, dar vă anunţ că sub semnătura mea nu va pleca un lucru, vă anunţ că nu va pleca un lucru care nu este constituţional!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
De unde ştiţi că este neconstituţional!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Tocmai de aceea, mi-am permis, fiind atât de multe puncte de vedere, dar repet, o procedură neatacată, să întreb Comisia juridică ....
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Dar de unde ştiţi?
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Opreşte-te o dată!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Iar plenul, dragi colegi, se va pronunţa!
Doamna Aurelia Vasile:
Sever, dar nu suntem obligaţi să ascultăm părerea unuia, care nu coincide cu părerea noastră!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
E disciplină, vorbeşte unul şi apoi vorbeşte celălalt.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar Sever de ce nu respectă disciplina?
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Noi trebuie să o ascultăm pe doamna Anastase, drepţi?
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Eu vreau doar un singur lucru, să aşteptăm, atât!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Bănicioiu, dar sunteţi uşor nervos! Contextul este puţin mai agitat, dar ideea în sine este că vreau să ne ascultăm toţi!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Doamna Anastase, aţi terminat?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Să ne ascultăm unii pe ceilalţi, atât! Dar să ştiţi că nu eraţi înscris la cuvânt, era domnul Ioan Oltean!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Ba eram, acesta era un drept la replică, dacă îmi puteţi da dreptul să vorbesc!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă dau, dar după ce vorbeşte domnul Ioan Oltean şi alţi colegi pe care vă rog să îi respectaţi, în egală măsură!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Doamna Anastase, m-aţi ignorat de două ori, înainte!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Până acum, aţi vorbit de nu ştiu câte ori!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
V-am ascultat cu greu, doamna Anastase!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Ioan Oltean era la cuvânt, vă rog să lăsaţi un coleg să vorbească!
Domnul Ioan Oltean:
Daţi-i voie să vorbească, să termine domnul Bănicioiu, altfel o să mă întrerupă şi nu ajungem nicăieri! Deci eu cedez rândul meu domnului Bănicioiu.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mulţumesc foarte mult!
Domnul Nicolae Bănicioiu:
Eu chiar nu vreau să întrerup pe nimeni, doamna preşedinte, numai că trebuie să ştiţi că, chiar dacă vorbiţi zece minute, în care faceţi tot felul de insinuări, iar noi trebuie să stăm aici, cuminţi, să vă ascultăm!
Deci trebuie să înţelegeţi că aveţi un regulament pe care trebuie să îl respectaţi, da? Nu vă presează nimeni! Aruncaţi acuzaţii pe care nu le puteţi demonstra! Şi eu pot să spun că dumneavoastră faceţi un abuz, da? Sau că faceţi presiuni asupra noastră, ca să închidem ochii la ceea ce faceţi dumneavoastră!
Dar v-aş ruga foarte respectuos să aveţi, nu ştiu, un respect faţă de membrii Biroului permanent! Nu mai jigniţi, nu mai faceţi tot felul de insinuări, pe care nu le puteţi dovedi şi haideţi să trecem la respectarea regulamentului, până una alta!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc, domnule Bănicioiu!
După cum aţi observat, v-am ascultat cu foarte mare atenţie, în schimb, eu nu consider că a sesiza Comisia juridică este un abuz, ci este o procedură parlamentară. În acelaşi timp, nu îmi amintesc să fi intervenit dumneavoastră sau vreun coleg de-al dumneavoastră, care, astăzi, se manifestă atât de nervos, să fi intervenit în plen ca să conteste procedura.
Domnul Ioan Oltean!
Domnul Ioan Oltean:
Vă mulţumesc, doamna preşedinte!
Doamna preşedinte, stimaţi colegi, suntem într-un punct mort, într-un fel sau altul. Eu am crezut că, săptămâna trecută, am clarificat, cel puţin în aparenţă, problemele de natură juridică şi am rămas surprins că domnul vicepreşedinte Adrian Năstase a readus în discuţie un subiect cu aceleaşi argumente, care, în opinia mea, s-au dovedit şi se dovedesc şi astăzi, neîntemeiate. Atunci, a fost un dialog între noi, fiecare cu argumentele lui şi am crezut că, dacă noi nu suntem în măsură să ne punem de acord şi să luăm o decizie, o opinie din afara acestui Birou permanent, a unei comisii de specialitate, nu ar fi lipsită de interes, cu atât mai mult cu cât, este reprezentativă, prin prezenţa tuturor grupurilor parlamentare, acolo.
Am spus, data trecută, şi repet şi astăzi, sediul materiei, în ceea ce priveşte alegerea judecătorilor pentru Curtea Constituţională nu este Regulamentul Camerei Deputaţilor, este Legea 47! O spune chiar şi Constituţia României, că judecătorii, la Curte, se aleg în temeiul legii organice a acesteia!
Domnul Adrian Năstase:
Nu este adevărat! Domnule Oltean, citiţi textul de acolo, se înnoiesc, se reînnoiesc, nu spuneţi că se aleg!
Domnul Ioan Oltean:
Dacă dumneavoastră vreţi, se reînnoiesc!
Domnul Adrian Năstase:
Dar citiţi ca lumea, dar nu se face alegere, domnule Oltean! Înţeleg că la public puteţi să spuneţi aceste lucruri, dar nu aici între noi!
Domnul Ioan Oltean:
Bine, nu am folosit termenul din Constituţie, cu reînnoire, aşa este, şi acum, se reînnoiesc, din trei în trei ani, în temeiul Legii 47. E corect, nu? Ei, acum, aceşti judecător nu se reînnoiesc din trei în trei ani? Sunt trei judecători care, la trei ani, se reînnoiesc, în temeiul Legii 47, domnule vicepreşedinte şi stimaţi colegi. Iar în Legea 47 se precizează expres cum se aleg judecătorii, cu majoritatea voturilor deputaţilor! Este clar, este prevedere expresă ?cu majoritatea? şi majoritatea, în opinia mea, este jumătate plus unu. Din acest punct de vedere, nu aş vrea să revenim asupra acestor argumente.
De aceea, eu pledez pentru un punct de vedere din afară, pentru că nu o să mă convingeţi, domnule preşedinte, şi eu vă respect, ştiu că sunteţi un jurist excelent şi vorbesc foarte serios! Cum am spus, vă respect, sunteţi un om deosebit! Mai greşiţi că mai intraţi peste mine, dar, mă rog, la PSD văd că este un obicei, dar, în rest, aveţi cunoştinţe juridice în faţa cărora eu înclin capul, cu toată seriozitatea! Dar aici, eu nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră şi, de aceea, cred că o opinie din afara acestei structuri ar fi bine-venită, ne-ar ajuta pe unii sau alţii să înţelegem! De aceea, subscriu ideii de a amâna această dezbatere, până când avem un punct de vedere, chiar dacă acesta a fost solicitat de către doamna preşedinte, ca să nu discutăm cu aceleaşi argumente şi să nu ajungem nicăieri, pentru că, astăzi, prin vot, nu putem tranşa nimic şi, în ultimă instanţă, votul va trebuie să fie definitiv, în plenul Camerei Deputaţilor şi nu aici!
De aceea, eu aş vrea să vă propun să sistăm discuţiile pe această temă, aici, în acest moment, şi să continuăm ordinea de zi, cu celelalte puncte.
Domnul Adrian Năstase:
Vă rog să îmi daţi voie să răspund domnului vicepreşedinte.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Domnul Adrian Năstase:
Stimaţi colegi, dincolo de miza în sine, care sigur că este evidentă pentru toată lumea, am avut un anumit vot, şi avem o anumită istorie a acestui vot.
Ni se spune că sediul materiei este în Legea Curţii Constituţionale. Nu.
În urma deciziei Curţii
Constituţionale, sediul materiei este în
Constituţie.
Constituţia spune că legile şi hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul membrilor prezenţi.
În ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale, nu pot să fiu de acord cu domnul vicepreşedinte.
Pentru condiţiile cerute în vederea alegerii judecătorilor şi reînnoirea şi condiţiile pentru reînnoire, într-adevăr sunt stabilite acolo, dar alegerea judecătorilor se face prin hotărârea Parlamentului, prin hotărârea Camerei. Ca atare, regimul general stabilit de decizia Curţii Constituţionale pentru hotărârile Camerei vizează toate categoriile de hotărâri, inclusiv cele pentru alegerea judecătorilor de la Curte.
Legea Curţii Constituţionale era anterioară acestei decizii.
Decizii Curţii Constituţionale spune foarte clar că excepţiile la această regulă sunt doar în Constituţie şi se arată - în cazul trădării de către preşedinte, şi mai este o hotărâre care a fost luată în acelaşi sens în ceea ce priveşte referendumul consultativ.
Dar şi în acel caz - al referendumului ? s-a stabilit că este vorba numai de votul adoptat cu majoritatea celor prezenţi, pentru că nu exista o astfel de soluţie în textul constituţional. Şi, atunci, chiar dacă la momentul respectiv am fost împotriva acestei soluţii, aducând anumite argumente şi arătând că asimilarea hotărârilor în legătură cu persoane, cu numiri, inclusiv pentru Curtea Constituţională, şi aduceţi-vă aminte că v-am atras atenţia asupra acestor aspecte chiar de atunci într-un document pe care l-am înaintat Biroului permanent şi am spus că după trecerea celor 45 de zile, în măsura în care nu se făceau modificările respective, această regulă stabilită de Curtea Constituţională pentru toate hotărârile de numiri se aplică eo ipso, se aplică direct prin trecerea termenului de 45 de zile.
Sigur, într-un anumit caz unde chestiunile au fost mai presante, într-o dimineaţă s-a şi dat o hotărâre a Camerei pentru modificarea Regulamentului. Dar această chestiune nu era relevantă pentru că, chiar dacă după 45 de zile nu s-ar fi făcut acest lucru, aceeaşi era situaţia, şi spun şi acum: practic, implicit, prin hotărârea Curţii Constituţionale toate textele care vizează în Regulament sau în afara Regulamentului chestiuni referitoare la hotărârile Camerei Deputaţilor, după trecerea, repet, a celor 45 de zile, s-au modificat pe baza textului din Constituţie, de data aceasta în legătură cu aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale.
De aceea, textul acela nu mai este constituţional. El nu mai poate fi invocat.
Iar referirea din decizia Curţii Constituţionale în mod evident privitoare la înnoirea sau reînnoirea Curţii vizează condiţiile în care la trecerea unui anumit interval de timp ? 3 ani şi aşa mai departe ? se pot face numirile celor care urmează să-i înlocuiască pe cei care îşi încheie mandatul.
Acesta este argumentul pe care l-am adus şi în scris, l-am adus şi data trecută, şi consider în continuare că această problemă este extrem de simplu de înţeles.
Gândiţi-vă că, la limită, noi am putea acum să adoptăm alte legi în care să stabilim că unii dintre înalţii demnitari sau unii dintre cei care sunt în structuri sub controlul Parlamentului, prin legi organice, să stabilim că alegerea lor se face cu o majoritate de 2/3 sau trei sferturi. Ar fi constituţional un astfel de text?
Îmi veţi spune pe aceeaşi logică că sediul materiei ar fi în legile respective şi, deci, nu s-ar aplica hotărârea Camerei.
După părerea mea, ar fi o greşeală, pentru că textul respectiv ar fi în mod evident atacat la Curte ca fiind neconstituţional.
Nu îmi veţi spune însă că ceea ce nu ar fi constituţional pentru viitor rămâne dobândit, chiar dacă este neconstituţional pentru trecut, şi, deci, decizia Curţii Constituţionale nu s-ar aplica în acest caz.
Este punctul meu de vedere ? jurist mai bun, mai rău, nu ştiu cum sunt, nu ştiu cum mă consideraţi, dar credeţi-mă: suntem într-o situaţie jenantă în care în mod normal această hotărâre care a fost adoptată în aceste condiţii, în opinia mea, ea putea şi trebuia mai ales, deci trebuia să fie semnată, trimisă la Monitorul Oficial, iar apoi eventual atacată dacă această chestiune punea anumite probleme, într-o manieră sau alta, prin modificarea unei legi sau prin alte modalităţi.
Îmi creaţi o stare de inconfort; în primul rând că nu vreau să fiţi într-o astfel de stare de nervozitate şi, pe de altă parte, daţi-mi voie să mă întreb dacă constituţionalitatea în România este de acum înainte decisă de către PD-L, pentru că, dacă PD-L-ul vă spune că o astfel de chestiune este neconstituţională, eu cred că suntem în afara statului de drept.
Eu cred că avem deja nişte structuri aici, în cadrul Parlamentului, şi ştim foarte bine mai ales că atunci Grupul parlamentar al PD-L-ului, care acum vă spune că ar fi neconstituţional, s-a adresat Curţii Constituţionale pentru a spune că o hotărâre luată cu altă majoritate decât cea de majoritate din cei prezenţi este neconstituţională. Acum înţeleg că Grupul parlamentar al PD-L spune că este constituţională.
Deci, eu cred că Grupul PD-L are o anumită problemă în funcţie de tema în discuţie. Or, aici, este de fapt o chestiune pe care nu o putea justifica public, pentru că cei mai mulţi dintre oameni au înţeles că într-un anumit moment v-a convenit o anumită soluţie, iar acum doriţi o altă soluţie.
Eu nu cred că din punct de vedere constituţional sau juridic lucrurile pot să meargă pe principii într-o altă direcţie.
Doriţi, în ciuda votului care s-a dat în Biroul permanent, să aduceţi un punct de vedere care să vină dintr-o anumită majoritate din Comisia juridică pe o procedură care, după părerea mea, nu are temei, pentru că eu nu cred că preşedintele Camerei poate să ceară individual, singular, fără o întemeiere pe o decizie a Biroului permanent, un punct de vedere al unei comisii care bineînţeles că ar trebui să vină cu un raport în Biroul permanent.
Dacă este o chestiune strict personală şi vă trimit dumneavoastră o comisie, deşi nu ştiu dacă ar avea un temei pentru aşa ceva, este altceva. Dar va fi foarte greu să aduceţi un astfel de raport în Biroul permanent, pentru că Biroul permanent nu a avut o astfel de solicitare.
De aceea, eu cred că ar trebui să vă uitaţi cu atenţie la această chestiune.
Nu mai consideraţi că este vorba de abuzuri sau de ameninţări sau de alte chestiuni.
Noi, şi eu în ceea ce mă priveşte, încercăm să vă prezentăm un punct de vedere care cred că se susţine bine din punct de vedere constituţional şi juridic şi să vă atrag atenţia într-adevăr în calitate de şef administrativ a unei structuri administrative, pentru că aşa am înţeles că suntem cu toţii - în momentul în care există o anumită hotărâre, trebuie pur şi simplu să o semnaţi şi să o trimiteţi la publicare, şi, atunci, problema este dacă, în aceste condiţii, dumneavoastră acceptaţi sau nu să vă faceţi datoria şi, din punctul meu de vedere, în acest moment nu vă faceţi datoria datorită unei presiuni din partea Grupului PD-L, nu din partea noastră.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Am înţeles ca o primă concluzie din discursul dumneavoastră că sediul adevărului absolut despre ceea ce înseamnă constituţional şi neconstituţional se află la dumneavoastră, şi eu care speram că am depăşit acea perioadă.
În plus, încercaţi să negaţi o regulă fundamentală a democraţiei - majoritatea, dar nici asta nu mă surprinde. Ţine tot de o anumită psihologie.
În schimb, avem o atribuţie a preşedintelui Camerei care la articolul 33 alineatul c) spune că precizează semnificaţia votului.
Mai mult decât atât, având o procedură, eu am fost, să spunem, ?excesiv?, cu ghilimelele de rigoare, de corectă, astfel încât să iau în considerare punctul de vedere al PSD-ului care contestă furibund această procedură. În mod logic, noi trebuia să stabilim astăzi data la care se reia votul, pentru că la punctul 1 de pe ordinea de zi, în momentul în care am citit procedura, toată lumea a fost de acord, nu a contestat nimeni, după care, în momentul în care s-a citit procesul-verbal, procesul-verbal conţinea numai rezultatul votului şi nu concluziile puse ulterior de un anumit membru al PSD-ului, să fi spus foarte clar: se reia votul, aşa cum au spus toţi ceilalţi preşedinţi de Cameră sau de Senat anterior mie în această funcţie.
Am fost elegantă, am dovedit colegialitate şi am spus să întrebăm şi Comisia juridică.
Dar cred că în momentul acesta ajung ca eu să fiu sancţionată pentru că am un comportament mult prea democratic şi pentru că am deschiderea către dialog, către a vă explica procedurile, pentru a le înţelege cu toţii mult mai bine.
Dar dumneavoastră picaţi într-o extremă în care consideraţi că această colegialitate şi deschidere către dialog a mea trebuie să se transforme într-un teren de-al dumneavoastră pentru presiuni. Nimic mai mult decât atât.
Domnul Ioan Oltean, şi după aceea doamna Aura Vasile.
Domnul Adrian Năstase:
Doamna preşedintă, iertaţi-mă. O corectură: deciziile anterioare luate de către colegii dumneavoastră preşedinţi de Cameră anterior au fost luate înainte să existe decizia Curţii Constituţionale.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule vicepreşedinte, ca să precizez până la capăt lucrul acesta: am verificat - nu există nici o excepţie de neconstituţionalitate ridicată pe articolul din legea organică, ceea ce înseamnă că este în vigoare.
Domnul Adrian Năstase:
Este vorba de excepţia ridicată pe hotărârile Parlamentului.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu.
Hotărârile Parlamentului, conform hotărârii Curţii Constituţionale, din 2004, nu pot bate nici legile în vigoare, şi nici Constituţia.
Domnul Adrian Năstase:
În Constituţie, din contră, se arată că hotărârile se iau cu votul...
Doamna Roberta Alma Anastase:
În Constituţie se arată că, în ceea ce priveşte această procedură specifică, avem legea organică.
Domnul Adrian Năstase:
I-am explicat şi colegului dumneavoastră, domnului Oltean, că nu este vorba de alegere, ci de înnoire.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu vă supăraţi, toţi juriştii pe care i-am întrebat mi-au spus că aici forţaţi mult.
Domnul Adrian Năstase:
Este vorba de înnoire, nu de alegere în lege organică.
Domnul Ioan Oltean:
Doamna preşedinte, mă văd nevoit să revin asupra unor aspecte.
Am urmărit cu foarte multă atenţie disertaţia domnului vicepreşedinte şi, recunosc, are multă logică, dar în acelaşi timp şi fisuri, pentru că oricât de mult am încerca să invocăm hotărârea Curţii Constituţionale, întotdeauna Curtea soluţionează cauze punctuale. Ea nu se referă la modul general, nici la cauze ipotetice.
Contestaţia la Curtea întotdeauna vizează o situaţie punctuală, iar hotărârea respectivă se referă la o situaţie punctuală pe care nu o putem extinde asupra altor prevederi atâta timp cât nu există o contestaţie precisă pe acele reglementări.
Pe de altă parte, prevederea din Constituţia României că hotărârile Camerei se iau cu majoritatea celor prezenţi exista şi în 2004, când Camera, într-o situaţie similară, identică, a luat exact atitudinea pe care o susţine doamna preşedinte.
Există, deci, atâtea considerente care susţin această atitudine, încât eu rămân surprins că dumneavoastră, un excelent jurist, şi spun fără ghilimele, la modul foarte serios când spun excelent jurist, susţineţi o teorie pe care în străfundul dumneavoastră sunt convins că nu o agreaţi. Dar, sigur, mi se pare firesc să faceţi această susţinere, aşa cum, dacă vreţi, firesc mi se pare să o fac şi eu pe a mea.
Dar tocmai pentru că suntem, repet, într-o situaţie din care nu putem ieşi, trebuie să apelăm şi la un al treilea jurist care să exprime un punct de vedere, un arbitru care să vină şi să dea un punct de vedere, mai ales că acel arbitru este format din jurişti foarte buni şi de o parte şi de alta. Pentru că această dezbatere, oricât de mult am continua-o noi astăzi, nici eu nu vă conving pe dumneavoastră, dar nici dumneavoastră pe mine şi pe ceilalţi că am fi deţinătorii absoluţi ai acestui adevăr.
În opinia mea, repet, sediul materiei este Legea 47, şi nu mă veţi convinge sub nici o formă că nu am dreptate. O prevede Curtea Constituţională, fiind vorba de reînnoirea judecătorilor din trei în trei ani, în temeiul Legii 47 şi nu a hotărârii Camerei Deputaţilor. Hotărârea Camerei vine să consfinţească, să înscrie un rezultat al votului care se desfăşoară în temeiul Legii 47 şi, în consecinţă, în opinia mea, singura soluţie absolut corectă este aceea a repetării votului şi a obţinerii unui vot majoritar de către unul din cei doi candidaţi.
Vă mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Doamna Aura Vasile, şi apoi domnul Mircea Toader.
Doamna Aurelia Vasile:
Vă mulţumesc.
Domnule vicepreşedinte Ioan Oltean, cred că la ce i-aţi spus dumneavoastră domnului preşedinte Năstase, că este un foarte bun jurist, dacă aş scoate stenogramele atunci când a trebuit să interpretaţi exact hotărârea Curţii privind punerea în acord a Regulamentului Camerei cu Constituţia, probabil că aş putea să pun trei liniuţe, ceea ce înseamnă în matematică identitate. Aşa cum a vorbit astăzi domnul Năstase, aşa aţi vorbit dumneavoastră atunci explicând foarte bine, în condiţiile în care explicaţi cu mult aplomb cum sunt hotărârile Camerei şi de ce trebuie 76 cu 2 să se pupe cu Regulamentul şi aşa mai departe.
Doamna preşedintă şi domnule vicepreşedinte Oltean, nicăieri în această Constituţie şi în Regulament nu se spune că eu trebuie să respect altceva decât ceea ce trebuie să respect ca şi Parlament. Or, hotărârile Parlamentului se iau aşa cum este trecut la articolul 76 alineatul 2.
Pe ceea ce dumneavoastră vă argumentaţi în acest moment, pentru mine, susţinerea doamnei preşedinte şi a dumneavoastră ? că trebuie să se respecte, dumneavoastră exact asta faceţi.
Am spus şi altă dată: mă deranjează când singura chestie de căpătâi care mai stă în picioare pentru mine în acest moment în această ţară ? Constituţia - este terfelită şi interpretată de fiecare dată cum doreşte fiecare persoană.
Dacă în momentul în care noi venim cu toate argumentele, arătând că totul a fost regulamentar, iar dumneavoastră, doamna preşedintă, v-aţi depăşit sau încercaţi să depăşiţi...
Doamna Roberta Alma Anastase:
Doamna Aura Vasile, de ce nu aţi ridicat în plen lucrul acesta?
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedinte, vreau să mă lăsaţi să vorbesc!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dar de ce nu aţi spus în plen?
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedintă, vreau să mă lăsaţi să vorbesc.
Când voi termina de vorbit, veţi putea să mă completaţi.
Nu prezidaţi ca să ne completaţi pe fiecare dintre noi.
În condiţiile în care venim cu argumentele atât pe decizii ale Curţii, ale Constituţiei, ale Regulamentului şi a experienţei Parlamentului, bineînţeles justificate prin articole, alineate şi acte de căpătâi pe care noi trebuie să le respectăm, spuneţi că nu sunt întemeiate. În schimb, dacă mă uit pe această propunere de hotărâre a colegilor mei de la Partidul Democrat - Liberal, este o hotărâre care nu are nimic ? nu se bazează pe nimic. Această hotărâre nu are nici articol, nici lege, nici alineat, absolut nimic.
Pe adresa de înaintare, pe ceea ce se argumentează ? articolul 5 alineatul 4, Legea 47, este exact ceea ce încercăm să vă explicăm - că votul a fost corect, iar felul în care dumneavoastră încercaţi să interpretaţi şi punctul c), ultima teză a articolului 33 din Regulament spune: precizează semnificaţia votului, deci nu vă dă dreptul dumneavoastră să spuneţi, în baza cel puţin a ceea ce citesc şi îmi interpretez aici, că sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord, sau că respectaţi sau că nu respectaţi.
Aici spune: luaţi notă şi anunţaţi rezultatul acestuia, în condiţiile în care toate aceste lucruri sunt puse în practică, prin solicitarea pe care Grupul PD-L a făcut-o Curţii Constituţionale, cred că este obligatoriu ca şi dumneavoastră să vă supuneţi la ceea ce aţi solicitat la acel moment.
Deci grupul meu nu va fi cu reluarea votului! Dacă Comisia juridică, la solicitarea personală, vă va trimite un material, puteţi să îl lecturaţi dumneavoastră, singură! Pe noi nu ne interesează şi nu o să puteţi să îl citiţi nici în faţa plenului şi nici în faţa Biroului permanent.
Deci considerăm că este un punct închis, din punctul nostru de vedere, în condiţiile în care trebuie să ajungă această hotărâre la Monitorul Oficial!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc!
Doamna Aurelia Vasile:
Mai am zece secunde, că şi eu v-am ascultat o oră şi!
În caz contrar, doamna preşedinte, fără să credeţi că vă ameninţă cineva sau aşa cum v-aţi exprimat peste tot, că se fac presiuni asupra dumneavoastră, cred că este exact invers, dumneavoastră faceţi presiuni asupra noastră, în condiţiile în care, probabil că, aşa s-au primit ordine de la Partidul Democrat-Liberal, pentru că, ştiu eu, nu am văzut nici să vă ameninţe cineva, nici să vă urmărească cineva! Atât doar, fiecare dintre liderii partidului meu sau lideri ai Grupului parlamentar v-au solicitat să respectaţi legea. Deci nu insistaţi cu reluarea votului, pentru că nu se va relua!
Domnul Ioan Oltean:
Daţi-mi voie, ca un drept la replică!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Pambuccian:
Domnul Varujan Pambuccian:
Doar o chestiune de procedură!
Se apropie şedinţele de grup şi, dacă nu aveţi nimic împotrivă, haideţi să votăm programul şi ordinea de zi şi să vă continuaţi dumneavoastră şedinţa, după aceea.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect! Aveţi dreptate, nu vă pot contrazice, aici!
În regulă, dacă la ordinea de zi sunt observaţii?
Domnule Toader, aveţi o propunere de înscriere pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre?
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da! Eu l-am depus, se referă la proiectul de hotărâre prin care solicităm reluarea votului, pe motivaţia care a fost expusă aici. Nu vreau să revin, din nou, asupra acestui lucru!
Domnul Adrian Năstase:
Iertaţi-mă, în aceste condiţii, aş dori să revenim la discuţia anterioară şi să o limităm!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog, domnule Năstase, nu v-am dat cuvântul!
Domnul Adrian Năstase:
Este o chestiune de procedură!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Este o problemă de înscriere pe ordinea de zi, dacă sunteţi de acord cu înscrierea pe ordinea de zi? Voturi pentru? Şase voturi pentru. Voturi împotrivă? Şase. Deci şase la şase, s-a respins, să înţeleg că veniţi cu propunerea în plen, da?
Vă mulţumesc, alte modificări la ordinea de zi?
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Doamna preşedinte, permiteţi-mi, eu am stat foarte răbdător, m-a luat şi somnul! A fost o lungă discuţie, extrem de interesantă, dar v-aş ruga să-mi permiteţi o scurtă intervenţie, pentru că am o nedumerire, pe care vreau să v-o mărturisesc.
Astăzi, aţi adus foarte multe argumente, de ce trebuie reluat votul şi aţi invocat adversarilor politici faptul că ştiţi dumneavoastră ce interese au! Eu cred că, atunci când este vorba de interes, toţi au un interes, să-şi reprezinte partidul şi interesele şi ideile politice pentru care milităm şi nu cred că este o acuzaţie, pentru că, altfel, daţi-mi voie să vă spun un singur lucru, dorinţa de a relua votul, mai degrabă relevă că interesul mai mare ar fi la partidul dumneavoastră, decât la ceilalţi!
Dar, lăsând aceste consideraţii de o parte, aş dori să vă readuc aminte că, săptămâna trecută, când s-a făcut votul pentru alegerea reprezentatului Camerei la Curtea Constituţională, în timpul votului, am venit la dumneavoastră şi v-am întrebat următorul lucru, pentru că vroiam să ştiu ce facem cu grupul parlamentar, dacă îi opresc în sală sau nu. Şi v-am întrebat cum procedăm pentru al doilea tur de scrutin.
Ţineţi minte ce mi-aţi spus? Mi-aţi spus că nu va fi un al doilea tur de scrutin, pentru că există decizia Curţii Constituţionale, care ne obligă să ţinem cont de majoritatea care este dată la votul celor prezenţi. Şi v-am spus OK, v-am mulţumit şi, între timp, constat că este o schimbare de poziţie de 180 de grade!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Tăriceanu, vă mulţumesc mult pentru această precizare. Cu colegul Valeriu Zgonea am avut aceeaşi dezbatere, era ceea am crezut, la momentul respectiv.
Ulterior, şi domnul Zgonea şi Secretariatul tehnic mi-au arătat baza legislativă, moment în care, eu am recunoscut lucrul acesta, mi-au arătat şi procedura şi, atunci, a trebuit.
Aveţi dreptate, la momentul respectiv aveam acel punct de vedere, pe care mi l-am exprimat între noi şi aşa este, ulterior, mi s-a arătat baza legislativă, pe care am vrut să o respect! Şi am anunţat public şi necontestat.
Dumneavoastră m-aţi întrebat când se reia votul, că aşa spune legea, exact, corect! În momentul acela, eu am întrebat, pentru că, credeam că se aplică hotărârea Curţii. Mi s-a explicat că nu, mi s-a arătat baza legislativă şi în momentul acela am făcut pasul înapoi, aşa cum era şi corect.
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Eu îmi aduc aminte că, la momentul respectiv, această discuţie la care dumneavoastră faceţi referire era deja consumată, punctul de vedere îl aveaţi deja şi, pe baza punctului de vedere, mi-aţi spus că nu o să fie un al doilea tur de scrutin!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Tăriceanu, este corect să spunem lucrurile cum erau!
Deci aţi venit la mine, în momentul în care era procedura de vot!
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Exact!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci era procedura de vot, nu fusese anunţat nici un fel de rezultat la vot!
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu, nu fusese anunţat rezultatul, numai că dumneavoastră mi-aţi spus că nu se mai ţine al doilea tur de scrutin!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aşa a fost interpretarea mea, la momentul respectiv, asistată!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Vă dau eu clarificarea, eu am fost cel care am anunţat.....
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Un moment!
Invocaţi un punct de vedere, îl aveţi cumva, să îl vedem, să îl analizăm?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sigur că da, am să vă dau punctul de vedere, dacă-mi permiteţi, pe care l-am transmis şi Comisiei juridic. Vi-l transmit chiar astăzi!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Eu vreau să intervin, doamna preşedinte, la un moment dat, domnul Popescu a venit la mine şi mi-a spus ? domnule Toader, ştiţi că trebuie ales cu majoritatea tuturor deputaţilor ? şi eu am rămas aşa şi v-am spus ce spune.
Să ştiţi că, după toate discuţiile astea, a venit şi mi-a spus domnul Popescu! Noi nu am ştiut, acesta a fost purul adevăr! Deci nu am ştiut şi abia după aceea a început bulversarea respectivă! Că şi eu credeam tot la fel!
Doamna Aurelia Vasile:
De ce nu citiţi hotărârea Curţii şi Constituţia!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Şi daţi-mi voie o intervenţie şi îl întreb pe domnul Năstase. Dacă merg aşa, prin absurd, înseamnă că orice face Camera Deputaţilor trebuie cu jumătate plus unu dintre cei prezenţi şi înseamnă că nu mai are sens nici legea organică, legea organică o votăm tot cu jumătate dintre cei prezenţi!
Domnul Adrian Năstase:
Iertaţi-mă, domnule Toader, în Constituţie, la articolul respectiv, sunt două paragrafe şi este vorba de legile organice şi de regulamente, în ansamblul lor, care se adoptă cu altă majoritate şi este, apoi, paragraful următor, domnule Toader, prin care se precizează că legile şi hotărârile se adoptă cu majoritatea celor prezenţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În regulă, vă mulţumesc, dacă mai sunt alte completări la ordinea de zi? Nu mai sunt. Observaţii nu sunt, atunci ea este adoptată.
PUNCTUL 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă la programul de lucru aveţi observaţii? Nu sunt observaţii, vă mulţumesc.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Privind iniţiativele legislative, nu sunt solicitări pentru procedură de urgenţă.
PUNCTUL 4
Solicitare din partea domnului deputat Valeriu Zgonea,
secretar al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
O solicitare din partea domnului deputat Valeriu Zgonea privind motivarea absenţelor, dânsul este plecat. De acord? Vă mulţumesc.
PUNCTUL 5
Scrisoare din partea domnului deputat Relu Fenechiu, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, referitoare la prelungirea termenului de depunere a raportului la Propunerea legislativă privind verificarea prin mijloace electronice a dreptului de acces la vot al cetăţenilor (Pl-x 153/07.04.2010)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Scrisoare din partea domnului deputat Fenechiu cu privire la prelungirea unui termen, dacă se opune cineva? Nu se opune nimeni!
PUNCTUL 6
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Mircea Grosaru
Doamna Roberta Alma Anastase:
Punct de vedere al Comisiei juridice referitor la scrisoarea domnului deputat Mircea Grosaru, nu există o stare de incompatibilitate, este concluzia şi vă rog să comunicaţi domnului deputat.
PUNCTUL 7
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Sorin Ioan Roman
Doamna Roberta Alma Anastase:
Punct de vedere al Comisiei juridice în ceea ce-l priveşte pe domnul deputat Sorin Ioan Roman. De asemenea, nu se constată o stare de incompatibilitate şi vă rog să îi comunicaţi.
PUNCTUL 8
Cerere din partea doamnei deputat Lucreţia Roşca referitoare la acordarea unui număr de 8 zile de concediu, în perioada
14-23.06.2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
O cerere a doamnei deputat Lucreţia Roşca privind acordarea unui număr de zile de concediu. Înţeleg că îndeplineşte condiţiile regulamentare, nu sunt observaţii.
PUNCTUL 9
Scrisoare din partea domnului Octavian Opriş,
preşedintele Autorităţii Electorale Permanente
Doamna Roberta Alma Anastase:
Scrisoarea domnului Opriş, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, care propune reformularea textului de lege declarat neconstituţional. Se referă la Legea electorală. O să vă rog să o trimitem către Comisia juridică, dacă dumneavoastră sunteţi de acord şi nu există opinii împotrivă, pentru a opera modificările legislative necesare.
PUNCTUL 10
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem şi trei memorandumuri. Dacă sunt observaţii pe cele trei? Vă rog, domnule Sever Voinescu.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Doamnă preşedinte, o chestiune de principiu, agreasem cu toţii că, în cadrul delegaţiilor Parlamentului la diverse structuri internaţionale parlamentare suntem în faţa deplasării pentru lucrările unei comisii, conferinţe, comitete ş.a.m.d. vom încerca o diminuare, pe cât se poate, a prezenţei noastre acolo şi anume să mergem cu un singur parlamentar.
Bun! Este o chestiune de ordin general, şi eu văd aici câteva memorandumuri care ies, cumva, din această logică. În plus, aş solicita o atenţie un pic mai mare a Biroului permanent pe cel de al doilea memorandum, cel legat de Adunarea generală a Francofoniei, unde merg doi deputaţi şi privind costurile.
1. Memorandum intern privind participarea la seminarul cu tema ?Combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane: perspective? (Bruxelles, 10 iunie 2010)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun! Dacă nu mai sunt alte observaţii, vă supun la vot primul memorandum. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Trei abţineri. (doamna R. Anastase şi domnii S. Voinescu şi D. Motreanu).
S-a aprobat.
2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a XXX-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) (Dakar, Senegal, 5-8 iulie 2010)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Privind următorul memorandum, cine este pentru? Dacă este cineva împotrivă? Abţineri? Patru abţineri. (doamna R. Anastase şi domnii S. Voinescu şi D. Motreanu, L. Orban).
3. Memorandum intern privind vizita la Roma a unei delegaţii Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (22-23 iunie 2010)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Al treilea memorandum, voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.
4. Informare privind participarea domnului Korodi Attila, deputat în circumscripţia electorală 21/1, la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor şi Popoarelor Nereprezentate (Roma, 27-28 mai 2010)
S-a luat act.
5. Informare privind participarea la reuniunea ?Clubul celor 27? (Paris, 27-29 aprilie 2010)
S-a luat act.
6. Informare privind participarea la reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru finanţe şi buget din parlamentele statelor membre ale UE (Madrid, 15 aprilie 2010)
S-a luat act.
PUNCTUL 11
Proiect de Hotărâre a Biroului permanent privind constituirea Comisiei pentru analiza propunerilor de externalizare a serviciilor de alimentaţie din cadrul Centrului Internaţional de Conferinţe
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comisia pentru externalizarea diferitelor servicii. Dacă are cineva ceva împotriva acestei comisii? Nu!
PUNCTUL 12
Memorandum intern: Constituirea unei noi Comisii de evaluare şi inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exerciţiul mandatului sau a funcţiei
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comisia de evaluare şi inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit. Dacă are cineva ceva împotrivă? Nu!
PUNCTUL 13
Memorandum intern: Solicitarea Asociaţiei Ovidiu Rom
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicitarea Asociaţiei Ovidiu Rom, gratuitate pentru circa o mie de persoane, e vorba de balul de caritate, organizat de asociaţie în mod tradiţional. Vă supun la vot. Deci este vorba de balul de Haloween organizat de Ovidiu Rom. Îl amânăm?
E vorba de fonduri pentru derularea programelor ? Fiecare copil în şcoală, în anul 2011. Deci amânăm, cu solicitarea de a se prezenta un raport cu ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi.
PUNCTUL 14
Scrisoare din partea Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Judeţul Cluj
Doamna Roberta Alma Anastase:
O scrisoare din partea Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj. Nişte propuneri pentru guvern, dar deja au fost luate în discuţie.
Materiale suplimentare
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem un Raport al Curţii de Conturi, care merge la Comisia de buget finanţe, la industrii şi la Comisia juridică.
Şi mai avem o solicitare din partea Comisiei juridice să lucreze în paralel, ei au foarte mult de lucru. În regulă, nu se opune nimeni.
Alte probleme mai sunt? Nu sunt, vă mulţumesc.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 15,10.