şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de marţi, 27 septembrie 2011
Şedinţa a început la ora 19,15.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Ioan Oltean (de la ora 19,20) ? vicepreşedinte; domnul Dumitru Pardău şi domnul Niculae Mircovici ? secretari; domnul Gheorghe Albu şi domnul Seres Denes ? chestori; domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L; domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR; domnul Eugen Nicolicea (de la ora 19,20) ? Grupul parlamentar progresist şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnul Gaspar Istvan ? secretar general adjunct; domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ; domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic; domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări; domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol şi domnul Paul Călin Botez ? Cancelarie Preşedinte.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să începem.
PUNCTUL 1
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă pe ordinea de zi sunt observaţii?
Domnule Toader, dumneavoastră aveţi vreo observaţie?
PUNCTUL 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aici, la program, domnul Ganţ avea o propunere.
Domnul Niculae Mircovici:
La program era propunerea ca luni şi marţi să avem programul normal, eventual să discutăm numai ?respingeri?, ca să nu avem surprize şi să avem un vot pe ?respingeri?, un vot final şi miercuri şi joi să fie în teritoriu, ca să nu încurcăm pregătirea celeilalte activităţi. Aceasta era propunerea grupului nostru parlamentar.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Luni ? respingeri, marţi program normal cu ordine de zi, iar marţi după masă comisii.
Bun, deci, sunteţi de acord cu varianta ca luni după amiază să fie ?respingeri?, marţi ? program normal şi votul final la ora 12,30, de fapt, cum este şi programul.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu sunt cereri de procedură de urgenţă.
Domnul Niculae Mircovici:
Doamna preşedinte, pentru ordinea de zi v-aş face o propunere.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Domnul Niculae Mircovici:
Avem două proiecte de legi cu conţinut similar, este vorba de acordarea titlului de ?oraş martir? la Craiova şi la Constanţa.
Craiova este pe poziţia 80, Constanţa pe poziţia 108.
V-aş propune să le punem una lângă cealaltă: 80 şi 81 eventual.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, da.
Domnul Mate Andras-Levente:
Pentru marţi, pentru că oricum este adoptare, am rugămintea să punem în faţă undeva şi proiectul de Lege privind contribuţia autorităţilor permanente la Organizaţia internaţională, pentru că n-au plătit din 2010, 2011 şi România apare ca neplătit la această organizaţie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles. Vă rog chiar să o treceţi printre primele proiecte.
Domnul Mate Andras-Levente:
Am să veric care este exact ordinea, dar mi se pare era pe 57, dar totuşi este vorba de România.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, absolut, absolut, chiar vă rog să o treceţi în faţă.
Domnul Mircea?Nicu Toader:
Şi eu am o solicitare: poziţia 102; este vorba de o modificare a anexei prin transmiterea unor terenuri din domeniul public ? de la poziţia 102 pe 5 ? 6 ? 7, una din aceste poziţii. Deci, de la 102 să treacă mai în faţă: 5 - 6, depinde ordinea în care sunt.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles.
Domnul Mate Andras-Levente:
Permiteţi doamna preşedinte, cele care sunt cu acceptare tacită totuşi să fie în faţă.
Domnul Mircea?Nicu Toader:
Da, da, întâi acelea cu ?tacite? în faţă.
Domnul Mate Andras-Levente:
Deci, după acceptarea tacită.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect.
PUNCTUL 4
Solicitare din partea domnului deputat Daniel Chiţoiu referitoare la acordarea unui concediu cu plată în perioada 28-30 septembrie 2011
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicitarea se încadrează în prevederile regulamentare, nu cred că este nici o problemă.
PUNCTUL 5
Scrisoare din partea domnului Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe
Doamna Roberta Alma Anastase:
Să meargă şi către grupuri pentru a lua la cunoştinţă despre acest lucru.
PUNCTUL 6
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă sunt observaţii la materialele pe linia relaţiilor externe.
Nu sunt probleme.
1. Memorandum intern privind participarea la Forumul Pieţei Unice (Cracovia, 2 ? 4 octombrie 2011)
2. Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei economice şi pentru probleme de mediu a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN), (Tbilisi, Georgia, 12 ? 13 octombrie 2011)
3. Memorandum intern privind participarea la seminarul ?Alăturarea forţelor în combaterea traficului de persoane? (Viena, 17 octombrie 2011)
4. Memorandum intern privind participarea la reuniunea ?Clubului 27? (Berlin, 17 ? 18 noiembrie 2011)
5. Memorandum intern privind participarea la lucrările celei de a 6-a sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Mediteranei (Palermo, 27 ? 29 octombrie 2011)
6. Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiilor pentru probleme juridice şi drepturile omului şi pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei (monitorizare) ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 13 ? 15 decembrie 2011)
7. Memorandum intern privind vizita oficială în România a domnului Harry Jenkins, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul Federal al Australiei (25 ? 28 octombrie 2011)
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedinte la materialele pe linia relaţiilor parlamentare externe, cu referire la memorandumul referitor la participarea la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din 13 decembrie, domnul Florin Anghel renunţă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu poate să meargă, ştiu.
Domnul Gheorghe Barbu:
Renunţă, da?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da.
PUNCTUL 7
D i v e r s e
Doamna Roberta Alma Anastase:
În legătură cu domnul Mihai Boldea care îşi dă demisia din grupul parlamentar, va merge la plen.
Mai avem aici o solicitare din partea Guvernului, prin domnul ministru: Necesitatea urgentării dezbaterii şi adoptării proiectelor de lege din anexă.
O să vă rog domnule secretar general să vedeţi pe unde sunt.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedinte, primul a fost adoptat astăzi ? vot final.
Celelalte două sunt la comisii şi o să scriem comisiilor.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Scrie adoptat şi acesta.
Domnul Gheorghe Barbu:
Unde?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Proiectul de lege privind regimul deşeurilor.
Domnul Gheorghe Barbu:
Adoptat de Senat.
Doamna Roberta Alma Anastase:
A....? Am înţeles. Scuze, scuze!
Domnul Gheorghe Barbu:
La noi a fost de vot final astăzi, s-a adoptat primul, celelalte sunt la comisii şi o să le scriem.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog. Mulţumesc mult.
Numai sunt alte lucruri.
Domnul Niculae Mircovici:
Doamna preşedinte, ar mai fi o problemă despre care v-aş ruga să luaţi act. Ca membru al Grupului de rugăciune vă spun că data trecută, în calculul care s-a efectuat, s-a făcut o greşeală şi o sumă de 300 de milioane a fost cuprinsă de două ori. Acesta este motivul pentru care suma a fost atât de mare, de 740 de milioane şi am avut o seară întreagă de presă pe ?Realitatea TV?.
Am făcut verificarea respectivă. Din suma care a fost prevăzută atunci, trebuie scăzută suma de 30.000 RONI care a fost dată şi raportată de două ori pe această situaţie care a fost prezentată. A fost o eroare.
Domnul Gheorghe Barbu:
Domnule secretar, din informaţiile care le am la zi, nu este nici o eroare. O să vă rog să mă lăsaţi, am primit materialul, verific din nou.
Ceea ce spuneţi dumneavoastră că a fost cuprinsă de două ori suma la protocol şi la partea de mese nu a fost, a fost scăzută, aceasta vi s-a raportat deocamdată verbal. Vreau să se verifice şi vin în faţa Biroului.
Domnul Niculae Mircovici:
Dacă am greşit, eu pot să vă dau fiecare dintre cifrele acestea, începând de la punctul 1 până la punctul 8 şi la Direcţia pentru relaţii publice şi protocol apare suma.
Domnul Gheorghe Barbu:
Eu vi le-am trimis pe toate. Vă rog să lăsaţi să o clarific!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Asta vroiam să zic. Cel mai bine ar fi, să mai verificaţi încă odată domnule secretar general, să fim siguri că totul este în regulă, da?
Domnul Niculae Mircovici:
S-a făcut o discuţie întreagă pe micul dejun şi micul dejun costă în total 7.900 de lei, în condiţiile în care prânzul şi cina şi le plătesc fiecare în parte. Se pune întrebarea dacă 740 de milioane costă micul dejun, cât o costa prânzul şi cina pe care şi le plăteşte fiecare dintre participanţi. Vă rog să analizaţi.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă doriţi, pot să am o discuţie şi cu dumneavoastră pe fiecare articol de acolo, da? Bine.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bine. Cu aceasta, vă mulţumesc! Ne revedem luni.
Domnul Mate Andras Levente:
Doamna preşedinte, 767 este PLX-ul din 2010 care, într-adevăr, trebuie pus în faţă. Este o autoritate electorală permanentă, nu şi-a plătit contribuţia.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog să fie printre primele.
Domnul Gheorghe Barbu:
Mai este o solicitare, îmi pare rău că nu este domnul Valentin Iliescu aici, este Poliţia de frontieră, de la poziţia 111.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mie mi-au spus de la comisie. Chiar vă rog să o treceţi mai în faţă.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă hotărâţi acum, o trec.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Domnul Gheorghe Barbu:
Am înţeles.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc şi eu. O zi bună! O săptămână bună!
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,23.