| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 17.04.2012 13:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Şedinţa a început la ora 1342. Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Au participat: domnii Ioan Oltean, Marian Sârbu - vicepreşedinţi; Niculae Mircovici - secretar; Gheorghe Albu - chestor; Mircea-Nicu Toader - PD-L, Mircea Duşa - PSD, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu - PNL,Márton Árpád-Francisc - UDMR, Varujan Vosganian - Grupul parlamentar al Minorităţilor naţionale, Eugen Nicolicea - Grupul parlamentar progresist şi Gheorghe Barbu, secretar general al Camerei Deputaţilor. Invitaţi: Valentin Adrian Iliescu - şeful Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul; Gaspar Istvan - secretar general adjunct; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului tehnic; doamna Adriana Simion, Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; Laura Nicoleta Riteş - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări; Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice şi protocol. *
|
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bună ziua şi Hristos a înviat! Vă invit să intrăm în ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent. Dacă există completări la ordinea de zi? Nu. |
||
|
PUNCTUL 1 Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Există completări la ordinea de zi a plenului din partea dumneavoastră? Nu sunt. Vedem ce mai lucrează şi comisiile şi, în funcţie de acestea, mâine, la plen. |
||
|
PUNCTUL 2 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Programul de lucru este cel stabilit. |
||
|
PUNCTUL 3 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o cerere de procedură de urgenţă a Guvernului, care se încadrează în solicitări. |
||
|
Domnul Gheorghe Barbu: Doamnă preşedinte, vă rog să vedeţi termenele de la primul punct de pe iniţiative, Legea privind aplicarea Codului de procedură civilă şi cea cu notarii. Noi am stabilit nişte termene. La Cod sunt cam 30 de zile, este o lege foarte mare. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi să mergem pe 60 de zile, aceasta sugeraţi? |
||
|
Domnul Gheorghe Barbu: Noi am propus aici ceva. Dacă consideraţi că urgenţele sunt mai mari, eu ştiu că ele erau martie la Cod, dar noi ştim că legea are un volum foarte mare. Şi la notari la fel. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Haideţi să facem în felul următor, să urmăriţi, să monitorizaţi acest proiect şi în măsura în care ne apropiem de termen, nu? sau să dăm deja 60 de zile? Domnul Marton Arpad. |
||
|
Domnul Marton Arpad:
Să dăm deja 60 de zile, să n-avem probleme şi, dacă se termină mai repede, nici o problemă. Una dintre legi, dacă se termină mai repede, o punem pe ordinea de zi, dar să nu trebuiască din nou să facem acele artificii ca s-o introducem în plen, ca s-o retrimitem, să amânăm. Dăm 60 de zile. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Absolut corect. |
||
|
Domnul Gheorghe Barbu: Suntem Cameră decizională. Noi am pus 30 de zile raportul final. Asta am vrut să vă spunem, dacă-i mult, dacă-i puţin. Nu suntem prima Cameră, ci suntem Cameră decizională. |
||
|
Domnul Marton Arpad:
Punem 45 de zile totuşi. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, este mai bine aşa. Puneţi 45 de zile. |
||
|
Domnul Gheorghe Barbu: La Cod 45 şi la chestiunea cu notarii 30. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da. |
||
|
PUNCTUL 4 Solicitare din partea domnului deputat Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comisia juridică solicită să lucreze în paralel cu plenul mâine. |
||
|
Domnul Gheorghe Barbu: Tocmai pe aceste legi. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cred că este în regulă. |
||
|
PUNCTUL 5 Solicitare din partea domnului deputat Costică Canacheu, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională |
|
|
Domnul Gheorghe Barbu: Este regulamentară. |
||
|
Domnul Niculae Mircovici:
Se înscrie şi este şi normal, doamnă preşedinte, este vorba de obiectul de activitate al Comisiei de apărare. |
||
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Înţeleg. Dacă nu aveţi nimic împotrivă, aprobăm. |
||
|
PUNCTUL 6 Scrisoare din partea domnului deputat Mate Andras, liderul Grupului parlamentar al UDMR, privind modificarea componenţei nominale a unor comisii permanente |
|
|
PUNCTUL 7 Propunere din partea domnului deputat Mate Andras, liderul Grupului parlamentar al UDMR |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
O să vă rog să meargă către plen aceste solicitări, cu proiectul de hotărâre aferent. |
||
|
PUNCTUL 8 Solicitare din partea domnului deputat Iosif Veniamin Blaga privind învoirea de la lucrările şedinţelor de plen şi de la lucrările Comisiei pentru politică externă |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Se încadrează în termenii regulamentari. |
||
|
PUNCTUL 9 Solicitare din partea domnului deputat Dumitru Chiriţă referitoare la acordarea unor zile libere fără plată |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
De asemenea, se încadrează în termenii regulamentari solicitarea dumnealui, deci se aprobă |
||
|
PUNCTUL 10 Punct de vedere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la cererea depusă de domnul deputat Constantin Severus Militaru |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
O să vă rog să îi comunicaţi această scrisoare din partea Comisiei juridice. |
||
|
PUNCTUL 11 Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comisia juridică ne anunţă că a luat act de retragerea doamnei deputat Barna. Luăm act şi noi de acest lucru. |
||
|
PUNCTUL 12 Scrisoare din partea doamnei deputat Cristina Ancuţa Pocora, preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
De asemenea, se ia act. |
||
|
PUNCTUL 13 Solicitare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea, liderul Grupului parlamentar progresist |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicită sala Alexandru Ioan Cuza în data de 1 mai. Nu sunt probleme, domnule secretar general, da? Perfect. Dacă nici din partea dumneavoastră nu sunt probleme, este o acţiune parlamentară. |
||
|
PUNCTUL 14 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe |
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
1.Memorandum intern privind participarea la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene (Varşovia, 19-21 aprilie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
2.Memorandum intern privind participarea la Conferinţa conaţionalilor ruşi din ţările europene (Ljubliana, Slovenia, 27-28 aprilie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
3.Memorandum intern privind participarea la lucrările comisiilor permanente ale Adunării Parlamentare a Mediteranei (Ankara, 29-30 aprilie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
4.Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 21 mai 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
5.Memorandum intern privind participarea la Sesiunea de primăvară a AP NATO (Tallinn, Estonia, 25-28 mai 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
6.Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de monitorizare şi pentru egalitate şi nondiscriminare (Paris, 31 mai - 5 iunie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
7.Memorandum intern privind participarea la cea de a treia parte a Sesiunii ordinare 2012 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 25-29 iunie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
8.Memorandum intern privind oferirea unui dejun oficial în onoarea delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, conduse de domnul Zhao Qizheng, preşedintele comisiei (18 aprilie 2012) Adoptat. |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
9.Informare privind participarea la acţiunea Băncii Mondiale Dedicată protecţiei sociale în România (Washington, 28-30 martie 2012) |
|
|
10.Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru migraţii, refugiaţi şi persoane strămutate a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Bruxelles, 29-30 martie 2012) |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
11.Informare privind participarea la Conferinţa privind turismul internaţional de croazieră în Marea Neagră şi activităţile asociate (Izmir, Turcia, 5 aprilie 2012) |
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
12.Informare privind vizita la Bucureşti a delegaţiei Comisiei pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorului din Bundestag-ul german, conduse de domnul Hans-Michael Goldmann, preşedintele comisiei (12-14 martie 1012) Se ia act de informări. Am epuizat ordinea de zi. Vă mulţumesc. O zi bună în continuare! |
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 1350. |
||




