STENOGRAMA

şedinţei comune a Birourilor permanente

ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

din ziua de vineri, 21 decembrie 2012

 

 

Şedinţa a început la ora 11,30.

 

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul George Crin Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului.

 

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: domnul Viorel Hrebenciuc, domnul Miron Tudor Mitrea, domnul Eduard Raul Hellvig şi domnul Ioan Oltean ? vicepreşedinţi, domnul Eugen Nicolicea, domnul Cristian Buican, domnul Cătălin-Daniel Fenechiu şi domnul Niculae Mircovici ? secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Dan-Ştefan Motreanu, domnul Ioan Balan şi domnul Seres Denes ? chestori, domnul Marian Neacşu ? Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan-Radu Ruşanu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Mihai Stănişoară ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Radu Popa ? Grupul parlamentar al PP-DD, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Liviu-Bogdan Ciucă ? Grupul parlamentar al PC.

 

De la Senat: domnul Florin Constantinescu, domnul Cristian-Sorin Dumitrescu, domnul Nicolae Moga şi domnul Vasile Nistor ? vicepreşedinţi, domnul Ion Rotaru, domnul Mario-Ovidiu Oprea, domnul Alexandru Pereş şi domnul Haralambie Vochiţoiu ? secretari, domnul Ioan Chelaru, domnul Marius-Petre Nicoară şi domnul Dumitru Pelican ?­­­ chestori, domnul Ilie Sârbu ? Grupul parlamentar al PSD, domnul Puiu Haşotti ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Cristian Rădulescu ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Tudor Barbu ? Grupul parlamentar al PP-DD, şi domnul Marko Bela ? Grupul parlamentar al UDMR.

 

Invitaţi:

Domnul Mihai Alexandru Voicu ? Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul.

 

De la Camera Deputaţilor: doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general interimar, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, domnul Nicolae Comănescu ? Cancelarie Preşedinte, şi doamna Monica Dumitrache ? director la Grupul parlamentar al PSD.

De la Senat: domnul Ovidiu Marian ? secretarul general al Senatului, doamna Constanţa Călinoiu ? şef Departament Legislativ, domnul Gabriel Sterea ? Direcţia generală Secretariat general, doamna Ionela Mihăilă ? consilier, doamna Veronica Iacob ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor plenului Senatului, doamna Roxana Truinea ? Serviciul pentru organizarea lucrărilor plenului Senatului, şi doamna Elena Diaconu ? Direcţia pentru lucrările Biroului permanent.

 

*

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Bună ziua.

Putem să începem şedinţa.

Dacă la ordinea de zi există completări.

Dacă aveţi iniţiative, propuneri.

Dacă liderii grupurilor parlamentare doresc să completăm ordinea de zi.

Domnul Neacşu.

 

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte, mă gândeam dacă nu ar fi bine, tot având şedinţă reunită, să discutăm şi componenţa comisiilor comune.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Dar avem vreun acord? Aţi împărţit locurile între Senat şi Camera Deputaţilor şi aţi nominalizat?

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Locurile le-am împărţit noi, dar n-am făcut discuţiile în grupuri ca să vedem cine, ce şi cum. Şi eu cred că nu este nici o grabă.

La noi, se face la grupuri.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Nu este grabă, da?

Consens la liderii grupurilor parlamentare de la Senat.

Prin urmare, nu este grabă.

Domnilor de la Camera Deputaţilor, introducem pe ordinea de zi?

 

Domnul Ilie Sârbu:

Domnule preşedinte, îmi daţi voie să revin asupra problemei.

La grupuri vă puteţi întâlni şi puteţi să nominalizaţi preşedintele.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Şi eu spun la fel.

Domnilor colegi, liderii grupurilor parlamentare, pentru ca să nu fim acuzaţi de nimeni, am o rugăminte: pentru a încheia prima parte, după depunerea jurământului, a constituirii comisiilor permanente, vă propun să aveţi o discuţie. Ştiţi că în februarie sau în martie putem să schimbăm şi să facem permutări în plenul reunit. Oricum avem o agendă pentru plenul reunit suficient de mare pentru ca să avem dezbateri în februarie şi în martie.

În luna ianuarie ne vedem la bugetul de stat.

Prin urmare, vă propun ca ordinea de zi să fie completată cu componenţa numerică şi nominală, plus ponderea fiecărui grup parlamentar, pentru comisiile comune, fără delegaţi.

Comisiile comune sunt: Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE, Comisia revoluţionarilor din Decembrie 1989, Comisia privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi Comisia pentru relaţia cu UNESCO.

Rog secretarii generali să pregătească documentele.

Rog liderii grupurilor parlamentare să nominalizeze.

Atenţie mare pentru că trebuie să existe o pondere care este scrisă în lege şi pentru Comisia de control parlamentar SRI şi pentru Comisia de control SIE, dacă nu mă înşel. Într-o parte sunt nouă membri, într-o parte sunt cinci membri. Trebuie să fie trei de la Camera Deputaţilor şi doi de la Senat. Se compensează.

Atunci, introducem şi acest lucru pe ordinea de zi.

Astfel, se completează ordinea de zi cu punctul 1 ? componenţa nominală şi numerică.

Vă rog.

 

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte, doar numerică.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Numerică şi nominală.

 

Domnul Tudor Barbu:

Doar nominală. Pentru că numerică s-a făcut, domnule preşedinte.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Numerică nu s-a făcut.

Componenţa numerică şi nominală trebuie anunţată şi publicată în Monitorul Oficial.

Domnule Fenechiu, vorbim de comisiile permanente comune.

Aţi semnat negocierile între grupurile parlamentare.

Acordul dintre liderii grupurilor parlamentare este publicat în Monitorul Oficial. Trebuie înregistrat pentru stenogramă. Trebuie spus care este numărul de membri în comisie ? minim, maxim, exact aşa cum am procedat ieri pentru comisiile permanente.

Vă mulţumesc foarte mult.

 

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte, şi când stabilim acest lucru?  Pentru că vom intra în şedinţele din comisii pentru audiere.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

La plenul reunit.

 

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Şi noi când ne consultăm cu grupurile?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă consultaţi, dar aveţi propunerile deja făcute.

 

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Nu.

Avem numai situaţia numerică, nu nominală.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Aveţi propuneri stabilite.

Vă rog mult: este o procedură parlamentară obligatorie.

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Este obligatorie, dar nu este obligatorie acum.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Este obligatorie acum.

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Noi avem un grup mai mare şi este mai greu să aranjăm.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Am înţeles.

Comisiile cu componenţa numerică.

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Comisiile cu componenţa numerică. Atât.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Comisiile cu componenţa numerică se publică în Monitorul Oficial.

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Sigur, numărul de membri.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Dacă aveţi la o anumită comisie, din cele cinci, stabilită componenţa nominală, pe aceea o vom citi în plen.

Sunteţi de acord? Vă mulţumesc foarte mult.

Prin urmare, ordinea de zi se completează cu acest lucru.

 

PUNCTUL 1

Scrisoare din partea domnului Victor Viorel Ponta, candidat desemnat pentru funcţia de prim?ministru

-         Programul de guvernare

-         Lista Guvernului

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Scrisoare din partea domnului Victor Viorel Ponta, candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru: Programul de guvernare şi lista Guvernului ? la punctul 2.

 

PUNCTUL 2

Repartizarea candidaţilor propuşi la funcţia de membru al Guvernului pentru audierea la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Repartizarea candidaţilor propuşi la funcţia de membru al Guvernului pentru audierea la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ? la punctul 3.

Vă propun ca audierile să înceapă la ora 12,30.

Sunteţi de acord? Vă mulţumesc foarte mult.

 

PUNCTUL 3

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de vineri, 21 decembrie 2012

- Propuneri privind timpul maxim alocat pentru prezentarea Programului de guvernare, a listei Guvernului, precum şi pentru participarea parlamentarilor la dezbateri

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La ordinea de zi mai este un punct la început: componenţa numerică şi nominală a unor comisii comune permanente.

Prezentarea Programului de guvernare şi a listei Guvernului de către domnul Victor Viorel Ponta, candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru, dezbateri asupra programului şi listei Guvernului, votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului pentru programul şi lista Guvernului.

Vom merge pe 10 secunde.

 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte, am o propunere.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Numai puţin, vă rog.

Domnul Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi, cutuma şi obiceiul şedinţelor comune a consacrat o durată de 20 de secunde - aproape de fiecare dată când au fost şedinţe comune şi şedinţe foarte importante.

Nu este nici un fel de problemă ? puteţi renunţa la timpi cei de la Putere.

Şi mai ales la investirea unui guvern mi se pare absolut normal ca cutuma consacrată să fie respectată şi cele 20 de secunde care au fost de-a lungul timpului să fie şi astăzi.

Nu văd nici un fel de raţiune care să susţină 10 secunde.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă voi spune eu o raţiune, domnule vicepreşedinte.

Raţiunea este contestarea la Curtea Constituţională a unei legi şi apariţia unui număr de peste 100 de parlamentari în plus.

10 secunde va fi cutuma de astăzi înainte, pentru că suntem 588. S-ar putea să ajungem şi la 5 secunde pentru dezbateri.

 

Domnul Tudor Barbu:

Domnule preşedinte...

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Domnule Tudor Barbu, eu vă dau cuvântul.

Domnul senator Rădulescu, liderul Grupului parlamentar al PD-L. Aveţi cuvântul.

 

Domnul Ioan Oltean:

Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte.

Eu vă cer scuze, nu vreau să vă supăr, dar ar trebui să îmi daţi întreg cuvântul.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă rog să mă iertaţi.

Aveţi cuvântul.

 

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog foarte mult să ne respectăm unii pe alţii, pentru că motivaţia dumneavoastră nu rezistă. Suntem totuşi în prezenţa unei învestiri de guvern. Este un moment în care cei care sunt în opoziţie trebuie să-şi exprime poziţia faţă de guvern, faţă de programul de guvernare.

Nu cred că impunerea în forţă... Sigur, puteţi să o faceţi; la majoritatea aceasta pe care o aveţi, închideţi în doi timpi orice fel de discuţie.

Cred că trebuie să plecăm de la o altă premisă şi nu de la aceasta.

De aceea, eu propun şi vă rog să supuneţi votului ca timpii alocaţi pentru fiecare parlamentar să fie de 20 de secunde, conform unei cutume.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

S-a consemnat. Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul senator Rădulescu şi apoi domnul senator Ilie Sârbu.

 

Domnul Tudor Barbu:

Mi-a cedat mie cuvântul în cadrul Opoziţiei.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă rog, domnule senator Tudor Barbu.

 

Domnul Tudor Barbu:

Domnule preşedinte, în sprijinul propunerii pe care a făcut-o colegul Ioan Oltean, vin şi eu şi spun aşa: solicitarea dânsului trebuie luată în calcul de conducerea celor două Camere doar pentru grupurile parlamentare ale Opoziţiei. Aşa văd eu situaţia.

Facem un calcul şi ne uităm: Guvernul Ponta şi sprijinul parlamentar pe care îl are câte minute vor avea.

Este vorba de un plus de 22 de minute, domnule preşedinte Zgonea.

Deci, este vorba de un plus de 22 de minute, pe care cred că Puterea poate să îl acorde partidelor de Opoziţie, având în vedere că nu se poate ca Puterea să aibă aproape două ore iar UDMR-ul patru sau cinci minute.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă mulţumesc foarte mult domnule senator. Domnul senator Ilie Sârbu, se pregăteşte domnul vicepreşedinte Dumitrescu.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Două aspecte aş vrea să subliniez. Este corectă propunerea domnului Oltean şi a domnului Barbu să se supună la vot, este corect. Supuneţi la vot!

2. Aceştia sunt timpii pe care ni i-au dat electoratul. De ce vă supăraţi pe noi? Nu noi am decis asta. Ei v-au dat atât, asta-i viaţa. Cum aţi acceptat altădată să aveţi triplu, acum aveţi formula simplă. Nu vă supăraţi pe electorat!

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă mulţumesc foarte mult. Domnul vicepreşedinte Dumitrescu.

 

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: 

Mulţumesc foarte mult. Deci, nu cred că ăsta trebuie să fie un motiv de gâlceavă, pentru că suntem într-o situaţie obiectivă.

Deci, vorbim despre o cutumă, sigur că este pas important şi fac parte dintr-un regulament, în mod normal unanim acceptat, însă aici avem o altă problemă, suntem într-o altă situaţie decât cea care a stabilit această cutumă. Este vorba despre un număr de aproape 600 de parlamentari. Aproape toţi de aici nu am mai trăit o astfel de experienţă, exceptând câteva persoane care au fost în Parlamentul European, unde au fost 600 şi ceva.

Vă spun ceva care trebuie să luaţi în considerare şi pentru viitor. Va trebui ca toate procedurile parlamentare să le revizuim din prisma acestei situaţii, pentru că veţi vedea că altfel nu putem să gestionăm timpul de activitate parlamentară.

Această rigoare a numărului atât de ridicat de parlamentari presupune modificări dacă vreţi chiar şi în situaţii care sunt reglementate, darmite în situaţii cutumiare. Deci, eu nu vorbesc şi despre faptul că pe unii i-a trimis electoratul mai mult decât pe alţii să vorbească în Parlament, dar vă vorbesc despre o situaţie tehnică care nu poate fi reglementată decât în acest mod, pentru că altfel vom ajunge la situaţii: moţiuni de cenzură, moţiuni simple, unde veţi vedea că aceste operaţiuni, cu timpul acordat, ne va împiedica, da?

Deci, cred că suntem în situaţia să respectăm propunerea făcută de domnul preşedinte Zgonea.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Înainte de a-i da cuvântul domnului preşedinte Antonescu, numai o secundă domnul senator Ilie Sârbu.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Mi-am amintit un lucru. Vedeţi, câteodată memoria asta este bună. Poate îşi aminteşte şi domnul Oltean, că ne-au acordat odată 3 secunde. Vă mai amintiţi, domnule Oltean?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Nu, niciodată nu îşi aduce aminte.

Domnul preşedinte Antonescu, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul dintre secundele Puterii şi secundele Opoziţiei este unul pe care l-a dat electoratul. Este adevărat că nu putem continua cutuma cu 20 de secunde. Şi domnul preşedinte Zgonea şi toţi ceilalţi au dreptate. Pe de altă parte, într-un Parlament, dezbaterea la investirea unui guvern sau dezbaterea la o moţiune de cenzură sunt dezbateri fundamentale. Interesul comun, cred ca parlamentari, este ca o astfel de dezbatere să aibă condiţiile pentru a fi relevante. Există cred o soluţie de compromis, dacă o acceptăm şi anume. Nu putem continua cutuma cu 20 de secunde din motivele arătate. Putem să convenim că în mod obişnuit trebuie să o reducem la 10 secunde, este o chestiune personală, putem să facem astăzi la această dezbatere o excepţie în sensul ca Opoziţia să aibă 20 de secunde. Nu putem spune că Opoziţia are 20, Puterea 10, dar Puterea, în mod tacit, ca să spun aşa, îşi poate comprima timpul, dacă se grăbeşte, dar 20 de secunde pentru ca Opoziţia să poată avea timpul spre a-şi prezenta punctul de vedere într-un moment esenţial şi într-un moment iniţial, mi se pare că putem să acceptăm. Este o poziţie strict personală, dacă doriţi să o luăm în calcul, dacă nu, sigur votăm.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Domnule Antonescu, sunt de acord cu dumneavoastră, cu o singură condiţie. Nu există deputat mai puternic decât alt deputat. Nu există deputat cu mai multe puteri decât alţi deputaţi şi senatori cu mai multe putere  decât alţi senatori.

Există un singur tip de deputat şi de senator, cel care este în statut şi în lege.

Există o propunere făcută de domnul deputat, domnul vicepreşedinte Ioan Oltean, pe care o supun la vot Biroului permanent, de a se trece la 20 de secunde.

Cine este pentru?

 

Domnul Tudor Barbu: 

Domnule preşedinte, se votează 20 de secunde pentru total sau pentru Opoziţie?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Per total, pe fiecare deputat şi senator.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna sus!

10 voturi. Insuficient, din 26.

Domnule Pereş, vă rog frumos. Nu ştiu cum sunt regulile dumneavoastră la Senat, dar v-aş ruga frumos.

Mai există o altă propunere în afară de aceste 20 de secunde?

 

Domnul Tudor Barbu:

Ba da, domnule preşedinte.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Propunerea dumneavoastră, eu am reiterat-o aici şi încalcă Regulamentul. Toată lumea are un drept egal, un număr de secunde are ca deputat. Ştiţi foarte bine ? şi aici nu vreau să reiterez ? grupurile parlamentare ale Opoziţiei, întotdeauna dacă au vorbit peste timpul lor, cu 5, cu 10 minute, niciodată nu au fost oprite decât în momentul în care au făcut atacuri la persoană. Nici de această dată, nici eu, nici domnul Antonescu nu vom face caz particular şi o să vă dăm 3 minute la cei care sunteţi Partidul Conservator sau la Minorităţi naţionale. Dacă veţi avea un discurs de 7,8, 10 minute, este un discurs normal, este investirea unui Guvern al României, suntem de acord, dar principiile rămân.

Supun la vot 10 secunde.

Cine este pentru?

 

Domnul Tudor Barbu:

Mai este o propunere a domnului Marko Bela înainte de aceasta.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Aveţi dumneavoastră o propunere, domnul Marko Bela?

 

Domnul Marko Bela:

În ceea ce ne priveşte pentru astăzi, fiindcă totuşi ne presează şi timpul, haideţi să fim sinceri. Şi astăzi ar trebui să se ajungă, sunt de acord cu acest lucru, la investitura Guvernului. Eu aş fi de acord cu propunerea domnului preşedinte Antonescu ca, de data aceasta, Opoziţia, printr-o înţelegere, să primească puţin mai mult timp, dar în perspectivă, dacă îmi permiteţi, dacă veniţi cu un raţionament matematic, atunci nu s-a dublat numărul parlamentarilor. În perspectivă pentru viitor, deci, haideţi să acceptăm că avem un Parlament mai mare şi să ne oprim la 15 secunde, deci, nu la 10 secunde, la 15 secunde fiindcă totuşi există şi o altă argumentaţie. Şi în cazul unor grupuri parlamentare mai mici trebuie să ai posibilitatea unui discurs pertinent. Eu sunt de acord că ceea ce nu poţi spune în 5 minute, nu poţi spune nici în 20 de minute, dar nu este chiar aşa.

Haideţi atunci, pentru viitor, să acceptăm ideea de 15 secunde pentru fiecare parlamentar, nu astăzi, repet, pentru viitor ? 15 secunde pentru fiecare parlamentar în astfel de cazuri.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Vă mulţumesc foarte mult domnule senator.

Rămâne varianta de 10 secunde. O supun la vot şi după aceea discutăm de celelalte chestiuni.

Cine este pentru?

19 voturi. Suficiente. S-a acceptat.

O să-i dau cuvântul domnului vicepreşedinte Ioan Oltean, după care domnului senator Alexandru Pereş.

 

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc domnule preşedinte. Nu pot decât să apreciez raţionamentul domnului preşedinte Crin Antonescu şi mie mi se pare că a fost unul absolut corect.

În al doilea rând, nu îmi amintesc domnule senator Sârbu, niciodată ca eu personal sau Biroul permanent al vechiului mandat să fi fost vreodată 3 minute timpi alocaţi.

Domnule preşedinte, vă rog să vă abţineţi şi daţi-mi voie să povestesc. Dacă vreţi să vorbiţi numai dumneavoastră, eu pot să şi tac. Sunt obişnuit să tac şi să ascult.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Domnule Oltean, numai fiţi ironic! Aţi mai fost ironic de două ori cu mine, vă rog eu frumos! V-am dat cuvântul, lăsaţi-mă cu discursul acesta! Vă rog frumos! Aveţi un pic de decenţă!

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, când vorbiţi dumneavoastră, eu tac.

Vă rog foarte mult, dacă îmi daţi cuvântul, să nu comentaţi în timp ce vorbesc eu, domnule preşedinte!

E-n regulă, domnule preşedinte. Ne asumăm acest vot al electoratului, ni-l asumăm, domnule preşedinte, să ştiţi! Ok.

Domnule preşedinte, mai înainte spuneaţi, tot dumneavoastră, că nu este nici o diferenţă între parlamentari.

Ştiţi cum, aroganţa asta a puterii, domnule preşedinte, nu este deloc favorabilă unei conlucrări între Putere şi Opoziţie. (Aplauze din partea Opoziţiei.)

 

Domnul Radu Popa:

Domnule preşedinte, de un sfert de oră cer şi eu dreptul să vorbesc.

 

Domnul Ioan Oltean:

Am înţeles raţiunea şi sunt categoric în măsură să o văd.

Dar, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Crin Antonescu, este un moment aparte. Învestirea unui guvern nu se întâmplă în fiecare săptămână. Din aceste considerente credeam că astăzi Opoziţia poate să aibă această posibilitate de a se manifesta în timpii alocaţi.

Dar voinţa Puterii este voinţa Puterii, şi vă asigur că noi o vom respecta.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Domnul senator Pereş şi apoi domnul deputat Radu Popa.

 

Domnul Alexandru Pereş:

Domnule preşedinte, toţi aţi invocat un principiu care sigur că ar trebui să guverneze şi sala aceasta şi aula Parlamentului ? egalitatea dintre deputaţi, senatori sau aleşii poporului. Dumneavoastră, din păcate, nu îl faceţi întotdeauna, şi mi-am permis cu această ocazie să invoc acest lucru.

Pe de altă parte, şi eu îmi aduc aminte de un moment când în Senatul României nu s-a dat posibilitatea Opoziţiei să se exprime - nu pe o situaţie de o asemenea natură de învestire a Guvernului, ci pe o situaţie similară şi la fel de gravă.

Încă odată: salut faptul că domnul preşedinte Crin Antonescu încearcă într-adevăr să revenim la normalitate şi faptul că aceste 15 secunde probabil că pot să fie un compromis pentru viitoarea noastră acţiune inclusiv în a ne putea desfăşura activitatea şi a putea lua cuvântul în plenul Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor, şi în plenul Camerelor reunite.

Vă rog, nu mai priviţi discreţionar partea stângă, de fapt pe senatori. Daţi-ne cuvântul atunci când cerem şi noi cuvântul, şi nu cum aţi făcut de data aceasta ? că a trebuit să vorbesc după ce a vorbit domnul preşedinte Crin Antonescu. Nu este elegant.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Faptul că există două propuneri - una cu 10 secunde şi una cu 20 de secunde, dumneavoastră, distinşi colegi din Opoziţie, aţi luat cuvântul şi aţi spus ce aţi dorit dumneavoastră. V-aş ruga cu tot respectul să luaţi din 2009, şi depinde ce vreţi să luaţi, stenogramele şedinţelor comune şi ale şedinţelor de la Camera Deputaţilor şi Senatului şi puteţi să faceţi o comparaţie. Nu eu, că poate nu mă pricep ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar dumneavoastră, în special colegul meu din dreapta, aş vrea să facă o comparaţie - să ia stenogramele cu expresiile şi exprimările domniei sale cele reale, care sunt în stenograme şi care sunt păstrate.

Ştiţi că întotdeauna v-am apărat şi întotdeauna am încercat să fiu imparţial.

Domnul deputat Popa, aveţi cuvântul.

 

Domnul Radu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă spun că, fiind la primul mandat, respect pe toată lumea, respect cutumele, respect oamenii mai în vârstă şi oamenii mai pregătiţi. Dar eu cred, cu vârsta aceasta care nu mă ajută în faţa dumneavoastră, că dacă vom continua acest război Putere şi Opoziţie - când USL-ul este la putere taie minutele PD-L-ului şi ale Opoziţiei, şi când PD-L-ul vine la putere taie minutele USL-ului, nu cred că ajungem nicăieri.

În al doilea rând, vreau să vă spun că eu nu cred că în oferta USL-ului a fost tăierea minutelor parlamentarilor la învestitura guvernului, şi nu cred că puteţi să ne spuneţi că tăiaţi de la 20 de secunde la 10 secunde pentru că aşa v-a votat electoratul. Nu cred că aţi spus. N-am auzit nici la Dâmboviţa, nu am auzit nici în altă parte ca parlamentarii USL să spună: votaţi-ne pentru că tăiem minutele dacă ajungem la putere.

Şi vă mai spun ceva: dacă acesta este mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi ? că bateţi cu pumnul în masă, noi putem să ne şi retragem de la aceste dezbateri, să ştiţi. Dacă vă încurcăm atât de tare, putem să ne şi retragem. Dar nu cred că în 2012, dacă vrem să facem ceva la fiecare patru ani şi să ajungem la putere, putem să ne dăm cu pumnul în gură unul altuia.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Domnule deputat, aş vrea să vă fac dumneavoastră o singură explicaţie: această cutumă nu este trecută în Regulament. În ultimii ani de zile, pentru dumneavoastră, care poate nu aţi foarte atent, aceste cutume şi înţelegeri au fost călcate în picioare de atâtea ori încât au dispărut. Vă rog să nu facem o polemică.

Eu sunt obligat, conform Regulamentului, să merg de la 20 de secunde la 10 secunde, chiar şi la 5 secunde. Au fost momente de umilinţă în care Opoziţia cu 100 de parlamentari a avut 3 secunde de parlamentar. Nu vreau să ajungem la situaţia aceasta. Nici eu, nici domnul Antonescu nu suntem de acord.

Dar avem trei situaţii inedite: o sală care pentru prima dată  este construită pentru un plen de 588 de oameni.

Sunt 588 de parlamentari pentru prima dată în istoria României.

Va fi o dezbatere pe program în comisiile permanente.

Dacă nu ştiţi, după Guvernul Ungureanu avizul este consultativ.

Deci, dacă vrem să convocăm, bine. Dacă nu vrem, nu le convocăm.

Şi v-am spus şi repet: şi eu şi domnul Antonescu vom acorda acei timpi în care să puteţi să vă exprimaţi aşa cum trebuie în plus faţă de ceea ce este aici, numai că nu voi permite sub nici o formă atacuri la persoană, jigniri sau alte instrumente din acestea pe care le mai folosesc câteodată parlamentarii.

Domnul senator Puiu Haşotti, aveţi cuvântul.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte, discuţia s-a prelungit, după părerea mea, inutil, şi respectuos vă atrag atenţia că dumneavoastră nici nu trebuie să supuneţi la vot propuneri care nu sunt în litera Regulamentului şi nici în spiritul lui.

Niciodată, şi sunt aici vechi parlamentari, Opoziţia nu a avut mai multe minute pe cap de parlamentar decât Puterea. Nu ştiu unde s-a auzit - în Dâmboviţa sau în altă parte, dar poate s-a auzit de algoritm.

Faptul că domnul preşedinte Crin Anontescu a făcut acea propunere este, cred, o scăpare.

 

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Eu nu am propus să aibă mai multe secunde. Eu am propus să avem toţi câte 20 de secunde, Puterea ?reprimându-se? în mod tacit. Dar am votat.

 

Domnul Puiu Haşotti:

În orice caz, laudele care v-au fost aduse de domnul Ioan Oltean şi de domnul Pereş nu fac bine.

 

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Ştiţi că în PNL excluderile se fac uşor; oamenii se hotărăsc greu să le declanşeze.

Pe mine! Să nu înţelegeţi greşit.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Am o singură obiecţie la colegii mei de la Uniunea Social Liberală, şi vreau să ne uităm puţin la punctul 2 ? la repartizarea candidaţilor propuşi de către Primul-ministru. Domnul Gabriel Oprea - viceprim-ministru - nu este repartizat. Nici domnul Marko Bela nu a fost repartizat la momentul respectiv, din ce îmi spun colegii.

Eu vă propun, pentru că este viceprim-ministru al României, să fie repartizat la Comisia juridică.

 

Domnul Marko Bela:

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, deoarece cunosc această practică, atunci când am acceptat funcţia de vicepremier în cadrul Guvernului Boc, mai înainte având miniştri de stat cu rang de vicepremier, atunci am creat o practică prin care vicepremierii nu sunt audiaţi fiindcă, la urma-urmei, sunt locţiitorii primului-ministru. Este foarte greu să decizi dacă este vorba de Comisia juridică şi aşa mai departe.

Deci, dacă vrem să continuăm această practică, atunci vicepremierii nu trebuie audiaţi de către vreo comisie. După aceea şi aşa trec prin votul plenului, existând lista Guvernului.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Avizul este consultativ acum. Votul plenului este cel care hotărăşte.

Domnul vicepreşedinte Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu îmi aduc aminte că viceprim-miniştrii fără portofolii nu au fost niciodată audiaţi; s-a apreciat că sunt oameni apropiaţi primului-ministru.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Bine. Atunci, lucrurile sunt finalizate.

Mai avem un singur punct pe ordinea de zi.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Deci, ca o concluzie: nu trebuie audiaţi.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Da. Rămânem în formula iniţială.

Am spus că la ora 12,30 vor începe audierile în comisii.

Vă întreb la ce oră vreţi să facem plenul.

Să fie la ora 14,30.

 

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Să fie la ora 14,00.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule preşedinte, programaţi să fie la ora 14,00.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Atunci, programăm la ora 14,00 pentru ca să începem la ora 14,30. Este bine? Atunci, la ora 14,30 fix.

 

PUNCTUL 4

Memorandum intern: Măsuri privind desfăşurarea Şedinţei în Plen Reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Memorandum intern ? măsuri privind desfăşurarea şedinţei în plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Aveţi acest memorandum, pentru ca să putem să desfăşurăm şedinţa.

Şedinţa plenului reunit va avea loc în Sala ?Alexandru Ioan Cuza?.

Memorandumul a fost aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dar vreau să fiţi de acord şi dumneavoastră.

Cheltuieli din partea Senatului: zero.

Secretarii de şedinţă vor fi: de la Camera Deputaţilor: domnul Mircovici şi domnul Nicolicea, de la Senat: domnul Oprea sau domnul Rotaru.

Vă mulţumesc foarte mult.

Vă urez o zi frumoasă.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,05.