| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 15.04.2013 13:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Şedinţa a început la ora 13,30. Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Au participat: domnul Viorel Hrebenciuc (de la ora 13,40) şi domnul Ioan Oltean (de la ora 13,15) - vicepreşedinţi, domnul Cristian Buican şi domnul Cătălin-Daniel Fenechiu - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan Radu Ruşanu - Grupul parlamentar al PNL, domnul Mircea-Nicu Toader - Grupul parlamentar al PDL, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Ioan Moldovan - Grupul parlamentar al PC şi domnul Cristian Adrian Panciu - Secretarul general al Camerei Deputaţilor. Invitaţi: domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar-general adjunct, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice şi protocol şi doamna Monica Dumitrache - director la Grupul parlamentar al PSD. * |
||
|
PUNCTUL 1 Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, referitoare la proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României, transmis în 22.06.2011 |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă liderii grupurilor parlamentare au chestiuni la ordinea de zi? Nu. Eu am fost rugat de domnul Ciucă să lucreze la ora 16,00, în paralel cu plenul, proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei, ca să numai fim acuzaţi că tergiversăm, eu zic să fim de acord. Am şi discutat aceasta şi am dat termen două săptămâni. Comisia juridică, după amiază, lucrează în paralel să facă raportul pentru proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei. Este un pic cam delicat, dar asta este. Da, suntem de acord şi atunci acceptăm şi Comisiei juridice să meargă la ora 16,00 să lucreze în paralel. Membrii Biroului permanent? Nu este o problemă. După acest raport, în următoarea şedinţă vom discuta şi despre scrisoarea domnului preşedinte de la punctul 1 şi vedem ce abordare facem. |
||
|
PUNCTUL 2 Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă la ordinea de zi sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. |
||
|
PUNCTUL 3 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La programul de lucru al Camerei Deputaţilor nu avem observaţii. Ştiţi că miercuri avem şedinţa comună, da? cu asumare, aşa cum am stabilit. Liderii grupurilor politice parlamentare vă rog frumos să vă întâlniţi cu colegii de la Senat şi să reglementaţi angajamentele pe care le-aţi semnat toţi cu privire la adunările parlamentare. Fiecare grup are câte o nominalizare în plus. PSD are un nou supleant în plus parcă la OSCE, PDL are o nominalizare nu ştiu unde în plus, PP-DD a greşit şi a pus mai mulţi decât a semnat, Grupul minorităţilor aveau toate la un loc, un loc în fiecare adunare parlamentară sau în grupurile de prietenie şi au binevoit să-şi pună în fiecare grup de prietenie şi atunci avem o problemă. Doamna Laura o să vă explice. Problema pe care aş vrea să vă rog frumos o secundă să fiţi atenţi, colegii mei şi liderii grupurilor. Nu sunt publicate în Monitorul Oficial de atâtea săptămâni de zile pentru că nu avem o înţelegere între dumneavoastră pe care să o dăm domnului Ioan Stan - preşedintele GRUI, să citească. Eu înţeleg că la grupurile de prietenie mai tergiversăm, dar la adunările parlamentare avem o problemă. Vreau să vă rog ca până miercuri să avem această chestiune. Vă rog frumos domnule vicepreşedinte. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am următoarea rugăminte. Atunci când sunt chestiuni chiar foarte urgente care impun o convocare a Biroului permanent al Camerei sau o şedinţă a Birourilor reunite, să nu se facă doar cu o oră, două înainte, pentru că este imposibil. Ne puneţi în situaţia de a nu participa, ori cred că o şedinţă a Birourilor reunite care pun în dezbatere o temă atât de importantă ca cea care este programată pentru miercuri impune prezenţa tuturor celor fac parte din Birou şi pot să participe. Am fost convocaţi pentru joi cu o oră, două înainte, ori joi fiind zi cu activitate în teritoriu, conform Regulamentului, conform programului ne-a fost imposibil să ne prezentăm. Domnule preşedinte, joi este activitate pe comisii, pe comisii de specialitate, da. Acum, indiferent care ar fi situaţia, rugămintea mea este că este extrem de important să fim prezenţi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu m-am consultat cu dumneavoastră şi toată lumea a fost de acord. Domnul Toader a fost aici. Eu am crezut că este cel mai bine aşa, nu am făcut-o cu rea intenţie, am vrut să dau Partidului Democrat Liberal şi Opoziţiei - UDMR-ului o perioadă mai lungă pentru a colecta amendamente. Dacă ne întâlneam astăzi de dimineaţă sau azi la prânz şi stăteam până mâine la prânz, toată lumea se supăra şi spunea: domle, nu putem să o facem miercuri. Stăteaţi până joi şi o făceam vineri, dar vineri avem şi noi congres. Dumneavoastră când aţi avut congres noi am fost atât de serioşi să facem activitate în teritoriu. |
||
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Miercuri avem şi vot final? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Miercuri avem şi vot final. Am fost informat că în maxim jumătate de oră îmi vine raportul de la Curtea Constituţională cu privire la contestarea la Statutul deputatului şi senatorului, asta înseamnă că astăzi vom avea şi un Birou permanent reunit ca să dăm termen 24 de ore pentru constituirea raportului. Numai avem ce să comentăm. O să înlocuim sancţiunea cu zile, cu sancţiunea pecuniară cum aveau toţi pe Codul Civil şi cel de al doilea, bănuiesc că o să-l scoatem, ca să numai avem comentarii. Vă reamintesc că dacă îl mai plimbăm un pic, o să avem probleme, nu în a asigura resursele financiare pentru plata indemnizaţiilor, ci în a asigura resursele financiare pentru plata hotelului. Până la rectificare, va fi negativă rectificarea, vă spun de acum. Trecem mai departe. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Tot aici, apropo de... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog frumos. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Cred că până acum, toată lumea ştia ce se va întâmpla, contestaţiile noastre nu au fost pe zona financiară. Până acum se putea discuta cu toate votările, pentru că mulţi au agreat ideea de 40 de milioane, încheiam aşa. Cine ne oprea? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu avem cum. Nu au agreat. Domnule Toader, am discutat, au fost discuţii şi cu liderii de grupuri. Dar să trecem peste asta, este un act juridic, nu pot eu să-l încalc. Cine vrea, să fie sănătos! Mergem mai departe. Programul l-am acceptat. Secretarii de şedinţă: domnul Mircovici şi domnul Fenechiu, da? Foarte bine. |
||
|
PUNCTUL 4 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cereri de procedură de urgenţă nu sunt. Merg la comisie toate. |
||
|
PUNCTUL 5 Notă privind proiectele de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Proiectele de acte legislative şi documente constative primite de la Comisia Europeană le trimitem la comisii, da? În unanimitate Biroul permanent. |
||
|
PUNCTUL 6 Notă privind documentele de informare emise de Comisia pentru afaceri europene referitor la COM( 2013)71 şi COM(2013)78 |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La COM(2013)78 nu avem o problemă. La celălalt COM(2013)71 eu vă propun următoarea variantă pe decizia pe care am luat-o noi aici în Biroul permanent până când Senatul îşi termină proiectul de Lege - raporturile dintre Parlament şi Guvern. Nota de informare privind conformarea cu principiul subsidiarităţii are câteva obiecţii, emise de către comisia de specialitate. Eu v-aş propune, noi avem această capacitate în Biroul permanent până când se face Legea Parlament - Guvern în domeniul afacerilor europene să transformăm această notă de informare în opinie şi cred că este un lucru foarte bun. Nota este consistentă şi atunci putem să acoperim şi preocupările pe care le are comisia de specialitate şi în acelaşi timp, să dăm credibilitate şi putere Comisiei de afaceri europene. Domnule Toader, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Am o opinie totuşi, chiar dacă noi suntem un pic unici, un punct de vedere. Noi suntem comisie separată de Senat. Până la urmă trebuie să fie un punct de vedere al întregului Parlament, că nu ne ducem cu iniţiative şi puncte de vedere diferite. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, nu. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Noi putem să fim separat de Senat. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, da, aşa se întâmplă de când am luat decizia şi aşa este bine. Comisia a avut o dezbatere de substanţă, comisia de specialitate a trimis o Comisie de afaceri europene care a luat-o în discuţie, a analizat-o pe subsidiaritate, a luat o parte din preocupări, dar fiind un subiect sensibil în care viziunea Comisiei de afaceri europene este integrată în viziunea pe care şi statul român o are în acest moment şi care a avut-o şi anii trecuţi. Merg pe procedura de opinie până când legea va fi reglementată. Ştiţi când se reglementează legea, toate aceste note şi opiniile se trec prin Parlament. Mergem pe opinie, da? Membrii Biroului în unanimitate. Notă de informare, am să-l rog pe secretarul general să o transforme în opinie, să vorbească cu departamentul şi cu directorul Comisiei de afaceri europene: domnul Mocearov şi cu domnul Dan Matei. |
||
|
PUNCTUL 7 Cerere din partea domnului deputat Dan Radu Ruşanu, liderul Grupului parlamentar PNL |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Ruşanu are o rugăminte: suplimentarea cu un loc pentru membrii grupului parlamentar în CPE. Liderii grupurilor parlamentare, aveţi termen o săptămână, vă rog frumos, ştiţi ce trebuie să faceţi. |
||
|
PUNCTUL 8 Scrisori din partea domnului deputat Radu Mihai Popa, liderul Grupului parlamentar PP-DD, privind modificări în componenţa unor comisii permanente |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Radu Popa pleacă de la Comisia pentru sănătate la Comisia pentru industrii şi servicii în locul domnului Bucur, care merge mai departe. Domnul Burlacu se duce în locul domnului Popa, dânsul vine de la o altă comisie şi totul este în regulă, da? Bine. |
||
|
PUNCTUL 9 Solicitare din partea domnului deputat Varujan Pambuccian |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se aprobă. |
||
|
PUNCTUL 10 Informare din partea domnului deputat Radu Mihai Popa, liderul grupului parlamentar PP-DD, privind o modificare în conducerea grupului parlamentar |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog frumos să anunţaţi la plen, anunţă şi preşedintele de şedinţă. |
||
|
PUNCTUL 11 Informare din partea domnului deputat Ion Cupă |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Va activa în Grupul parlamentar PNL. Tot la fel, la plen. |
||
|
PUNCTUL 12 Informare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Roagă să aibă o dezbatere privind eficienţa energetică mâine la ora 9.30. Membrii Biroului permanent? Unanimitate. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
N-am fost eu atent, privind informarea domnului Cupă. Sigur, este poziţia dânsului, dar o să vă prezentăm, toţi cei care au plecat din grup de la noi trebuie să elibereze şi poziţia pe care o avem în anumite poziţii şi o să vă spunem comisiile respective. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Staţi o secundă, ce legătură există? |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Vă aducem la cunoştinţă acest lucru. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, dar ce problemă aveţi? Pentru că nu am înţeles. Dumneavoastră sunteţi lider vechi, ce legătură are una cu alta? |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnul Cupă este în Comisia de buget şi dorim să punem alt coleg de-al nostru acolo. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Să ajungem acolo, domnule Toader. Domnul Marian Neacşu. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
La materialul acesta al Comisiei pentru industrii, aş vrea să vă rog frumos dacă este posibil, prin intermediul secretarului general, să facem o comunicare către toţi preşedinţii de comisii, astfel încât iniţiative de genul acesta şi dezbateri şi simpozioane să nu aibă loc în paralel cu plenul, cum este cazul şi mâine. Noi mâine avem acţiuni în plen, dar avem şi dezbateri. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule secretar general, vă rog frumos să le transmiteţi tuturor preşedinţilor de comisii că de acum înainte nu se mai aprobă nici o dezbatere la comisie în paralel cu plenul. |
||
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Este pentru luna viitoare, domnule preşedinte; luna viitoare pe 21, nu este mâine. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se aprobă. |
||
|
PUNCTUL 13 Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, cu 50 la sută tarif minimal, sunt de acord. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, îmi permiteţi? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Eu cred că uneori se apelează cu foarte multă uşurinţă la diverse comisii parlamentare pentru organizarea a diverse reuniuni şi conferinţe, în sensul evident de a evita plata de cheltuieli. Ori, noi ştim cât de greu se descurcă Parlamentul. Aici sunt asociaţii care nu cred că ar putea să-şi susţină financiar. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
De aceea am spus 50 la sută, pentru că Asociaţia Naţională a Providerilor de Servicii Internet şi Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet poate să susţină 50 la sută. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Dar eu aş spune ca totuşi comisiile acestea să fie mult mai atente şi să se asocieze doar acolo unde se impune o asemenea asociere. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
L-am rugat pe secretarul general să vină cu o nouă propunere şi o nouă arhitectură cu privire la închirierea sălilor şi la parteneriatele pe care le avem. Dar aici, după cum observaţi, este şi ministerul nostru şi este vorba despre forumul de guvernanţă pe internet. Bine, se aprobă cu 50 la sută. |
||
|
PUNCTUL 14 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe |
||
|
1.Memorandum intern privind plata cotizaţiei la Grupul geopolitic 12 plus (Uniunea Interparlamentară), pentru anul 2013 |
||
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Adoptat. |
|
2.Memorandum intern privind participarea la cea de a doua parte a Sesiunii ordinare 2013 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 22-26 aprilie 2013) |
||
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Adoptat. Sunt de acord să meargă o delegaţie atât de puternică. Văd că este raportul gros, am înţeles că este şi luarea de cuvânt a primului ministru al României în plen. Membrii Biroului permanent? Unanimitate. Vă mulţumesc. |
|
3.Memorandum intern privind participarea la Reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru ocuparea forţei de muncă, întreprinderi, inovare şi afaceri sociale ale parlamentelor statelor membre ale UE (Dublin, 28-29 aprilie 2013)
|
||
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aici am o obiecţie. Este reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru ocuparea forţei de muncă, deci Comisia de muncă. Asta înseamnă că nu poţi să ai doi preşedinţi la Comisia de muncă, ci unul singur. Dumneavoastră trimiteţi doi. Nu este reuniunea Comisiei pentru industrie, ci pentru ocuparea forţei de muncă. Aşa încât o să rog secretarul general şi cei doi lideri, pentru că am înţeles că unul este de la PSD şi altul de la PNL, să meargă unul singur dintre ei, unul singur şi cu cel care este în spate. |
|
|
4.Memorandum intern privind participarea la cea de-a 14-a Adunare Generală a Congresului Mondial al Evreilor - WJC (Budapesta, Ungaria, 3-7 mai 2013) Adoptat. |
|
|
5.Memorandum intern privind participarea la reuniunea pe tema "Rolul şi experienţa parlamentelor naţionale în lupta împotriva crimei organizate, corupţiei şi spălării de bani" (Bruxelles, 7 mai 2013) Adoptat. |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
6.Memorandum intern privind participarea la Reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru mediu şi energie ale parlamentelor statelor membre ale UE (Dublin, 12-13 mai 2013) Mergem pe următoarea variantă: Comisia de mediu aparţine Comisiei de administraţie; Comisia de energie aparţine Comisiei de industrie. Deci, doi, nu trei. |
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Domnule preşedinte, dar nu sunt cam mulţi de la PSD? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ce să fac dacă aşa au ajuns conform legii şi votului? Au ajuns prin algoritm, n-am ce să le fac. Comisia face nominalizări. O să-l rog pe secretarul general să discute cu cei doi de la Comisia de administraţie, doamna Moldovan şi domnul Ciolacu, unul dintre ei să renunţe. Ar trebui să meargă doamna Moldovan, pentru că dânsa de pricepe la partea aceasta, a fost în ultima perioadă pe mediu. Deci, doi, doamna Moldovan şi domnul Iancu. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog frumos. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Eu aş vrea să mai trag o dată un semnal de alarmă. Am mai ridicat problema aceasta. Atunci când la unele deplasări se cere să participe reprezentanţi ai unei comisii, fie că este vorba de biroul comisiei, fie că este vorba de membri, să încercăm să avem un echilibru, adică să plece şi din opoziţie câte cineva. Totuşi, dacă vă uitaţi, în toate delegaţiile acestea sunt doar reprezentanţii puterii. De la administraţie publică pleacă secretarul comisiei; nu este un vicepreşedinte? Este doar secretarul? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Are dreptate şi domnul Oltean. Haideţi să facem următoarea chestiune: săptămâna viitoare face o reuniune a Biroului permanent şi a liderilor, fără staff, cu preşedinţii comisiilor şi vă rog frumos să pregătiţi aceste documente să le discutăm cu ei, să avem o procedură unitară şi este corect aşa. O fi 70 cu 30 la sută, dar şi deplasările trebuie să fie într-un echilibru. Cu ocazia aceasta, şi secretarul general şi cei doi secretari generali adjuncţi vor ţine cont ca întotdeauna să păstrăm această proporţie care este obligatorie. Eu, în toate deplasările mele, am luat toţi colegii din fiecare grup politic şi aşa voi face întotdeauna, decât dacă sunt obligat să merg eu ca preşedinte, în rest vreau să păstrăm acest lucru, pentru că sunt foarte mulţi colegi din opoziţie care au experienţă şi au coordonat anumite zone. Sunt de acord cu dumneavoastră, domnule vicepreşedinte. |
||
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
7.Memorandum intern privind participarea la Conferinţa Şefilor de delegaţii ale parlamentelor membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei din regiunea Europa (Berna, Elveţia, 7-8 iunie 2013) Doamna Ardeleanu este şefa delegaţiei şi ea merge. Se aprobă în unanimitate. 8.Informare privind participarea domnului Laszlo Borbely, preşedintele Comisiei pentru politică externă la "Reuniunea privind Strategia globală europeană" (Bruxelles, 21 februarie 2013) 9.Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru cultură, educaţie şi probleme sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) (Chişinău, 26 martie 2013) 10.Informare privind participarea la Conferinţa Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Politica de securitate şi de Apărare Comună (PSAC) (Dublin, 24-25 martie 2013) 11.Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Rabat, 13-14 martie 2013) Luăm act de toate aceste informări. |
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Pot să vă informez că am primit de la Curtea Constituţională raportul pentru contestaţia la Statutul deputatului şi senatorului. O să vorbesc cu domnul preşedinte Antonescu, să vedem când facem astăzi şedinţa Biroului permanent comun, care va fi scurt. Liderii grupurilor, vă rog frumos să nu uitaţi următoarea informare de la Curtea Constituţională, excepţie de neconstituţionalitate la dispoziţiile art.71, alin.2 din Legea 47 privind organizarea şi funcţionarea Curţii. Şi mai avem o notă suplimentară, ca prima Cameră sesizată, cerere de urgenţă de drept, Guvernul României - la comisie. Am fost informat că va fi depunerea jurământului la Ministrul Justiţiei şi-l rog pe domnul Hrebenciuc să conducă astăzi până la ora şase. Mâine dimineaţă, îl rog pe domnul Mitrea, eu voi întârzia o jumătate de oră sau o oră, să conducă şedinţa, de la ora 10.00 la 11.00. Mulţumesc foarte mult. Dacă sunt alte probleme? Nu. Mulţumesc. Vă doresc o zi frumoasă, domnilor. Ne vedem la plen. Am uitat să vă spun. Avem acest statut care s-a modificat şi avem o problemă cu un coleg deputat pe care trebuie să-l sancţionăm. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a propus sancţionarea lui. Ultima decizie a Curţii Constituţionale şi aceasta spun că sancţionările cu interdicţia participării la plen sunt neconstituţionale. Vă rog frumos domnule Ciucă. |
||
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Am o observaţie. Curtea Constituţională declară neconstituţional articolul din statut, atât. Pe cale de consecinţă... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, nu, în motivare, până la decizie, în motivare spune că sunt foarte multe articole ale celor două Regulamente şi al Regulamentului comun care sunt neconstituţionale şi că nu a mai fost de foarte mulţi ani completat acest statut. Vreau să-i informez pe liderii grupurilor parlamentare şi pe membrii Biroului permanent: nu vom lua nici o decizie cu privire la sancţionarea domnului deputat, venită de la Comisia juridică, până când nu trecem Statutul, pentru care voi propune ca domnul Antonescu, cu mine şi cu liderii grupurilor parlamentare să avem o întâlnire cu privire la oportunitatea modificării şi cu temele pe care le stabilim pentru modificarea celor două Regulamente şi a Regulamentului comun. Şi dacă acel cod de conduită, aşa cum am luat mandat când m-am dus la Bruxelles, îl păstrăm sau îl integrăm în Regulamentul comun, că putem să integrăm anumite elemente de cod de conduită în Regulamentul comun, atunci numai facem o anexă la Regulamentul comun. Vom avea o discuţie după ce vom face şi votul final. Eu sper ca miercuri să avem un vot final pe statut ca să putem să ne aşezăm în toate direcţiile. Da? Mulţumesc foarte mult. |
||
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 13,55. |
||




