Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 26.06.2013 12:30 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013 ora 12:30

Şedinţa a început la ora 12,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Miron Tudor Mitrea şi domnul Ioan Oltean - vicepreşedinţi, domnul Cristian Buican, domnul Adrian-Nicolae Diaconu şi domnul Niculae Mircovici - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici şi domnul Ioan Bălan - chestori, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Andrei Dominic Gerea - Grupul parlamentar al PNL, domnul Mircea-Nicu Toader - Grupul parlamentar al PDL, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Cristian Adrian Panciu - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, domnul Nicolae Comănescu - Cancelarie Preşedinte, şi domnul Victor-Viorel Coman - director general la Cabinet Secretar general.

*


Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci avem o iniţiativă legislativă care a fost greşit trimisă la Senat, pentru că noi suntem prima Cameră. O trimitem la Comisia pentru apărare şi aviz la Comisia juridică, pe perioada vacanţei, până pe 2 septembrie, să ne facă raportul, pentru că nu avem cum să procedăm altfel.

Vă rog!


Domnul Andrei Dominic Gerea:

Rugămintea noastră este, având în vedere urgenţa acestei legi, dintr-o greşeală, s-a solicitat retrimiterea la comisie a proiectului de lege privind emiterea cardurilor de sănătate. A solicitat domnul Toader şi colegul nostru, Victor Dobre, a acceptat acest lucru şi nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru. Eu eram într-o altă discuţie şi absenţa mea se pare că a contat.

Aşa că vă rog să se întrunească comisia şi să facă raportul, astăzi.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci să cerem preşedinţilor celor două comisii să lucreze în paralel şi până la 3-4, când terminăm noi, să ne facă un raport şi să discutăm în plen.


Domnul Andrei Dominic Gerea:

Da, să facă un raport suplimentar.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord, nu am nici o problemă.

Ceilalţi lideri de grup, vă rog. Domnul Toader.


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu am solicitat retrimiterea la comisie, pentru că era o problemă referitor la ce trebuie să cuprindă cardul de identitate, din zona de sănătate şi să existe şi un punct de vedere al Comisiei de sănătate, pentru că acolo a fost problema, deoarece, dacă spui că tot ceea ce este în cadrul de sănătate, automat, trece în cardul de identitate, nu este corect. Şi să se precizeze ce se trece, eu ştiu, grupa sanguină sau ce mai se trece. Şi cei de la Comisia de sănătate au şi spus că ei spun ce să se treacă.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu vă propun aşa, retrimitem la comisie, dacă reuşesc să facă astăzi raportul, până când finalizăm plenul, îl discutăm astăzi, dacă nu reuşesc, la toamnă. Deci retrimitem la comisii şi să lucreze în paralel cele două comisii, le aprobăm, acum. Dacă fac raportul, bine, dacă nu, asta este.

Deci în unanimitate s-a aprobat, retrimitem la comisie să facă raportul. Şi dacă fac raportul îl discutăm, astăzi, dacă nu, în septembrie. Deci eu informez plenul asupra acestei chestiuni şi vedem dacă primim raportul.

Dacă mai aveţi alte probleme? Dacă nu, ne întâlnim la ora 16, când mai avem o şedinţă de Birou permanent.

Vă mulţumesc.


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,45.