Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 17.09.2014 13:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014 ora 13:00

Şedinţa a început la ora 13,17.

Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Viorel Hrebenciuc domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Niculae Mircovici şi doamna Liliana Mincă - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Adrian George Scutaru - Grupul parlamentar al PNL, domnul Tinel Gheorghe - Grupul parlamentar al PDL, domnul Liviu-Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar Liberal Conservator, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Cristian Adrian Panciu - secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: doamna Cristina Crişu - Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă şi doamna Laura Nicoleta Riteş - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, Victor-Viorel Coman - director general la Cabinet Secretar general.

*


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Cred că putem începe.


Moţiunea simplă intitulată PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi!

PUNCTUL 1

Moţiunea simplă intitulată "PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi!"


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Avem moţiunea simplă intitulată "PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi!".

Luni, avem moţiunea de cenzură.

Vă rog!


Domnul Marian Neacşu:

Marţi după amiază, domnule preşedinte, până la urmă, trebuie să mai şi legiferăm.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Corect, marţi la ora 15, moţiunea simplă.


Domnul Gheorghe Tinel:

Referitor la ordinea de zi a Biroului permanent de astăzi, observăm că solicitarea noastră de a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă nu este prinsă în ordinea de zi.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Va fi pe ordinea de zi a Biroului permanent de luni.


Domnul Gheorghe Tinel:

Dar de ce, ne daţi şi nouă un răspuns?


Domnul Viorel Hrebenciuc:

A fost decizia preşedintelui interimar.


Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor, dacă aveţi observaţii? Nu sunt, vă mulţumesc.


Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La programul de lucru al Camerei Deputaţilor, dacă aveţi observaţii?

Cu amendamentul că marţi, la ora 15,00, este moţiunea simplă.

Moţiunea de cenzură se dezbate luni la ora 16,00, iar moţiunea simplă marţi la ora 15,00.


Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 4

Notă cu privire la iniţiativele legislative la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La punctul 4 avem o notă cu privire iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dacă aveţi observaţii? Nu sunt!


Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin.(2) art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

PUNCTUL 5

Decizia nr.392 din 2 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.59 alin.(2) art.60 alin.(1) şi ale art.62 alin.(3) din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La punctul 5, Decizia nr.392 din 2 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.59 alin.(2) art.60 alin.(1) şi ale art.62 alin.(3) din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, se transmite la Comisia juridică şi Comisia de apărare.


Comunicare din partea Grupului parlamentar PC-PLR

PUNCTUL 6

Comunicare din partea Grupului parlamentar PC-PLR


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Comunicare din partea Grupului parlamentar PC-PLR, domnul deputat Nicu Marcu trece de la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Luăm notă şi o vom aproba în prima şedinţă.


Informare din partea Grupului parlamentar PDL

PUNCTUL 7

Informare din partea Grupului parlamentar PDL


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Punctul 7, informare din partea Grupului parlamentar PDL, propuneri pentru funcţiile de conducere, fără nici un fel de problemă, se aprobă.


Scrisoare din partea domnului deputat Vasilică Radu Costin

PUNCTUL 8

Scrisoare din partea domnului deputat Vasilică Radu Costin


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La punctul 8, scrisoarea din partea domnului deputat Vasilică Radu Costin, incompatibilitate între activitatea didactică şi statutul de deputat. Se transmite la Comisia juridică.


Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

PUNCTUL 9

Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale


Domnul Viorel Hrebenciuc:

La punctul 9, solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Sala "Drepturile omului" gratuit, suntem de acord.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Materiale suplimentare

Pe ordinea de zi suplimentară mai avem nişte proceduri de urgenţă, vă rog să fim de acord. Vă mulţumesc.

Dacă mai aveţi alte probleme? Nu aveţi! Vă mulţumesc.


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,30.