Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 14.04.2015 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2015 ora 14:00

Şedinţa a început la ora 14,10.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Florin Iordache - vicepreşedinte, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Laurenţiu Chirvăsuţă şi domnul Niculae Mircovici - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici şi domnul Seres Dénes - chestori, domnul Florin-Costin Pâslaru - Grupul parlamentar al PSD, domnul Ludovic Orban - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar Liberal Conservator, domnul Máté András-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Ştefan Burlacu - Grupul parlamentar Democrat şi Popular şi domnul Cristian Adrian Panciu - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - şeful Departamentului Legislativ, doamna Cătălina Mănescu - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Constantin Bantaş -Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Andrei Mocearov - şeful Departamentului de studii parlamentare şi politici UE şi doamna Adelina Palade - director general Cancelarie Preşedinte.

*


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Hristos a înviat!

Dragi colegi, avem ordinea de zi a Biroului permanent. Aveţi observaţii? Nu aveţi.

Vă informez că de mâine eu o să fiu în vizită oficială în Croaţia împreună cu o delegaţie a Parlamentului. O să-mi ţină locul domnul Iordache.

Intrăm în ordinea de zi.


Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor


Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu sunt probleme la ordinea de zi.

Trebuie să luăm act în plen de demisia, în original, a domnului deputat Marko Attila Gabor.

Astăzi nu avem decât sesiunea de întrebări şi interpelări. Să facem mâine un plen ca să luăm act de această chestiune, pentru că este o dezbatere de două săptămâni de zile şi am văzut foarte mulţi colegi neafiliaţi sau care sunt în opoziţie care nu au avut răbdare să avem încredere în demisia în original şi comentariile au fost destul de mult rostogolite în presă.

Domnul Máté.


Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte, dacă mâine facem acest plen scurt, eu solicit ca joi să fie activitate în comisii, ca să nu fie probleme de cvorum pentru că, aşa cum este cutuma, v-aş solicita să aveţi în vedere că UDMR are congres la sfârşitul săptămânii şi foarte mulţi dintre colegi de joi vor trebui să plece.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles.

Vă propun atunci ca mâine să avem de la 10,00 la 13,00 un plen numai de respingeri. Da?

Deci, numai respingeri şi să luăm act de această demisie. Fără vot final, respingeri până la ora 13,00. Joi - comisii.

Sunteţi de acord? Mulţumesc.

Atunci, închidem şi procedura şi trimitem actele înapoi la Parchetul General, astfel încât să nu avem comentarii pe această chestiune.

Eu o să informez astăzi Ministerul Public că am primit acest document în original. Aşa e corect.

Deci, dragi colegi, ordinea de zi o aveţi aici, mâine numai respingeri, da? Mulţumesc.

Programul de lucru l-am stabilit deja.

Domnul Ciolacu şi domnul Buican sunt secretarii de şedinţă. Dacă domnul Buican nu va fi prezent, domnul Mircovici sau domnul Chirvăsuţă îi vor ţine locul, nu este nicio problemă.


Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Avem o solicitare de procedură de urgenţă din partea iniţiatorului, la pct.II.

Nu se aprobă. Merge în procedură normală.


Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) lit.a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2011 privind prevedenirea, constatarea şi sanţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale punctului 2 subpunctul 2.3 din Anexa la Ordonanţa de urgenţă nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2011

PUNCTUL 4

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) lit.a) şi art.66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale punctului 2 subpunctul 2.3 din Anexa la Ordonanţa de urgenţă nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2011


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O trimitem la Comisia pentru buget şi la Comisia juridică.

Membrii Biroului permanent? Aprobat în unanimitate.


Solicitare din partea domnului deputat Tătaru Florin Cristian privind acordarea unui concediu cu plată

PUNCTUL 5

Solicitare din partea domnului deputat Tătaru Florin Cristian privind acordarea unui concediu cu plată


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Se aprobă în unanimitate. Mulţumesc.


Solicitare din partea domnului deputat Victor Roman privind acordarea a trei zile de concediu

PUNCTUL 6

Solicitare din partea domnului deputat Victor Roman privind acordarea a trei zile de concediu


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Se aprobă.


Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

PUNCTUL 7

Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, nu este nicio problemă, domnul Igaş ne roagă în fiecare sesiune.

Sunteţi de acord? Unanimitate. Mulţumesc foarte mult.


Memorandum intern: Organizarea unei şedinţe comune extinse a Comisiei pentru afaceri europene şi Comisiei pentru politică externă cu tema Parteneriatului estic în noua politică europeană de vecinătate

PUNCTUL 8

Memorandum intern: Organizarea unei şedinţe comune extinse a Comisiei pentru afaceri europene şi Comisiei pentru politică externă cu tema "Parteneriatul estic în noua politică europeană de vecinătate"


Memorandum intern: Organizarea unei reuniuni a Comisiei pentru afaceri europene, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru politică externă cu tema: Planul Juncker - instrument pentru reducerea decalajelor economice între statele membre

PUNCTUL 9

Memorandum intern: Organizarea unei reuniuni a Comisiei pentru afaceri europene, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru politică externă cu tema: "Planul Junker - instrument pentru reducerea decalajelor economice între statele membre"


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Mocearov, sunt două acţiuni.


Domnul Andrei Mocearov:

Da, pe Parteneriatul estic şi pe Planul Junker. Pe Parteneriatul estic ni se cere şi amânarea trimiterii opiniilor.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, înţeleg că la Parteneriatul estic nu mai faceţi opinia şi amânaţi pentru o săptămână, da?

Se aprobă amândouă.


Domnul Andrei Mocearov:

Gratuite amândouă.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Gratuite amândouă.

Membrii Biroului permanent? Aprobat în unanimitate.

Dragi colegi, vă urez o după-amiază frumoasă.

Ne vedem mâine în plen, la ora 10,00.


Domnul Máté András-Levente:

Vă mulţumesc mult.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Domnule Mircovici, vă rog frumos, la presă.

Să aveţi o zi frumoasă!


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,17.