Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 29.04.2015 15:30 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2015 ora 15:30

Şedinţa a început la ora 16,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: doamna Rodica Nassar, domnul Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinţi, domnul Ion-Marcel Ciolacu şi domnul Laurenţiu Chirvăsuţă - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici - chestor, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Ludovic Orban - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar Liberal Conservator, domnul Marton Arpad-Francisc - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ştefan Burlacu - Grupul parlamentar Democrat şi Popular.

Invitaţi: doamna Cristina Crişu - Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - şeful Departamentului Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Andrei Mocearov - Departamentul de studii parlamentare şi politici UE.

*


Domnul Florin Iordache:

Cred că putem începe.

Şi la "Diverse", stimaţi colegi, trebuie să stabilim şi cum va arăta hotărârea, în urma votului de azi.

În primul rând, cu privire la ordinea de zi a şedinţei de astăzi, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptată.


Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor


Domnul Florin Iordache:

Privind ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptată în unanimitate.


Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor


Domnul Florin Iordache:

Cu privire la programul de lucru, dacă sunt observaţii?

Domnul Márton.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Avem peste 200 de puncte pe ordinea de zi. Haideţi să revenim şi luni, de la ora patru, până la şase, să dezbatem, în cât timp avem, acest noian de respingeri, propunerile de respingeri.

Miercuri, să nu începem la ora 10 ci la ora 9 şi să dăm vot final la ora 2.


Domnul Florin Iordache:

Alte puncte de vedere?

Şi vă rog să ţinem cont că venim cu noul regulament, săptămâna viitoare.

Vă rog, domnule Neacşu.


Domnul Marian Neacşu:

Cred că propunerea de a discuta respingerile de la 16 la 18 este corectă. Dacă colegii nu au alte probleme deja angajate la grupurile parlamentare şi se pot încadra în activităţi e OK. Deci e în regulă.

În schimb, pentru programul de miercuri, v-aş propune ca să îl lăsăm, acum, aşa. Şi să mai discutăm, eventual, la Biroul permanent de luni, partea finală pentru ziua de miercuri, în funcţie şi de ce vom mai avea.


Domnul Florin Iordache:

Alte luări de cuvânt?

Domnul Orban.


Domnul Ludovic Orban:

Susţin prima parte a propunerii, în privinţa zilei de miercuri, părerea mea este să rămână aşa cum este. Şi vom vedea dacă facem votul la 5, la 4 sau la 3, în funcţie de situaţie.


Domnul Florin Iordache:

Vom discuta acest lucru cu Comitetul liderilor.

Supun votului dumneavoastră această şedinţă cu privire la şedinţa de plen de luni, cu menţiunea discutării numai a respingerilor. De acord? S-a aprobat în unanimitate.

Deci am convenit, rog staff-ul să modificaţi programul pentru luni, plen cu ordine de zi pentru respingeri şi, eventual, ordinea de zi pentru miercuri o discutăm la Biroul permanent de luni. De acord, da? Mulţumesc.

Secretari de şedinţă pentru săptămâna viitoare, domnul Chirvăsuţă şi domnul Mircovici.

Iar domnul Vlase, vicepreşedinte, pentru plen, da?

Mergem mai departe.


Notă cu privire la iniţiativele înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Notă suplimentară


Domnul Florin Iordache:

Observaţii cu privire la iniţiative? Nu sunt, adoptată în unanimitate.

Privind iniţiativa de pe nota suplimentară, de acord? Adoptată în unanimitate.


Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor propuneri legislative şi documente de consultare ale Uniunii Europene

PUNCTUL 4

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor propuneri legislative şi documente de consultare ale Uniunii Europene


Domnul Florin Iordache:

Dacă la Nota de la punctul 4 privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma unor propuneri legislative şi documente de consultare ale Uniunii Europene sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.


Proiect de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Raportul Comisiei pentru Regulament

PUNCTUL 5

Proiect de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Raportul Comisiei pentru regulament


Domnul Florin Iordache:

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Pentru săptămâna viitoare la ordinea de zi la plen, la plenul de miercuri. Să intre mai în faţă, pentru că a intrat la votul final.


Domnul Marian Neacşu:

O să vă propun să fie Regulamentul primul punct şi cele două legi electorale - punctul 2 şi punctul 3.


Domnul Florin Iordache:

De acord.

Domnule Tobă s-a anunţat staff-ul, da? De acord, adoptat.


Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

PUNCTUL 6

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.86 alin. (6) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei


Domnul Florin Iordache:

La Nota referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.86 alin. (6) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei sunt observaţii? Nu sunt.


Solicitări din partea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

PUNCTUL 7

Solicitări din partea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale


Domnul Florin Iordache:

Am stabilit poziţia 2 şi 3 la ordinea de zi.

La cele două propuneri care vizează Legile electorale să desesizăm Camera şi să trimitem la Senat, pentru că Senatul este prima Cameră. Sunt două. Este vorba de 4C/28 şi 4C/165, 164.


Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la organizarea unei dezbateri politice

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la organizarea unei dezbateri politice


Domnul Florin Iordache:

Domnul Orban.


Domnul Ludovic Orban:

În şedinţa trecută, s-a reformulat o propunere. Conform Regulamentului ni s-a atras atenţia că trebuie să fie susţinută de grupul parlamentar, ca atare, susţinem propunerea. Este o propunere care nu are o coloratură politică, este vorba de organizarea unei dezbateri care să fie premergătoare trimiterii către Bruxelles în urma evaluării rapoartelor de progres care se face anual.


Domnul Florin Iordache:

Domnule Neacşu, vă rog.


Domnul Marian Neacşu:

În principiu nu avem nimic împotrivă, cu două menţiuni să spunem. Prima, în măsura în care Grupul parlamentar al PNL nu a mai ţinut o altfel de dezbatere cu altă dezbatere până acum, pentru că au dreptul la una singură pe sesiune, din câte cunosc pe Regulamentul actual. A doua, să o înaintăm premierului pentru că ştiu că este într-un program extrem de complex în perioada aceasta, să vedem când poate participa la dezbaterea respectivă. Din câte ştiu eu, este plecat toată săptămâna într-o deplasare în străinătate.


Domnul Florin Iordache:

Domnul Orban.


Domnul Ludovic Orban:

De asemenea, aş vrea să luaţi act şi de faptul că această propunere nu este o propunere care este valabilă numai acum pentru un interes politic, ci este o propunere care vizează o modalitate de tratare a acestei chestiuni. Practic, anual, Comisia Europeană se bazează. se face un raport pe progres pe un program pe care îl prezintă guvernul şi noi vrem ca să nu fie guvernul acela care dă răspunsuri şi care trimite la Bruxelles propunere, să fie şi rezultatul unei dezbateri parlamentare şi eu cred că este o chestiune normală de bun simţ. Cam aşa se procedează şi în alte ţări.


Domnul Marian Neacşu:

Eu, din câte cunosc, premierul a şi iniţiat anul trecut acest dialog cu Parlamentul. Înainte de a merge la Bruxelles a şi venit la Parlament şi a luat mandatul, ceea ce este corect.


Domnul Florin Iordache:

Şi în condiţiile în care modificăm Regulamentul, va fi şi ora primului-ministru, o altă dezbatere sigur, dar oricum trebuie să stabilim o dată şi o oră de comun acord cu premierul.

Deci, eu v-aş propune aşa: să amână stabilirea unei date certe pentru această dezbatere. Săptămâna viitoare oricum nu se poate pentru că este plecat din ţară. În funcţie de aceasta stabilim.

De acord, da? Adoptat.


Solicitare din partea domnului deputat Ioan Oltean referitoare la retragerea propunerii legislative pentru completarea dispoziţiilor Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PLx 332/2015)

PUNCTUL 9

Solicitare din partea domnului deputat Ioan Oltean referitoare la retragerea propunerii legislative pentru completarea dispoziţiilor Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PLx 332/2015)


Domnul Florin Iordache:

La punctul 9 referitor la solicitarea domnului deputat Ioan Oltean referitoare la retragerea propunerii legislative pentru completarea dispoziţiilor Legii nr.393/2004 privind Statul aleşilor locali (PLx 332/2015) sunt observaţii?

Potrivit art.96 este în regulă, poate să o retragă, de acord.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.


Informare din partea domnului deputat Tudor Ciuhodaru

PUNCTUL 10

Informare din partea domnului deputat Tudor Ciuhodaru


Domnul Florin Iordache:

Informarea din partea domnului deputat Tudor Ciuhodaru a fost citită de domnul secretar Ciolacu astăzi.

Domnul Árpád.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Se va împlini peste o lună, două 25 de ani de când există Parlamentul României şi trebuie să îi dăm o diplomă.


Domnul Florin Iordache:

Cui?


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Deputatul care are cele mai multe mandate. Este un record absolut pe care îl merită. Nu cred că cineva va reuşi să îl doboare.


Domnul Florin Iordache:

La UDMR nu a fost.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

La noi încă nu, nici la Grupul minorităţilor.


Informare din partea domnului deputat Răzvan Rotaru

PUNCTUL 11

Informare din partea domnului deputat Răzvan Rotaru


Domnul Florin Iordache:

Şi informarea domnului deputat Răzvan Rotaru a fost citită în plen.


Solicitare din partea domnului deputat Cornel George Comşa

PUNCTUL 12

Solicitare din partea domnului deputat Cornel George Comşa


Domnul Florin Iordache:

Avem o solicitare din partea domnului deputat Cornel George Comşa referitor la un concediu parental. Îi naşte soţia.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Dacă îmi permiteţi. Conform legii votate de noi, din păcate, conform unei Directive Europene, este obligatoriu ca cel puţin o lună să fie luat concediu de către bărbat, concediu paternal. Este conform legii.


Domnul Florin Iordache:

Până luni să avem un punct de vedere. Rog departamentul. Legea obligă din câte ştiu eu, dar oricum, domnule Tobă până luni să avem un punct de vedere.


Solicitare din partea domnului deputat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii

PUNCTUL 13

Solicitare din partea domnului deputat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii


Domnul Florin Iordache:

Domnul deputat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii solicită motivarea absenţelor pentru perioada 15 - 19 iunie. Participă la Consiliul mondial al energiei.

De acord.


Diverse

PUNCTUL 14

D i v e r s e


Domnul Florin Iordache:

La Diverse avem o solicitare din partea doamnei Claudia Milea: protejarea şi promovarea biodiversităţii marine. Ar dori în perioada 5-6 mai să amplaseze fotografiile. Secretariatul, vă rog, domnule secretar general adjunct.


Domnul George Ionuţ Dumitrică:

Secretariatul General susţine această solicitare.


Domnul Florin Iordache:

De acord.

Alte observaţii? Nu sunt.

Acum, stimaţi colegi, vreau să supun atenţiei dumneavoastră pentru că .


Domnul Ludovic Orban:

Înainte este un lucru simplu.


Domnul Florin Iordache:

Te rog.


Domnul Ludovic Orban:

Am transmis şi hârtiile, dar probabil nu au ajuns la Biroul permanent: domnul Mugur Cozmanciuc s-a retras din componenţa delegaţiei din grupul domnului Victor Ponta.


Domnul Florin Iordache:

De acord. A fost admis, suplimentăm pe ordinea de zi dacă din delegaţia respectivă numai participă domnul Cozmanciuc. A rămas notat şi pe stenogramă.

Aş ruga staff-ul tehnic să vă prezinte, pentru că aşa cum ştiţi nu a trecut hotărârea prin care s-a solicitat reţinerea şi arestarea domnului deputat Ioan Ochi.

În urma solicitării Grupului PNL la Curtea Constituţională - ştiţi avem o decizie a Curţii Constituţionale care ne obligă că în condiţiile în care hotărârea de adoptare nu a întrunit numărul de voturi, Camera sau Senatul să fie obligate să dea o hotărâre de constatare a rezultatului votului ş.a.m.d. Îl rog pe domnul Tobă să dea citire hotărârii.


Domnul Georgică Tobă:

Hotărâre privind constatarea rezultatului votului exprimat asupra cererii de reţinere şi arestare preventivă a domnului deputat Ion Ochi

În temeiul dispoziţiilor articolului 72 al.2 din Constituţia României, ale articolului 24 din Legea 96/2006 şi ale articolului 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere rezultatul votului prezentat de Comisia de numărare şi validare a voturilor din şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2015,

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre:

Camera Deputaţilor constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi prevăzută de articolul 24, alin.(4) din Legea 96/2006 pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Ion Ochi, inculpat în dosarul nr.13/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Semnează: Preşedintele Camerei Deputaţilor


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Din punctul meu de vedere, dincolo de faptul că am punct de vedere contrar cu onor Curtea Constituţională şi cu cei care au iniţiat acest demers.

Punctul meu de vedere este că acest text trebuie votat, aşa cum sună, de plenul Camerei Deputaţilor. Şi nu ştiu ce se va întâmpla dacă nu va întruni numărul de voturi al majorităţii celor prezenţi.

Este scris acolo: Camera Deputaţilor constată...


Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Cred că ar fi bine să mai citim o dată decizia Curţii Constituţionale, dacă o avem la îndemână şi să ne edificăm.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Dar nu este mai bine să analizeze Comisia juridică?


Domnul Marian Neacşu:

Cred că avem următoarea problemă. Deci în măsura în care, în textul hotărârii o să menţionăm formularea "adoptă", atunci, este foarte clar, după opinia mea, că trebuie să o supunem atenţiei plenului, că altfel nu avem cum.

Dacă avem o formulare în care se spune "constată" rezultatul votului care a fost explicitat prin procesul verbal, este altceva. Deci dacă rămânem doar la nivelul "constată" este cel mai bine. Eu aşa văd ca şi opinie de bun simţ, logică.

Deci în momentul în care am spus "adoptă" înseamnă că trebuie cine să facă adoptarea.


Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Încă o dată vă propun să citim decizia Curţii Constituţionale, că o avem în faţă şi să vedem exact ce spune.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu iar am o propunere.


Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule Márton.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Ca onor Biroul permanent să ceară o interpretare de la Curtea Constituţională, cum vede ea, procedural, acest element. Ce se întâmplă dacă...

Să dea o interpretare, dacă trebuie sau nu trebuie să fie votată o astfel de hotărâre, un al doilea vot pe această temă şi ce se întâmplă dacă nu trece. Să dea ei o interpretare, cei deştepţi, care au dat această hotărâre. Practic!


Domnul Marian Neacşu:

Bun! Asta este o chestiune ulterioară. Dar cred că, acum, în măsura în care solicitarea procurorului ar fi fost adoptată, lucrurile erau OK, pentru că, între adoptarea respectivă şi rezultatul votului există similitudine. Dar în măsura în care lucrurile stau invers, nu pot să spun că eu constat că rezultatul votului este împotrivă, dar eu adopt hotărârea, pentru că, atunci, trebuie să merg înapoi la plen.


Domnul Georgică Tobă:

Este un pasaj în conţinutul deciziei Curţii care mie mi se pare relevant, în care se spune în felul următor:

Din analiza textelor constituţionale şi legale rezultă că asupra cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţionării deputatului ori senatorului, formulată în condiţiile legii, Camera Parlamentului este obligată să dezbată şi să se pronunţe printr-o hotărâre, care se comunică ministrului Justiţiei.

Camera Parlamentului, respectând procedura constituţională şi legală, prin hotărâre, are libertatea deplină de a decide cu privire la această cerere, prin hotărârea adoptată în şedinţa plenului, exercitându-se dreptul de a aproba sau de a respinge cererea cu un atare obiect.

Deci nici Constituţia şi nici Legea 96 nu face distincţie între hotărârile adoptate, în funcţie soluţia rezultată ca urmare a exprimării votului în plenul Camerei respective.

Încuviinţarea reţinerii sau percheziţionării deputatului sau senatorului sau refuzului încuviinţării măsurilor procedurilor penale menţionate.

Dacă nu s-a întrunit numărul de voturi pentru încuviinţarea respectivă am hotărâre de respingere a cererii de respective. E vorba de o constatare.

Noi am dat hotărârii data de astăzi, că pleacă în seara asta sau mâine dimineaţă, are data de astăzi.


Domnul Florin Iordache:

Eu v-am solicitat, când v-am supus atenţiei, aici este problema, eu trebuia să supun colegilor şi formula aceasta să ştie.


Domnul Marian Neacşu:

Este adevărat Florin, dar tu ne-ai supus spre atenţie chestia asta şi ai spus "aprobat". Iar noi nu ne-am exprimat prin vot că suntem de acord sau nu, pentru că este un nonsens să facem asta. Aşa cum un nonsens este să citeşti, în acelaşi timp, şi o hotărâre de respingere şi una de adoptare.

Este descalificant.


Domnul Florin Iordache:

Potrivit deciziei Curţii, noi trebuie să dăm o hotărâre, o hotărâre de care trebuiau să ştie şi colegii, că aşa, suntem cinci oameni care ştim.


Domnul Marian Neacşu:

Continui să cred faptul, cu încăpăţânare, că singura modalitate de a ieşi din logica asta este că avem doar să constatăm rezultatul votului şi atât. Pentru că, practic, asta facem. În orice altă logică decât asta, trebuie să mergem din nou la plen.


Domnul Ludovic Orban:

Dar nu Biroul permanent face constatarea, ci preşedintele.


Domnul Marian Neacşu:

Da, preşedintele.

Bine, acum, discuţia este Biroul permanent pentru că discutăm în Birou ca să îi dăm o mână de ajutor.


Domnul Florin Iordache:

Deci domnule Orban, până la urmă, de asta vreau să avem o decizie consensuală, în cadrul Biroului, ca să nu ne trezim că unul dintre grupuri contestă şi această hotărâre.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Orice hotărâre poate fi contestată.

Domnule preşedinte, eu vă spun cum putem ieşi din această încurcătură. Rapid, în procedură de urgenţă, din legea care reglementează activitatea Curţii Constituţionale, scoatem hotărârile.


Domnul Florin Iordache:

Am încercat şi Curtea a spus foarte clar, tot ce ne-a fost dat e bun dat.


Domnul Márton Árpád-Francisc:

Este clar, trebuie să scris că nu "adoptă", ci "constată".


Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi, supun atenţiei dumneavoastră, a Biroului permanent textul hotărârii.

Deci: Hotărâre privind constatarea rezultatului votului exprimat asupra cererii de reţinere şi arestare preventivă a domnului deputat Ioan Ochi

În temeiul dispoziţiilor art.7, alin.2 din Constituţia României, republicat, a articolului 24 din Legea 96 privind Statutul deputaţilor, articolul 195 din Regulamentul Camerei, aprobat prin Hotărârea Camerei 8/94, cu modificările şi completările ulterioare,

Având în vedere rezultatul votului prezentat de Comisia de numărare şi validare a voturilor în şedinţa din 29 aprilie, Camera Deputaţilor constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi prevăzută la articolul 24, alineatul 2, alineatul 4 din Legea 96 republicată cu modificările ulterioare pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Ioan Ochi, inculpat în dosarul 13/P". Semnează : preşedinte.

Observaţii?

Supun votului Biroului permanent? Cu unanimitate de voturi aţi fost de acord.

Mulţumesc mult.

Declar şedinţa de Birou permanent închisă. Mulţumesc.

La revedere!


*

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,05.