| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 06.07.2012 12:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
![]() |
2. Timpii de dezbatere asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu | |||||
|
||||||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Procedura continuă cu sau fără avizul Curţii Constituţionale. Noi suntem obligaţi din momentul în care ieri am desfăşurat acel vot şi - aşa cum aţi observat - Preşedintele României a fost prezent, îndeplinind procedura pe art. 7 din Regulament, trimisă Curţii Constituţionale cu toate prevederile stabilite. Astăzi am cerut până la ora 12.00 avizul Curţii, dacă el va veni până la ora 17,00, îl vom introduce pe ordinea de zi, aşa este regulamentar. Vă consult pe colegi cu privire la procedură. Domnule senator, vă rog frumos. |
|
|
Domnul Alexandru Pereş:
Da, mulţumesc domnule preşedinte. Pe procedură, dacă îmi permiteţi. Mă rog, acest aviz, văd că aşa-i trecut aici, probabil că dacă dumneavoastră ne daţi asigurări, până la orele 17,00 o să-l avem, o să fie şi în posesia noastră. Cu siguranţă, pentru că, Curtea s-a reunit în plenul său la ora 9,00. Am aflat şi prin televiziune de acest lucru. Dacă confirmaţi şi dumneavoastră este în regulă. O a doua problemă, care dacă îmi permiteţi, sesizez: ca să nu se mai întâmple totuşi, pentru că am venit la această convocare fără să ştim efectiv şi să ne pregătim care sunt subiectele care le vom discuta astăzi la această reuniune a Birourilor permanente a celor două Camere. De obicei, şi văd că... , am asistat la o mică parte a şedinţei prin care vi se aduceau nişte laude privind desfăşurarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Luaţi aceleaşi măsuri ca şi şedinţele reunite să se desfăşoare tot în acelaşi mod! Mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cu siguranţă, vă ascult dacă e ceva... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vroiam să vă informez domnule senator, cu sau fără aviz, în momentul în care plenul reunit a stabilit că nu se constituie comisiei de anchetă, cu votul majorităţii şi asta a avut zero voturi pentru, în acel moment, noi, după 24 de ore, termenul stabilit constituţional şi regulamentar, suntem obligaţi să avem un Biroul permanent reunit şi să stabilim în 24 de ore din momentul în care noi am stabilit închiderea plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. Trebuie să stabilim în 24 de ore un alt plen în care să dezbatem pe fond această chestiune - procedura de suspendare - avizul fiind consultativ. Dacă nu exista acest Biroul permanent de astăzi şi depăşeam 24 de ore, atunci procedura nu era îndeplinită în conformitate cu prevederile articolului 67 şi cu Constituţia. Noi trebuie să facem acest Birou permanent pentru că şi mie şi domnului preşedinte Antonescu ne-ar fi greu să-i trimitem o scrisoare domnului preşedinte Traian Băsescu, de la 16,00 să vină la ora 17,00 şi să susţină. Suntem obligaţi, conform Constituţiei, să-l invităm şi să intervină ori de câte ori simte nevoia în această şedinţă în care se dezbate proiectul de hotărâre privind suspendarea domniei sale şi al doilea proiect de hotărâre cu privire la stabilirea referendumului, dacă primul proiect de hotărâre trece cu majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Vă rog frumos domnule Oltean. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Îmi pare rău că nu am Regulamentul la îndemână şi văd că nu găsim un Regulament aici - am cerut să mi se aducă, dar acolo se precizează expres că şedinţa reunită a celor două Camere de suspendare a preşedintelui se va desfăşura în timp de 48 de ore, sau 24 de ore după avizul ...: Art.67 - în termen de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale, Camerele se întrunesc în şedinţă comună. Ori, atâta timp cât acest aviz nu există, noi nu ne putem întruni, iertaţi-mă! Aici este o normă imperativă. Eu îmi amintesc că şi în 2007 nu s-a întrunit şedinţa reunită decât după ce s-a primit avizul, că e consultativ... este adevărat, dar după acest aviz pot fi întrunite Camerele în şedinţă reunită. Este o normă cu caracter imperativ domnule preşedinte. În termen de 24 de ore Camerele se întrunesc, nu zice că se pot ş.a.m.d. Deci, vă rog foarte mult, această şedinţă a Birourilor reunite nu-şi are obiectul. Pe ordinea de zi, eu am crezut că avem avizul, pentru că trebuie trecut avizul Curţii Constituţionale. Nu avem aviz, această şedinţă este în afara Regulamentului şedinţelor comune. Vă rog foarte mult, se amână până când există avizul |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Biroul permanent reunit, convocat în conformitate cu prevederile regulamentare nu este în afara Regulamentului. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Dacă-mi permiteţi. Pe ordinea de zi a acestei şedinţe se află tocmai avizul Curţii. Dacă avizul Curţii nu există, domnule preşedinte, atâta timp cât avizul Curţii nu există, nu există obiectul muncii pentru acest Birou şi în acelaşi timp nu pot fi convocate cele două Camere în şedinţă reunite. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Antonescu. |
||
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:
Stimaţi colegi, sensul convocării acestei şedinţe a Birourilor reunite ţine de decizia pe care împreună, în plen, ieri am luat-o şi anume de a stabili aşa cum prevede Regulamentul un termen pentru Curtea Constituţională spre a se pronunţa în chestiunea solicitată. Termenul pe care noi l-am hotărât şi l-am adus la cunoştinţa Curţii a fost astăzi, ora 12,00. De aceea, noi contând pe o pronunţare a Curţii în interiorul acestui termen, aşa cum avem prevederile regulamentare, am reunit Birourile. Curtea, aşa cum aţi văzut, a luat act de solicitarea noastră, s-a reunit în şedinţă astăzi, nu a pronunţat până în ora 12,00 un verdict, cum domnul preşedinte Zgonea spunea, probabil că el va apărea în minutele următoare, dar acesta este scopul şi motivaţia Birourilor reunite, pentru că noi la ora 12,00 ar fi trebuit să avem acest aviz. |
||
|
Domnul Ilie Sârbu:
Îmi daţi voi şi mie? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Sârbu şi apoi domnul Toader, îmi cer scuze. |
||
|
Domnul Ilie Sârbu:
Sigur că dacă interpretăm în mod sectar, cred că ştiţi la ce mă refer domnule Oltean, că noi suntem din Ardeal şi avem de-a face mult cu sectele, putem să mergem şi pe ideea aceasta. Dacă citeaţi şi un paragraf mai sus acolo, la pagina 21, aţi fi văzut că noi când am trimis la Curte solicitarea acolo s-a scris, fiindcă acest Regulament spune: menţionându-se şi termenul până la care..., ce spunea şi domnul preşedinte Antonescu. Ca atare,în termen de 24 de ore numai este important. Curtea avea mandat, ca să nu spunem mai mult de la Parlamentul României care totuşi reprezintă - zic eu - mai mult decât Curtea, fiindcă sunt sute de aleşi aici - şi dumneavoastră sunteţi unul dintre aceşti aleşi - să se pronunţe în acest termen. Nu a făcut-o, oricum fiind doar consultativ, cred eu că nu poate fi un impediment pentru desfăşurarea şedinţei, în nici un caz. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Un drept la replică, vă rog. Îmi permiteţi? Domnule preşedinte, nu cred că putem vorbi sectar aici şi interpreta sectar. Este adevărat, în articolul 67 se spune că... |
||
|
Domnul Ilie Sârbu:
Atunci vorbiţi de regula contextului, ca să nu fie sectar. Dacă tot intraţi pe exegeză, pot să vă fiu de mare ajutor. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Este adevărat, că în articolul 67 se spune că cele două Camere fixează un termen în interiorul căruia Curtea trebuie să se pronunţe, dar în acelaşi timp, în continuare există o altă prevedere cu caracter imperativ care, vă citesc, să fie clar pentru toată lumea, articolul 67, alineatul 3: "În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale, Camerele Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcţie." Este o normă cu caracter imperativ. Vă rog să urmăriţi cu atenţie aceste.. |
||
|
Domnul Ilie Sârbu:
O normă, domnule Oltean... |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Numai puţin, domnule senator. Vă rog, că eu v-am ascultat cu maximă atenţie. Există posibilitatea ca şi în şedinţa pe care Curtea o are să nu poată să ajungă în acest termen la o soluţie. Nu este o soluţie uşor de luat. Noi am spus-o şi ieri şi v-am rugat să ţineţi cont de acest lucru, să luaţi în calcul că este un termen extrem de strâns pentru o soluţie atât de importantă şi v-am dat exemplu: în 2007, două săptămâni a fost termenul în care Curtea s-a pronunţat şi a trimis avizul. Că este favorabil, că este nefavorabil, că este facultativ, acest termen pentru noi nu are importanţă. El trebuie să existe. Aceasta este chestiunea. Deci, fără acest aviz, Birourile permanente nu pot stabili ora şi data şedinţei reunite pentru discutarea suspendării preşedintelui, ori, atâta timp cât acest aviz, domnule preşedinte de şedinţă nu există, eu cred că nu are sens să discutăm. Să suspendăm această şedinţă. Când aveţi avizul, ne convocaţi, ne întâlnim, discutăm şi stabilim eventualele coordonate. Orice fel de discuţie pe acest temei este lipsită de relevanţă. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Oltean, mulţumesc. |
||
|
Domnul Ilie Sârbu:
Este proaspăt, am avut dialogul acesta, îmi cer scuze domnule preşedinte. Vedeţi de ce este importantă regula contextului. Ceea ce spuneţi dumneavoastră este perfect adevărat, dar nu are obiect, fiindcă Curtea, în baza Hotărârii Parlamentului, trebuia să se pronunţe până la ... Neexistând pronunţare, nu ai la ce să-l aplici. La ce-l aplicăm noi acum? Noi am dat un termen, nu s-a pronunţat, la revedere! Care-i problema? Nu este problema noastră, este problema Curţii. Deci, el nu are obiect, el este înscris. Dacă lucrurile ar fi mers firesc, normal şi Curtea ar fi respectat termenul, atunci puteaţi să vă folosiţi de acest paragraf şi să cereţi 24 de ore. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Înainte de a-i da cuvântul domnului Toader, liderul Grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, numai o secundă. Ce scrie în Constituţie, procedură pe care Parlamentul României, cu celeritate, a îndeplinit-o. Constituţia este mai presus. Articolul 95 : "În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Imperativitatea constă în îndeplinirea procedurii juridice de transmitere către Curtea Constituţională şi stabilirea termenului. Curtea, în ultima decizie, la contestarea Partidului Democrat-Liberal, în care colegii parlamentari printre care şi dumneavoastră, folosind Regulamentul Camerei Deputaţilor nu au venit la comisiile de specialitate, unde nu a existat cvorum, a spus că suveranitatea poporului român este a întreg Parlamentului şi nu poate fi exercitată prin neprezenţa la comisiile permanente. Pe cale de consecinţă, comisiile permanente, atunci când deputaţii nu-şi exercită cu bună ştiinţă funcţia pe care o au, comisiile permanente pot trimite avize cu receiverul. Şi a explicat în detaliu, aproape pe două pagini şi jumătate că instituţiile statului, instituţiile fundamentale nu trebuie să obstrucţioneze şi procedura de consultare este o procedură obligatorie, aşa cum noi, la început, am discutat despre procedura prin care domnul preşedinte al Curţii ne-a trimis nouă cererea către Biroul permanent şi eu ca preşedinte am fost obligat să consult Biroul permanent privind o dezbatere care există la Curte, o adresă primită la Curte, o cerere. Obligația mea ca preşedinte de şedinţă a fost să consult Curtea Constituţională şi am trimis în numele plenului reunit adresa dumneavoastră cu stenogramă, am consultat Curtea şi i-am şi un termen. A doua obligație care rezidă din Constituţie este ca la şedinţa comună în care se dezbate suspendarea şi se ia o decizie cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, preşedintele să fie obligatoriu prezent pentru a da explicaţii cu privire la fapte, obligatoriu să fie prezent. Scrie: poate, nu obligatoriu, poate. Să fie invitat obligatoriu. Deci, noi doi să facem procedura de invitare la Parlament pentru a da explicaţii. Refuzul domniei sale nu este obligaţia Parlamentului, dar trimiterea de către cei doi preşedinţi sub semnătură a invitaţiei scrise este o obligativitate, pentru că altfel procedura nu se respectă şi nu sunt îndeplinite conform Constituţiei. Vă rog frumos domnul Voicu şi după aceea domnul Oltean. |
||
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Termin în 30 de secunde. Vroiam să spun care este intenţia celor au adoptat aceste proceduri, pentru că într-adevăr trebuie să constatăm că singura situaţie în activitatea Curţii Constituţionale când i se impune un termen este aceasta şi explicaţia este una foarte simplă, pentru că prin absurd, desigur, Curtea ne poate comunica astăzi că doreşte să dea acest aviz, de exemplu într-un termen care excede mandatul actualului Parlament. Deci, preşedintele Curţii Constituţionale poate spune că doreşte să dea un aviz în 4 mai 2017. Şi asta ar însemna că ar exista o încălcare a separaţiei puterilor în stat, puterea judecătorească ar acţiona asupra puterii legislative care are principalul rol în această procedură. Iată de ce este singura situaţie în care Parlamentul impune un termen Curţii Constituţionale în această procedură. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Dacă-mi permiteţi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog frumos domnule Oltean, dar îmi cer scuze domnului Toader, ca să fiu corect, că dumneavoastră i-aţi spus de cinci ori să aştepte. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Eu aş invoca acelaşi alineat 1 al articolului 95, dar de data asta în favoarea... în susţinerea articolului 67, alineatul 3 din Regulament, pentru că a consulta Curtea Constituţională nu înseamnă numai a-i trimite o adresă prin care îi comunici că la nivelul Parlamentului s-a iniţiat acţiunea de suspendare a preşedintelui. Nu se mai cere părerea în termeni foarte simpli, ci înseamnă a primi părerea, a-ţi spune care este poziţia ei în raport cu acest lucru. Asta înseamnă a consulta Curtea Constituţională şi sunt aici jurişti şi vă rog să mă contrazică juriştii şi nu inginerii. Deci, după consultarea Curţii Constituţionale care spune în Constituţie: vine Regulamentul şi aici iată motive de celeritate spune că Parlamentul se întruneşte în 24 de ore, tocmai pentru a grăbi această procedură. În 24 de ore după ce Curtea a comunicat sau şi-a exprimat poziţia. Deci, fără acest aviz al Curţii, oricum veţi interpreta, oricum veţi analiza şi art.95 şiart.67 din Regulament nu putem ajunge decât la această concluzie juridică, inginerească putem să o ducem unde vreţi dumneavoastră, dar din punct de vedere juridic aceasta este interpretarea. Avem avizul comunicat de către Curte trecem mai departe, nu îl avem, aşteptăm. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă Constituţia era aşa cum spuneţi dumneavoastră scria aici: "cu aviz obligatoriu". |
||
|
Domnul Dan Radu Ruşanu:
După obţinerea avizului, pentru că avem legi, regulamente în care se precizează: "după obţinerea avizului", nu după consultare. Deci, după obţinerea avizului, nu pot să dau drumul fără aviz, consultarea este facultativă domnul ... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului Toader, că iar mă ceartă şi mă face că sunt lipsit de bun simţ. Domnule Toader, vă rog frumos să luaţi cuvântul, eu dau cuvântul, eu sunt preşedintele de şedinţă, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Mulţumesc domnule preşedinte. Am înţeles că liderii au un rol consultativ aici sau eu ştiu... de decor. Dar avem şi noi un punct de vedere şi chiar dacă nu sunt jurist, pot să interpretez două cuvinte. Dacă scria în Constituţie că Parlamentul solicită un punct de vedere, era una şi solicitarea am văzut... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Solicitarea era obligatorie. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu. Solicităm... deci, una e solicitarea, înseamnă că trimiţi o solicitare domnule, spune-mi ce punct de vedere ai. Dar când spui consultare este clar că trebuie să vină un punct de vedere de acolo. Deci, nu cred că putem să spunem, putem să facem o şedinţă comună, plen comun fără nici un punct de vedere sau aviz chiar dacă el este negru sau alb, că altfel nu ar mai fi spus nimic 24 de ore ca termen. Sigur că dumneavoastră, prin vot, puteţi să faceţi orice, dar cred că a încălca absolut toate prevederile constituţionale, vi-l asumaţi. Am spus-o şi o spun permanent. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc foarte mult, domnule Toader. Obligaţia mea este să fac distincţia juridică între aviz obligatoriu şi aviz consultativ. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu. Staţi puţin. Avizul obligatoriu este ce scrie acolo. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Avizul obligatoriu, dacă era imperativ scris în Constituţie, era obligatoriu pentru plenurile reunite. Eu am citit foarte bine azi-noapte ce înseamnă consultarea Curţii Constituţionale din punct de vedere juridic. Altfel, eu cred: cu celeritate, colegii care au făcut Constituţia, supuneau referendumului avizul obligatoriu. Domnul Oltean. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Păi aceea însemna că ce scrie acolo este obligatoriu să îl respecţi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Noi am procedat obligatoriu şi am trimis Curţii Constituţionale să ne dea avizul consultativ. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Două lucruri vreau să mai subliniez, şi cred că orice discuţie este de prisos: că "după consultarea Curţii Constituţionale" este un termen imperativ şi obligatoriu, adică spune că Parlamentul este obligat, deci este obligat să consulte Curtea Constituţională. Deci nu există o altă interpretare a acestei afirmaţii. În acelaşi timp, că "este consultativ" înseamnă că acest aviz al Curţii - că spune că putem, că spune că nu putem, Parlamentul merge mai departe, nu ţine cont de el. Această parte este facultativă, dar obligatorie este cererea şi prezentarea acestui aviz. Aceasta este obligatorie, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Oltean... |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Numai puţin, să îmi termin intervenţia. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog mult. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Deci interpretarea juridică este că avizul Curţii, solicitarea avizului este obligatorie şi că nu putem trece fără acest aviz la partea a doua, dar el este consultativ în sensul că, dacă el spune că nu sunt elemente juridice care să îndreptăţească suspendarea preşedintelui, Parlamentul poate să nu ţină cont de asta şi să meargă mai departe. Aceasta este partea consultativă şi la care faceţi trimitere. Dar nu putem trece la stabilirea şedinţei fără acest aviz al Curţii Constituţionale. Şi vă rog, domnilor şi domnule preşedinte al Camerei, să cereţi staffului tehnic să caute în arhivă 21 martie 2007, când a avut loc acelaşi fenomen. Şi atunci a fost aceeaşi discuţie, iar Parlamentul s-a întrunit în şedinţă comună numai după ce avizul Curţii a fost trimis în 5 aprilie 2007, la două săptămâni. Nu putem face acum altfel. Constituţia nu s-a modificat, Regulamentul nu s-a modificat. Ceea ce a fost valabil în 2007 este valabil şi în 2012 din acest punct de vedere. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Revin: m-am uitat cu multă atenţie la toate explicaţiile care sunt date pe fiecare articol. Procedura constituţională a fost îndeplinită când preşedintele de şedinţă a trimis Curţii Constituţionale în numele plenului reunit cererea cu privire la aviz şi a stabilit, obligat fiind, termenul. Aşa cum spunea şi domnul Voicu, dacă Curtea refuză în acest termen să dea aviz, nu este dreptul Parlamentului să se supună puterii judecătoreşti. Noi mergem mai departe pe procedură pentru că tot Constituţia ne obligă. De aceea spune clar articolul 95: consultarea Curţii. Domnul Tăriceanu. |
||
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Prevederea din Constituţie potrivit căreia noi putem să mergem cu procedura în continuare după consultarea Curţii creează o obligaţie simetrică - o obligaţie pentru Parlament şi o obligaţie pentru Curte. O obligaţie pentru Parlament - prin care noi solicităm avizul, şi Curtea are la rândul ei o obligaţie să-l dea. Cum? Într-un termen. Dacă termenul expiră, practic Curtea decade din dreptul de a mai da avizul. Putem să considerăm că nu este interesată să dea acest aviz. Eu vă propun următorul lucru ca să oprim această discuţie în care argumentele nu vor prevala unele în faţa celorlalte: să suspendăm şedinţa până la ora 15,00 ca să avem un timp. Eu ştiu, probabil că la Curte sunt anumite formalităţi. Trebuie să avem o oarecare înţelegere. Suspendăm până la ora 15,00 şedinţa, ne reunim la ora 15,00 şi constatăm atunci dacă avizul a venit sau nu a venit şi putem să mergem mai departe. În cazul în care avizul nu a sosit, mergem cu procedura mai departe, constatând că Curtea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a transmite în termenul solicitat avizul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul preşedinte Crin Antonescu. |
||
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:
Stimaţi colegi, deşi nu sunt jurist şi nici măcar inginer, eu înţeleg următorul lucru: pornind de la textul cel mai important, şi anume din Constituţie, dacă Constituţia dorea să spună "după pronunţarea avizului Curţii Constituţionale" spunea aşa. Ea spune: după consultarea Curţii Constituţionale. Mai departe ne ducem şi vedem de ce este firesc în această situaţie şi numai în această situaţia noi să putem cere, solicita un termen Curţii, aşa cum domnul Mihai Voicu a spus, şi după aceea înţelegem din raţiuni asemănătoare de ce există şi prevederea imperativă - într-adevăr, cum spune domnul Oltean - ca în termen de 24 de ore, în sensul de maximum 24 de ore de la pronunţarea Curţii, şedinţa să aibă loc. Pentru că suspendarea este o situaţie excepţională care nu poate fi tergiversată nici de Curte şi nici chiar de Parlament, care a iniţiat-o. În sensul acesta, propunerea domnului Tăriceanu evident că poate fi acceptată, putem fi de acord, dar chestiunea este următoarea - eu consider, şi vă propun acest punct de vedere şi această interpretare deloc complicată: că procedura consultării Curţii Constituţionale s-a săvârşit, pentru că noi aveam de făcut câteva lucruri simple - să transmitem Curţii Constituţionale documentul adoptat, votat în Parlament, să îi solicităm avizul şi să stabilim un termen pentru acest aviz. Am făcut aceste lucruri, termenul a expirat şi noi, sigur, putem să ne reunim puţin mai târziu. Problema este: dacă ne reunim puţin mai târziu şi avizul Curţii nu vine, ce se întâmplă? Dacă noi cădem de acord aici că s-a produs consultarea Curţii şi şedinţa poate fi deja programată, fie luăm evident în considerare avizul Curţii dacă el vine între timp, fie putem să îl aşteptăm. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Mircovici, domnul Iordache, domnul Nicolicea. |
||
|
Domnul Niculae Mircovici:
Domnilor preşedinţi, Domnilor colegi... |
||
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
O clipă, vă rog, numai dacă îmi permiteţi să subliniez un lucru: eu cred că atitudinea noastră eventual de a suspenda şedinţa până la ora 15,00 nu este decât o demonstraţie a disponibilităţii şi de respect pe care o avem faţă de Curte. Dacă Curtea până la ora 15,00 nu trimite avizul, atunci considerăm, aşa cum este de fapt şi acum, procedura încheiată din partea Parlamentului şi mergem mai departe. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Tăriceanu, am o singură problemă: eu, începând cu ora 12,00 de astăzi, am 24 de ore în care trebuie să convoc toţi parlamentarii; altfel, dacă şedinţa nu se constituie în plen reunit, automat procedura s-a încheiat şi tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile înseamnă că plenul este suveran şi nu doreşte suspendarea preşedintelui pentru că nu s-a întrunit, nu a fost în cvorum. Aceasta este: după 24 de ore, adică după mâine la ora 12,00; neîndeplinind procedura, avem o problemă din punctul de vedere al Constituţiei. Aceasta este singura chestiune. A doua problemă de ordin moral: să mă întâlnesc la ora 15,00 şi să dezbat o oră şi la ora 16,00 eu şi domnul Crin Antonescu să îi trimit sub semnătură preşedintelui statului să vină la o dezbatere a plenului reunit, peste 50 de minute să argumenteze, intrăm într-o zonă pe care domnul Pereş a ridicat-o. Este de impoliteţe. De aceea, noi l-am invitat pe preşedinte pentru prima dată în istorie şi înainte, la prima dezbatere, care nu era obligatorie conform Regulamentului. Dar ni s-a părut ca o măsură de politeţe şi de respect faţă de instituţia Preşedintelui României. Domnul Mircovici, domnul Iordache şi domnul Nicolicea. |
||
|
Domnul Niculae Mircovici:
Domnilor preşedinţi, Domnilor colegi, Termenul de 24 de ore în interiorul căruia trebuie convocate şedinţele celor două Camere curge din momentul în care a fost stabilit termenul pentru Curtea Constituţională pentru a da un răspuns, şi acest lucru se bazează pe un argument juridic extrem de important; altfel, ar însemna ca noi să acceptăm că acel termen este facultativ pentru Curte. Or, aşa cum a spus şi domnul Voicu, este singura situaţie în care Parlamentul poate da Curţii un termen care din acest punct de vedere devine obligatoriu. Deci, neprezentarea în interiorul celor 24 de ore a avizului Curţii presupune o încălcare din punct de vedere al Curţii şi nu din punct de vedere al Parlamentului. Pe de altă parte, a doua problemă: din punct de vedere juridic s-a pus aici o problemă, şi eu nu răspund ca inginer, ci răspund ca jurist de data aceasta: faptul că, nu numai în situaţia aceasta, în orice situaţie când o instituţie este obligată să solicite un aviz care este consultativ, acest aviz - trebuie sau nu trebuie dat este mai puţin important; este important să existe solicitarea, pentru că există situaţia ca, tocmai prin nerăspunderea la un aviz care este consultativ, să se încerce blocarea unei situaţii, or acest lucru nu se poate realiza. Cu atât mai mult cu cât Constituţia şi legile prevăd obligativitatea de a se răspunde într-un anumit termen - prin faptul că acest termen este stabilit. Deci, eu cred că noi ar trebui să procedăm în acest moment la rezolvarea problemei care este pusă pe ordinea de zi a Birourilor permanente. Gestul de politeţe rezultă din faptul că, în situaţia în care avizul va fi primit până la convocarea şedinţelor Camerelor, acest aviz să fie prezentat plenului celor două Camere ale Parlamentului. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aveţi perfectă dreptate. |
||
|
Domnul Niculae Mircovici:
Nu are rost să pierdem timpul în momentul de faţă şi să împiedicăm toate celelalte proceduri legate de invitarea preşedintelui, legate de convocarea şedinţelor celor două Camere şi de absolut toate celelalte probleme. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc mult, domnule secretar. Aveţi dreptate. |
||
|
Domnul Niculae Mircovici:
Prevederile Constituţiei nu pot fi interpretate de fiecare cum doreşte. Ele trebuie interpretate aşa cum sunt date. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aţi concluzionat corect şi constituţional. Domnul Iordache, domnul Nicolicea, domnul Ruşanu. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Foarte scurt, pentru că s-a invocat momentul 2007. La momentul 2007, avizul la Curte s-a cerut după ce a existat o comisie de anchetă. Acum, plenul Parlamentului, ieri după-amiază, a adoptat o hotărâre şi am stabilit, conform articolului 67 alineatul 2, menţionându-se şi data. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă nu este una, vine automat pe cale de consecinţă cealaltă. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
I-am cerut imperativ Curţii. Din punctul meu de vedere, ar trebui să mergem mai departe. Ar fi o dovadă de impoliteţe să fie chemat preşedintele de la o oră la alta. Să stabilim ora de începere, în ideea ca până la începerea şedinţei noastre avizul Curţii să fie prezentat plenului. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc. Domnul Oltean, după care domnul Ruşanu. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Eu sunt absolut de acord cu domnul Mircovici că nu poate interpreta fiecare după cum îl taie capul normele constituţionale, dar probabil că aici tocmai asta se întâmplă. O dată: vreau să îl corectez pe prietenul meu Florin, şi o spun cu prietenie: în 2007 nu a avut loc nici o comisie de anchetă. Deci, nu a fost nici o comisie de anchetă. |
||
|
Domnul Marian Enache: A avut loc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Oltean, fiind în Biroul permanent, nu a fost atent. Domnul Oltean era în Biroul permanent, a votat-o şi când a trimis-o şi când a primit-o, şi când a trimis-o la Curte, dar nu a fost atent. |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Bine, este în regulă. Mi-a scăpat acest lucru. Dar nu aceasta era chestiunea pe care eu vroiam să intervin. Şi îl rog pe domnul Mircovici şi pe toţi colegii să mă urmăriţi cu atenţie: în termenul de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale Camerele se întrunesc. Nu putea ca acest termen de 24 de ore să curgă din momentul în care noi am solicitat Curţii acest aviz. El curge foarte clar: în termen de, de la primirea. Este atât de clară fraza! |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dar dacă îl fac în 2013 ce facem? |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte, în ce priveşte invitaţia domnului preşedinte, înseamnă că, dacă noi primim avizul astăzi la ora 15,00, trebuie să facem şedinţa la ora 17,00. O putem să facem mâine dimineaţă, adică în termen de 24 de ore Camerele se întrunesc. Poate avea loc mâine dimineaţă la ora 9,00, mâine dimineaţă la ora 10,00, mâine la ora 11,00, ca să fie timp. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Şi să o punem la ora 13,00 ca să nu mai fie în termen! Haideţi, domnule Oltean! |
||
|
Domnul Ioan Oltean:
De aceea, eu susţin propunerea domnului prim-ministru Tăriceanu - de a ne revedea la ora 17,00. Între timp, probabil soseşte avizul şi discutăm în deplină cunoştinţă de cauză. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Nicolicea, după care domnul Ruşanu. |
||
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Eu propun să tranşaţi după care să facem ceea ce a spus domnul Tăriceanu. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc, domnule Nicolicea. Domnul Ruşanu. |
||
|
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte şi stimaţi colegi, Parlamentul a solicitat ieri un aviz Curţii Constituţionale pentru suspendarea preşedintelui. A făcut al doilea pas: a acordat un termen acestui aviz, care a expirat astăzi la ora 12,00. Deci, procedura a fost îndeplinită. În aceste condiţii, vă rog să trecem la aprobarea ordinii de zi în forma prezentată aici. Vă rog să supuneţi la vot. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc. Domnul Voicu. |
||
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
În mod paradoxal, într-una din propoziţiile sale, domnul deputat şi vicepreşedinte al Camerei Ioan Oltean are dreptate, şi anume că termenul de 24 de ore curge de la expirarea termenului în care Curtea Constituţională trebuia să ne dea avizul. Chiar aplicând procedurile obişnuite care sunt valabile pentru toate celelalte instituţii, noi putem să constatăm că astăzi la ora 12 şi un minut am primit acord tacit de la Curte. În consecinţă, eu cred că trebuie din considerente de respect pentru colegii noştri senatori şi deputaţi care trebuie să ştie la ce oră să vină, din considerente de respect pentru domnul preşedinte Traian Băsescu care de asemenea trebuie să ştie la ce oră să vină, să convocăm sesiunea extraordinară pentru astăzi la ora 17,00 cu ordinea de zi stabilită. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bine. Supun la vot convocarea unei şedinţe extraordinare a plenului reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cine este pentru? Propunerea: plen reunit astăzi la ora 17,00. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Şi birou şi plen? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Plen la ora 17,00, fără Birou. Numai plen reunit. 15. Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă. Abţineri? Nici una. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Numai o simplă întrebare referitoare la Curtea Constituţională, pentru că tot a spus domnul Mircovici, şi nici eu nu sunt jurist, dar am o nelămurire: Curtea Constituţională din ce putere din statul român face parte? Din puterea judecătorească? Spuneţi-mi din ce putere face parte Curtea Constituţională. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Mircovici, după aceasta puteţi să îi răspundeţi domnului Pereş. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Domnule preşedinte, ascultaţi-mă puţin. Ca membru în Biroul permanent, vreau o consultare, dacă se poate. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Haideţi să terminăm procedura. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Asupra sintagmei de consultare am o mare problemă. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Pereş, suntem în vot. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Mă duc undeva la medic, eu trebuie să primesc un răspuns, şi de aici încolo putem să divagăm şi să discutăm pe articolele din Constituţie cât vreţi dumneavoastră pe tot felul de variante. |
||
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Nici măcar medicul nu vă poate da un răspuns în 2027. Ideea este simplă. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Domnule secretar, este în regulă. Dumneavoastră îmi aruncaţi în faţă tot felul de scenarii, dar până la sfârşitul lumii... |
||
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
O instituţie care nu face parte din puterea legislativă... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnilor colegi din Biroul permanent, am convocat o sesiune extraordinară a plenului reunit pentru ora 17,00. Ordinea de zi a plenului: dezbaterea propunerii Grupurilor parlamentare PSD şi PNL din Camera Deputaţilor şi Senat privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României. Vă propun următoarea chestiune: dacă avizul Curţii vine până la ora 17,00, va fi introdus pe ordinea de zi şi va fi citit după ce va fi într-o formă scurtă citită propunerea de suspendare din nou. Domnilor colegi, mai departe: convocarea se va face pentru astăzi, 6 iulie, până la epuizarea ordinii de zi, şi pentru mâine 7 iulie, că după ora 24,00 intrăm în 7 iulie. Deci, către Monitorul Oficial se va trimite propunerea Biroului permanent de convocare a unei şedinţe extraordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului astăzi, 6 iulie, ora 17,00, până la finalizare, inclusiv pe 7 iulie. Să fie foarte clar. Astfel, se convoacă plenul pentru 6 şi 7 iulie, ca să nu avem o problemă. Exact cum am făcut şi în procedura trecută. Trecând de primul punct, am stabilit ordinea de zi, se citeşte într-o formulă scurtă de către Grupurile parlamentare PSD şi PNL - cererea de suspendare, 2 - Dacă vine avizul, va fi citat avizul Curţii Constituţionale de către colegii din Comisia juridică, 3 - Timpii de dezbatere asupra propunerii de suspendare. Eu vă propun: timpii de dezbatere ai grupurilor parlamentare de 10 secunde. Domnule Toader vă rog. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Eu v-aş propune să avem măcar o similitudine cu 2007. În 2007 au fost 20 de secunde de fiecare senator sau deputat şi atunci să păstrăm măcar atâta lucru. Atunci PSD a avut 53 de minute, PNL 31, PD 23, PRM-ul.... nu mai citez eu. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, am înţeles. Domnul Ruşanu, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Domnule Toader, în 2007 aveaţi atât de puţini deputaţi încât a trebuit să vă dăm un pic mai mult. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnule Ruşanu, eu v-am spus ce procent aveam şi aveam 23 de minute. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Toader, aveţi perfectă dreptate, procedura dumneavoastră este regulamentară. Dacă este cineva pentru 20 de secunde? Cine este pentru? 3 voturi pentru. Voturi împotrivă? 15 voturi împotrivă. Pe cale de consecinţă, a fost acceptată cea de a doua propunere pe care eu am solicitat-o; 10 secunde pentru fiecare senator şi deputat. Rog Secretariatul să anunţe: PD-L - 24; PSD - 22; PNL - 13; UDMR - 5, Minorităţile naţionale - 4; Grupurile parlamentare progresiste - 3, deputaţi şi senatori independenţi sau fără apartenenţă la grupurile parlamentare - 2. În totalitate : 73 de minute. Domnul Toader. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Vă rog frumos. Cred că nu-i limitaţi şi timpii preşedintelui, cum scrie în Constituţie. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, nu. Domnul Nicolicea. |
||
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:
Doar prin referendum, noi nu. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu am terminat. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă dau înapoi cuvântul, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Deci,nu pentru că am dori să vorbim mai mult, ci doar pentru corectitudine ca să nu se perpetueze greşeala pe viitor, aici, după ce s-au împărţit secundele întotdeauna s-au rotunjit în sus. Numai la noi 250 de secunde n-au făcut 4 minute şi ceva, adică 5, au făcut 3 şi prin urmare trebuie 5. Mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, domnule deputat. Nu-i o problemă dacă întârzie unul şi vorbeşte 2 minute în plus. Domnule Pereş, vă rog frumos să-i daţi cuvântul domnului Toader, că mă ceartă, iar mă face lipsit de bun simţ. Ştiţi că dânsul are o problemă cu "bunul simţ". |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Păi nu, asta vroiam să vă spun, neapărat cu replica asta. Cel puţin să fiţi atenţi când solicităm procedură, fiindcă am să spun şi în plen. Când am solicitat votul nominal, că am vrut să văd numărul, pe fotografii respectiv nu sunt 216 voturi, persoane cu mâna ridicată şi am să vă şi demonstrez. Mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Toader, eu nu am să fac 90 egal cu 170, unu. Doi .. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
De acord, dar nu-i aşa simplu. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Doi. Ați avut zero pentru şi procedura a fost îndeplinită. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Când eram cu mâna ridicată... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Toader, lăsaţi-mă să termin! Eu nu sunt obişnuit cu dialogul între preşedinte şi lideri. A treia problemă pe care vreau să v-o ridic. Dumneavoastră aţi cerut o chestiune care nu scrie în Regulament şi v-am repetat să nu o mai cereţi: procedură de vot. Nu există nicăieri în Regulament. În stenograma scrisă de distinsele mele colege, care sunt în Secretariatul Tehnic scrie ce am spus: procedură de vot. Domnul Pereş, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
Domnule preşedinte, pentru stenogramă şi pentru viitor. Vreau doar să se consemneze faptul că, de fapt, am deraiat de la acel principiu, acea cutumă pe care am avut-o privind acele 20 de secunde pe care fiecare parlamentar - şi eu sunt de 16 ani în Parlament - le-a avut întotdeauna. Este un început la care vom reflecta şi sigur, eu mi-aş dori ca să nu se mai repete, ci să revenim la ceea ce de fapt am continuat. Dar, oricum este un început şi vom mai vedea. Dacă va trebui, poate că odată şi odată ne vom reveni. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mulţumesc foarte mult. Dar vreau să spun că au fost şi moţiuni de cenzură la care Biroul permanent a acceptat 10 secunde, deşi colegii din Opoziţie, atunci eram şi noi, am cerut 20, chiar şi mai mult. |
||
|
Domnul Alexandru Pereş:
V-aş ruga să-mi daţi şi mie stenograma de atunci. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Declar şedinţa Biroului permanent reunit închisă. Vă mulţumesc. |
||





