| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 17.07.2012 13:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
![]() |
5. Convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară | |||||
|
||||||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Punctul 5 prevede decizia de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară. O aveţi toţi în proiect. Eu aş propune să fim pozitivi în modul de analiză şi să ne gândim că mâine la prânz vine şi proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei 41. Pe cale de consecinţă, să convocăm pentru 18 şi 19 iulie. Eu aş vrea ca mâine seară să încheiem această sesiune extraordinară, dacă începem mâine la ora 10,30 - că aşa ne-am pus de acord cu Senatul - până la epuizare. Senatul are Biroul permanent acum; la ora 15,00, la fel, Comisie juridică. Mâine la ora 10,30 vor avea şi cei de la Senat plen. Dacă ne ajută Dumnezeu, la ora 12,00 avem proiectele, le contrasemnăm şi le trimitem către cealaltă Cameră care este Cameră decizională şi noi facem un Biroul permanent. Propunerea mea este următoarea: pentru colegii, liderii grupurilor parlamentare: la ora 12,00 mâine să avem o şedinţă informală între preşedinţii celor două Camere şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare în care să discutăm tema pe care domnul Toader a ridicat-o şi pe care eu am discutat-o, aceea în care am speranţa că toţi liderii grupurilor parlamentare vor găsi o soluţie unitară pentru o propunere care să meargă către Comisiile juridice reunite. În varianta în care la întâlnirea cu liderii grupurilor parlamentare, liderii după aceea, prin negocieri, aşa cum scrie la Regulament vor găsi o soluţie, noi ne vom reuni într-un Birou permanent reunit şi vom merge pe ceea ce şi domnul Toader şi domnul Oltean spuneau, să convocăm o sesiune extraordinară, să cerem Comisiilor juridice să facă un raport pentru o nouă propunere pentru Avocatul Poporului. Dar, revenind, proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru sunt cuprinse în anexă. Întrebarea mea este următoarea: vreţi să trecem - domnule Toader, domnule Neacşu, domnule Nicolăescu, domnule Pambuccian şi doamna Luminiţa Iordache - în proiectul de lege sub proiectul de hotărâre de decizie a Camerei sub aspectul, sperăm că Senatul ne trimite în timp util şi proiectul de Lege de aprobare a Ordonanţei nr.41? sub rezerva revenirii raportului. Eu, după aceea, ar trebui să mai fac un Birou, să mai public odată în Monitorul Oficial. Domnule Albu, domnule Oltean este Ok aşa? Bun. Deci, în unanimitate, vom introduce... |
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Ar trebui să menţionăm şi faptul că vom convoca Comisia juridică, o vom sesiza cu respectivul raport ca să poată să facă raportul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mai există altceva, domnule Duşa? |
||
|
Domnul Mircea Duşa:
Ordinea de zi de mâine şi de poimâine. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mai avem şi altceva de introdus pe ordinea de zi? Dacă mai există ceva legat de referendum? Domnul Neacşu şi după aceea domnul Toader. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
V-aş ruga, eventual tot sub aceeaşi rezervă, noi mai avem în lucru un proiect legislativ şi aş vrea să luaţi notă şi de el. Două chestiuni. Dacă vreţi, mie personal mi se pare mai logic ca să funcţionăm mâine cu un Birou permanent, după ce vine proiectul de la Senat, că acum încercăm să avem premoniţii şi nu ştim în ce măsură se va realiza. Nu o să fie nici o problemă. Ca şi acum constat că avem până la urmă acordul tuturor membrilor Biroului permanent şi evident şi al Comitetului liderilor ca să facem totuşi mâine încă 10 minute un Birou permanent, să intrăm strict într-o procedură şi de acolo încolo să fie convocarea. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Este corect domnule Neacşu. Domnule Toader, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da. Sigur eu totuşi, pentru stenogramă, am solicitat să introduceţi, că am discutat despre ordinea de zi a Birourilor reunite, am solicitat şi introducerea raportului situaţiei celor doi şi acum vă rog să mă credeţi: mai bine dăm noi o soluţie de respingere sau de aprobare decât să o tergiversăm la infinit. Vă rog să ştiţi că noi solicităm introducerea raportului. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Raport, ce raport? |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Raportul de la Comisia juridică cu cei doi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Eu v-am explicat la început şi vă reamintesc că Biroul permanent a aprobat 4 zile pe lună în pauza parlamentară, între cele două sesiuni ordinare, pentru fiecare comisie. Vă reamintesc că tot noi am aprobat ca până în septembrie, Comisia juridică să vină cu cele două rapoarte care sunt importante, în aşa fel încât să ne ţinem angajamentul şi cu asta am încheiat orice discuţie pe această temă. Atunci rămânem pe varianta în care mâine mai facem un Birou permanent. Vă propun după întrunirea formală cu Comitetul liderilor la care cei doi preşedinţi pot să participe şi o să avem discuţia pe tema Avocatului Poporului, să ne revedem, în varianta în care vine Ordonanţa 41, într-un Birou permanent. Deci, 12,00 întâlnirea cu liderii şi după, imediat, vom rămâne în Birou permanent. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnule preşedinte, sigur că ţinem cont că este o lege promulgată. Deci, practic noi ar trebui să o abrogăm. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ţinem cont. Mulţumesc mult. Închid Biroul permanent. O zi frumoasă! |
||





