Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 14.05.2013 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 mai 2013 ora 14:00

5. Informare din partea domnului deputat Daniel Fenechiu, liderul grupului parlamentar PP-DD
s-a luat act consultă pdf icon

Informare din partea domnului deputat Daniel Fenechiu, liderul grupului parlamentar PP-DD Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Dacă îmi permiteţi domnule preşedinte pentru ordinea de zi.

În legătură cu proiectul de hotărâre privind desemnarea unui nou secretar, urmare nominalizării mele ca lider de grup, în speţă în persoana domnului Diaconu, discutăm astăzi pentru a o trece pe ordine sau o discutăm luni?


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi unde să o introducem pe ordinea de zi astăzi?

O depuneţi la Biroul permanent.


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Păi, ştiu, dar nu trebuie să facem un proiect care să-l supunem plenului?


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Fenechiu, prima dată trebuie să vă daţi demisia pentru că sunteţi incompatibil. Scrie în Regulament. După ce vă daţi dumneavoastră demisia din funcţia de secretar...


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Sunt incompatibil, am studiat Regulamentul şi m-am consultat şi cu colegii, nu asta este problema. Vreau să facem această rocadă, nu am găsit motiv de incompatibilitate.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi cum puteţi să-l nominalizaţi dacă dumneavoastră ocupaţi funcţia?


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Şi dacă grupul solicită acest lucru?


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu aţi înţeles?


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Am înţeles.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este juridic, sunteţi avocat. Ca să pot eu să ocup locul domnului Hellvig, trebuie să-l vacantez, nu pot să-l ocup peste el.


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Nu. Întrebarea mea era: vacantarea se face doar prin demisie? Asta nu am ştiut.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dacă vreţi să faceţi o decizie unilaterală, a dumneavoastră sau la cererea grupului. Dumneavoastră fiind liderul grupului, la cererea grupului vă depuneţi demisia şi dumneavoastră ca lider de grup nominalizaţi persoana pe care noi o supunem la vot în plen.


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Am înţeles.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Prima dată trebuie să fie demisia, domnule Daniel Fenechiu.


Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Am înţeles, am înţeles.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Am luat act de cererea domnului Ciuhodaru. Domnul Daniel Fenechiu este Ok, nu avem nici o problemă.