Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 11.06.2013 13:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite din 11 iunie 2013 ora 13:00

12. Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat
la liderii grupurilor parlamentare consultă pdf icon

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

.............................

2. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, iniţiat de către domnul senator Ilie Sârbu şi domnul deputat Marian Neacşu, liderii Grupurilor parlamentare PSD din Senat şi Camera Deputaţilor.

Raţiunea pentru care... Precedentul a existat în momentul în care România a avut nevoie de o susţinere şi de accentuare a eforturilor pentru îndeplinirea unui obiectiv de interes naţional. S-a întâmplat... S-a petrecut. Că nu s-a întâmplat, a fost o decizie politică. Să se constituie o astfel de comisie pentru integrarea în Uniunea Europeană, care a avut un succes deosebit şi a făcut ca Parlamentul României să aibă o contribuţie faţă de Guvern. Da? Şi a condus-o atunci un eminent coleg de-al nostru, domnul deputat Viorel Hrebenciuc, cu rezultatele extrem de pozitive, cunoscute.

Pe cale de consecinţă, se propune a se proceda similar faţă de un obiectiv care ne uneşte pe toţi, interesul naţional de a intra în Schengen, mai ales că avem atâtea...

Faţă de aceste situaţii, avem şi un proiect de hotărâre.

Aici, singurul lucru asupra căruia cred că putem să decidem, dacă luăm decizia să înfiinţăm comisia, este să ne gândim din câţi senatori şi deputaţi să fie constituită. Fiecare grup...

Păi, nu, nu. Anexă...anexă avem, sigur, dar nouă ne trebuie 19. Deci 19. Atunci trebuie să fie formată din 19...


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte, am o observaţie.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă rog, domnule preşedinte.


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe lângă faptul că trebuie să stabilească liderii de grup componenţa, spunem "conform structurii politice a grupurilor parlamentare". Că nu scrie nicăieri.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

De acord, domnule preşedinte, aveţi perfectă dreptate.


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu scrie.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Conform structurii... Nu scrie?


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu scrie.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Modificăm. Vă rog. Domnule senator Cordoş! Perfect.

Conform structurilor, conform compoziţiei parlamentare, dar numărul trebuie să-l stabilim noi. Aici e problema. O să fim 19 senatori şi deputaţi...


Domnul Mircea-Nicu Toader:

Lăsaţi la nivelul liderilor, să stabilim noi.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc.

Supun la vot.


Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte, v-aş ruga aici să ţineţi cont de un aspect.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă rog.


Domnul Niculae Mircovici:

Ar fi poate foarte important ca şi din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să avem un reprezentant în această comisie pentru că Ovidiu Ganţ poate să facă mai mult decât alţi colegi.


Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă mulţumesc foarte mult. Aveţi perfectă dreptate. Eu, de exemplu, mă gândeam la domnul Ganţ dar nu am voie să fac propuneri nominale.

În orice caz, este de domeniul evidenţei că trebuie să fim reprezentaţi. Asta înseamnă până la urmă principiul pe care îl introduce iniţiatorul, acela potrivit căruia se face în conformitate cu structura politică a Parlamentului reieşită din alegeri.

Supun la vot.

Cine este pentru această comisie? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitate.

Se introduce pentru ordinea de zi a primei şedinţe a Camerelor reunite.