| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 17.09.2013 13:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Din discuţiile pe care le-am avut, o să mergem pe următoarea variantă: noi facem comisia aceea specială, acum Senatul se întruneşte şi îşi declină competenţa pentru Biroul permanent reunit, unde vom crea o comisie specială. Vom decide în Biroul permanent reunit propunerea pe care am agreat-o a fost aceea de 21 de membri, mai mult decât facem de obicei. De obicei, facem o comisie din 15-17, aici vor fi 21. Cea de a doua chestiune, începem la ora 16,00. |
|
|
Domnul Dan Ştefan Motreanu:
Şi câţi revin Camerei Deputaţilor? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu zic să mergem jumătate-jumătate, că este o comisie specială, este foarte importantă şi trecem de la cutuma noastră care este două treimi cu o treime şi mergem jumătate-jumătate, jumătate senatori, jumătate în Camera Deputaţilor, păstrăm ponderile pe fiecare Cameră, cele care sunt fără să mai avem nici o problemă. Cu ocazia aceasta, grupurile politice importante vor avea consistenţă, va fi chestiune dificilă legată de minorităţi împreună cu conservatorii şi cu deputaţii neafiliaţi, dar şi aici, într-o parte o va lua minorităţile şi în partea cealaltă vor lua conservatorii. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Referitor la comisie, am avut o discuţie acum vreo două săptămâni, dar din punct de vedere procedural cum se va proceda? |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu se poate, nu. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Ascultaţi-mă puţin! Ea este în procedură de urgenţă la Senat, sunt avize de la două comisii. Dacă mergem pe ideea cum a fost cu revizuirea Constituţiei să-şi retragă Guvernul proiectul şi să discutăm fiecare cu propunerea noastră. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Toader, mergem cum am mers la Legea 35 care ne-a ales pe noi, deputaţii şi senatorii. Proiectul de lege a fost pus la o iniţiativă pe care noi am lucrat în momentul respectiv. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da, dar nu Guvernul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Staţi o secundă! La Senat nu contează, este aceeaşi chestiune. Proiectul de lege care vine la Cameră poate să fie iniţiatori şi parlamentarii şi Guvernul, noi judecăm la rece. După ce au avut două avize, noi am făcut o comisie specială, l-am trimis acolo. Biroul permanent al Senatului care a început procedura, o stopează. Constituţional şi regulamentar se poate. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Cum, cum regulamentar? Că nu ştiu dacă este procedură. Procedură este decât dacă îşi retrage proiectul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă era pusă pe ordinea de zi aveam o problemă. În acest moment, oricând pentru că este o comisie specială. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu. Pe ordinea de zi dacă era, nu putea să se retragă, dar el poate să-şi retragă. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu se putea retrage. Din acest moment se poate, se derobează Senatul pentru comisia pe fond. Acolo se spune: trebuie să facem o comisie specială. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Eu vă spun şi poziţia noastră. Poziţia noastră politică este ca această comisie care discută eventual problema "Roşia Montană" trebuie să se suprapună cu proiectul de lege. Dacă Guvernul îşi retrage proiectul, este o altă discuţie, dacă nu, nici nu participăm la comisie. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Am înţeles. Este poziţia dumneavoastră. Eu am explicat care sunt principiile. În momentul în care am lansat sută la sută această idee şi s-a revenit, m-am uitat la precedent, există, m-am uitat la constituţionalitate şi la respectarea Regulamentului, se respectă, Comisia specială va da un nou termen. Pentru avizele de la Senat va face un raport, intră în prima Cameră, după care raportul vine din nou la Comisia specială care îl trimite către cele două Camere. Exact cum s-a mai întâmplat. Aduceţi-vă aminte că erau proiecte de legi pe actuala Constituţie când aveam câte 10-12 iniţiative pentru modificarea legilor electorale şi le respingeam pe toate. Deci, acest proiect de comisie specială poate să rămână sau poate să-l respingă şi să facă unul nou. Este treaba lor. Sau poate să-i facă amendamente şi completări. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Dar de ce nu vrea Guvernul să-l retragă să ne lase şi nouă posibilitatea să... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dar nu discutăm aici, discutăm la Biroul permanent reunit. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Discutăm, ok. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Pambuccian, vă rog frumos. |
||
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Legat de chestiunea aceasta, vreau să vă spun punctul nostru de vedere. Indiferent sub ce formă, proiectul acesta trebuie discutat în Parlament. Retragerea lui este, după părerea noastră, echivalentul nediscutării niciodată a proiectului în Parlament şi a trecerii lui într-o formă sau alta de un Guvern sau altul. Deci, ce ne dorim noi este ca proiectul să fie discutat şi tranşat într-un fel sau altul în Parlament. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Eu m-am întors la programul ordinii de zi. Programul este în felul următor: marţi - avem Biroul permanent acum, BPR-ul la ora 14,00, la ora 16,00 începem plenul. Dacă Biroul permanent reunit stabileşte plenul reunit, începem plenul reunit cu doar două puncte la ordinea de zi: constituirea Comisiei speciale şi aprobarea Grupului de prietenie cu Confederaţia Elveţiei pe care trebuia să o avem săptămâna viitoare. Domnul preşedinte Antonescu este acolo. Era unul din angajamentele pe care le-am avut cu partea elveţiană şi ar trebui să-l votăm şi pe acesta. Nu avem alte probleme. Şi scrisoarea cu Fondul Monetar Internaţional. Începem la ora 16,00 plenul, dezbatem problemele care sunt legate de Comisia specială, facem votul, pentru că votul... o listă de 21, ştiţi foarte bine care este procedura de vot, trimitem comisia, sau să vedem cum facem să se aleagă conducerea. La ora 17,00 primul-ministru al României prezintă argumentele Guvernului pentru un nou Acord cu Fondul Monetar Internaţional de tip preventiv. Rugămintea lui este să facem o derogare de la cutuma parlamentară şi să mergem pe 5 minute de grupuri parlamentare, adică fiecare grup parlamentar va avea 5 minute să-şi spună punctul de vedere, dezbateri, ceea ce eu zic că este foarte bine şi pentru Opoziţie şi pentru Putere. La final, comisia dacă îşi alege conducerea, pe baza negocierilor dintre grupurile politice, decât trecem numele în proiectul de hotărâre votat secret, cu mâna ridicată, cei 21, trecem conducerea şi trimitem la Monitorul Oficial şi închidem şedinţa. Noi intrăm în şedinţa noastră, dacă vreţi să mai facem o şedinţă astăzi de plen de la ora 18,00, dacă nu facem una mai lungă mâine. Cum doriţi, liderii grupurilor parlamentare? Deci, astăzi numai facem şedinţă, facem mâine, da? Facem mâine şedinţă de la 10,00 la 12,00 şi pauză de la 13,00 la 15,00 şi la 15,00 votul final? Cum doriţi? Domnul Mitrea are următoarea propunere: Să facem de la ora 10,00 la ora 13,00 şedinţă şi la 13,30 - votul final, da? Dacă mai avem un proiect, două care sunt şi se întâlnesc poate prelungim până la finalizarea dezbaterilor. Sunteţi de acord? Vă mulţumesc foarte mult. Atunci aşa rămâne, ora 16,00 plen reunit, după care la ora 18,00, la noi la Camera Deputaţilor, se continuă la 18,30 cu răspunsurile la interpelări şi mâine declaraţii politice. La ora 10,00 începem plenul, îl ţinem până la ora 13,00, la ora 13,30 - votul final, după care comisii. Corect? Domnul Fenechiu. |
||
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Domnule preşedinte, înţeleg că ar trebui să discutăm memorandumul astăzi în şedinţa comună. Noi nu am primit scrisoarea, nici noi, nici minorităţile, motiv pentru care... |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Toată lumea a primit-o domnule. |
||
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Nu am primit-o domnule preşedinte. |
||
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Înseamnă că mie nu mi-au semnalat-o de la grup. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Toată lumea a primit-o. |
||
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Eu vă spun că nu am primit-o. Am făcut anchetă ieri, am făcut anchetă astăzi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule secretar general, o mai trimiteţi odată! |
||
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Putem discuta forma din presă eventual. Pe aceea putem discuta. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Păi, forma din presă este forma oficială. Nu există alta. Este Acordul preventiv cu Fondul Monetar. |
||
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Domnule preşedinte, nu s-a discutat. A venit domnul prim-ministru şi a fost o vizită la grupuri, la grupuri s-a prezentat acest memorandum. |
||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Aşa a fost şi în situaţia noastră. La întâlnirea pe care am avut-o cu premierul, ne-a dat..., nu ştiu mai departe. |
||
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Noi de aceea nu am primit, înseamnă că nu am avut întâlnire cu premierul. Am înţeles. |
||
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Oficial, astăzi este prezentată forma în Cameră. Pentru prima oară discutăm cu prezentarea primului-ministru. Nu era în obiceiul nostru. Ascultăm ce ne spune şi să ne spunem punctul de vedere. |
||
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Acesta este un lucru foarte bun. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aşa se face, asta este procedura. Până acum, nu a citit-o nimeni, nu am discutat despre ea niciodată. Nu se aprobă, nu este pentru dezbatere şi se prezintă această scrisoare în faţa Parlamentului. Secretari de şedinţă, domnul Mircovici şi domnul Buican. |
||







