| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 02.12.2013 13:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Avem ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor. Vă rog, domnul ministru Voicu. |
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
De la Ministerul de Interne a venit o rugăminte fiindcă este o relativă urgenţă - este un proiect de lege privind avizul şi migraţia. Îmi cer scuze că nu ştiu numărul lui. Este pe poziţia 18 sau 19 şi dânşii au rugămintea să apucăm să îl dezbatem - nu astăzi, ci atunci când vom avea plen şi să îl introducem pe ordinea de zi între primele puncte pentru că au o oarecare urgenţă pe nişte chestiuni internaţionale. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Am discutat şi cu primul-ministru şi am înţeles că în şedinţa de săptămâna aceasta la Guvern veţi stabili care sunt priorităţile legislative pentru ca să le trecem în această sesiune. Domnilor lideri ai grupurilor parlamentare, am vorbit cu domnul Neacşu să vă întâlniţi şi să vedeţi ce proiecte mai sunt la comisii, dacă trecem bugetul săptămâna aceasta, pentru ca săptămâna viitoare - luni - să avem numai activitate în grupurile parlamentare şi activitate în comisii, iar marţi să începem şi să facem dezbateri pe acele proiecte - 20 sau 30, câte sunt, să le finalizăm, vom avea şi votul final, şi după aceea, în opinia mea, de Sfântul Ştefan veţi veni înapoi. Vă rog, domnule Ciucă. |
||
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Domnule preşedinte, întrucât nu este trecută pe ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent, am înaintat acum o adresă, care probabil că va fi distribuită, şi care are legătură cu ordinea de zi: v-am solicita să ne daţi voie nouă şi Comisiei pentru drepturile omului să lucrăm în paralel astăzi cu plenul pentru acel Proiect "Ferentari" pe care îl avem pe ordinea de zi şi care nu este votat. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă îl finalizaţi şi îl introduceţi pe ordinea de zi, astăzi îl votăm. |
||
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Vă mulţumesc foarte mult. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
A doua chestiune, în legătură cu ordinea de zi, liderii, vă rog frumos să vă uitaţi şi să vedeţi ce putem să trecem anul acesta, ce proiecte sunt importante, ca săptămâna viitoare, aşa am spus, să discutăm pe această temă. Săptămâna aceasta va fi în discuţie numai bugetul. |
||







