Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 16.09.2014 13:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite din 16 septembrie 2014 ora 13:00

22. Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
aprobată consultă pdf icon

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Punctul 22, notă cu privire la iniţiativele.


Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte, numai o secundă.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da, vă rog.


Domnul Verestóy Attila:

Întrucât la aceste rapoarte ale SRI-ului este imperios necesar să fie prezentă şi conducerea Serviciului, vă rog să nu ne grăbim, pentru ca să avem şi acordul conducerii, pentru a fi prezentă la această prezentare.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Cum adică, să avem acordul lor?


Domnul Verestóy Attila:

Oricum, comisia a prezentat toate rapoartele restante chiar în acest an, deci noi suntem la zi.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule senator, cum adică să fie de acord? Îi invităm să participe.


Domnul Verestóy Attila:

Îi invităm, dar, oricum, dacă avem un pic de înţelegere, având un program destul de încărcat în perioada în care trăim, ar fi indicat totuşi să avem o consultare cu dânşii. Eu ştiu că putem invita, adică lansăm invitaţia şi se supun - asta e cert -, dar cutuma noastră este alta.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Problema nu e să se supună.


Domnul Verestóy Attila:

Deci vă rog să nu vă grăbiţi a pune pe ordinea de zi înainte să avem această consultare. Se va întâmpla, oricum, anul acesta.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Eu vă mulţumesc pentru grija pe care o arătaţi. Un coleg mi-a spus "serviciilor". Nu. Ca să rămânem pe o linie elegantă. Nu, ei nu trebuie să se supună, dar există, cred, un raport firesc, în baza căruia, în momentul în care Parlamentul hotărăşte prezentarea rapoartelor, este o obligaţie, practic, a lor, o obligaţie legală. Sigur că nimic nu ne împiedică să facem această consultare prealabilă, să vedem dacă nu se suprapune cumva peste vreo acţiune la care nu ar putea să lipsească.


Domnul Verestóy Attila:

Asta am spus, domnule preşedinte. Asta am spus.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Am înţeles. Bine.

Revenim la punctul 22, Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament.

I. Iniţiative legislative care urmează a fi transmise la comisii

1. Proiectul de lege pentru aprobarea contului general de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2013 (BPI 548/30.06.2014; Bp 387/30.06.2014).

Propunem să fie sesizate următoarele comisii:

În fond, pentru raport comun: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului.

Pentru aviz comun: Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru sănătate publică a Senatului.

Pentru depunerea raportului. Două săptămâni? Mai mult? 30 de zile? O lună? Este exact în timpul alegerilor.

Pentru depunerea raportului, 30 de zile.

2. Proiectul de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2013 (BPI 549/30.06.2014; Bp 388/30.06.2014).

Pe fond, pentru raport comun: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului.

Pentru aviz comun: Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului.

Termen pentru depunerea raportului: 30 de zile.

3. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 (BPI 567/11.08.2014; Bp 432/11.08.2014).

Pe fond: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci de la Camera Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la Senat.

Pentru avize: Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru transporturi şi energie de la Senat şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură de la Camera Deputaţilor.

Iertaţi-mă! Ce-i aici pentru avize.

(Discuţii în sală)

Comisiile pentru agricultură, pentru administraţie publică, mediu, muncă. Toate.


Domnul Ioan Chelaru:

E rectificarea bugetară.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da, e rectificarea bugetară. Toate comisiile.

Termen pentru depunerea raportului. 60 de zile? Da. Avize de la toate comisiile. Bun.

4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2014 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 (BPI 568/11.08.2014; Bp 433/11.08.2014).


Domnul Ioan Chelaru:

Aceleaşi.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Aceleaşi comisii, acelaşi termen.

Nu, nu sunt aceleaşi comisii. Numai Comisiile pentru buget şi Comisiile pentru muncă.

În fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului.

Pentru avize: Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului.

Termen pentru raport: 60 de zile.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 40 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 154/01.04.2014; Bp 198/2014).

Pentru raport comun, pe fond: Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi senatului; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.


Domnul Ioan Chelaru:

La începutul sesiunii următoare.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Începutul sesiunii următoare, ne sugerează domnul senator Chelaru. Dacă sunteţi de acord.

Domnul senator Haşotti.


Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Am avut o conversaţie, cred eu, fructuoasă şi cu domnul lider Ilie Sârbu. Eu cred. credem că ar fi mult mai util şi pentru activitatea noastră, să ne descărcăm de anumite obligaţii, şi ca imagine, şi ca tot, să avem o şedinţă comună a Camerelor reunite în ultima săptămână, pe 1 octombrie, mai exact. Miercuri, 1 octombrie. Şi plecăm în campanie sau.

Termen tuturor acestor comisii pentru săptămâna viitoare, miercuri, şi cealaltă săptămână.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Dar pentru buget nu merge.


Domnul Puiu Haşotti:

Pentru toate, domnule preşedinte.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Pentru buget, pentru astea cu rectificările, nu merge, pentru că e mult.


Domnul Puiu Haşotti:

Domule preşedinte, în continuare, vom avea la punctul 21, cu Banca Naţională, cu ASF-ul, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Legislativ. Să ştiţi că vom avea o agentă destul de încărcată. De aceea, găsim că ar fi mai util să avem o şedinţă comună a Camerelor reunite pe 1 octombrie, cu toată această ordine de zi, să rezolvăm toate problemele, cu numiri, cu GRUI, cu toate poveştile astea.


Domnul Ioan Chelaru:

Astea, da, dar cele grele nu ai cum să.


Domnul Puiu Haşotti:

Păi, sunt multe, să ştiţi. Şi miercuri, pe 1 octombrie, rezolvăm problemele şi.


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Celelalte grupuri să-şi spună punctul de vedere. Sunteţi de acord?

Domnul Neacşu.


Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte, după cum am stabilit unor comisii să prezinte rapoartele într-o săptămână, e foarte posibil să avem o şedinţă de Camere reunite săptămâna viitoare. dacă avem rapoartele de făcut şi de depus până luni, probabil că vom lua act de ele săptămâna viitoare.


Domnul Puiu Haşotti:

Nu cred că toate aceste comisii vor elabora rapoartele mâine.


Domnul Marian Neacşu:

Mi se pare inoportun să stabilim acum, în această şedinţă de Birou permanent, când vom avea, cândva, în viitor, o şedinţă. Vom convoca, probabil, atunci când va fi cazul, o şedinţă de Birouri permanente care vor decide când va avea loc şedinţa comună a Camerelor. Aşa mi se pare procedura firească.

(Discuţii în sală)


Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Ordinea de zi nu ai cum s-o stabileşti altfel, domnule Haşotti.

Vreau să vă anunţ că propunerile legislative de la punctele 6, 7, 8, 9 toate sunt referitoare la modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Acelaşi termen pentru toate, începutul sesiunii viitoare.

II. Iniţiative legislative pentru care urmează să se solicite avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială (BPI 620/16.09.2014; Bp 363/2014).