| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 29.09.2014 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
![]() |
17. Scrisoare din partea domnului Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate | ![]() |
||||
|
||||||
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Avem o scrisoare din partea domnului Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate. Doreşte ceva de la Senat. Vă rog mult să restituiţi scrisoarea. |
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, iertaţi-mă, o vom restitui, dar cred că este foarte bine ca colegii mei să facă o oarecare analiză a textului respectiv pentru că este o chestiune foarte interesantă aici. Observ că cei de la ANI ne solicită să se precizeze printr-o adresă cum au votat membrii uneia dintre comisiile parlamentare. |
||
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Mate, vă rog. |
||
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Nu vă supăraţi, am ajuns în faza în care ne controlează activitatea politică o instituţie a statului?! Pentru că, dacă este aşa, atunci împachetăm cu toţii şi plecăm în altă ţară! Dar cred că suntem într-un stat de drept! A solicita cum a votat un deputat, scuzaţi-mă, dar cred că ar trebui sesizaţi. |
||
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Mate, suntem norocoşi pentru că este vorba de senatori. |
||
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Nu, că ştiţi cum era în povestea aceea că până acum s-a legat de Senat şi apoi se leagă de Cameră şi, când vă veţi uita în jur, nu veţi şti cine vă este coleg pentru că nu mai aveţi coleg. Dar cred că ar trebui sesizat Consiliul lor de supraveghere pentru că mi se pare cam absurdă această activitate. Atunci când s-a solicitat de la Parchet cum s-a votat, s-a răspuns că nu putem da toate datele pentru că este o activitate politică, şi activitatea politică, sper, în România încă nu este controlată. Dacă este, chiar trebuie împachetat şi plecat din ţara aceasta. Şi aceste informaţii sunt publice. Măcar atât ar trebui să ştie - că sunt pe site-ul Senatului. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Nu este mai puţin adevărat că noi nu putem să dăm un răspuns în legătură cu această hârtie care nu este adresată nouă. |
||






