Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 30.09.2014 13:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2014 ora 13:00

2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat, cu modificări consultă pdf icon

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dacă aveţi observaţii la programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru perioada următoare?

Domnul Neacşu.


Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte, am luat act asupra faptului că Senatul a decis să lucreze în teritoriu în această perioadă - de acum până în 16 noiembrie - şi vă propun să adoptăm acelaşi program de lucru, cu menţiunea că, în măsura în care sunt proiecte de legi extrem de importante pentru actul de guverne sau sunt diverse alte acţiuni care necesită prezenţa colegilor noştri în plen, Biroul permanent să se întrunească şi să convoace Camera în şedinţă de lucru.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Tinel. Vă rog.


Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte, eu nu sunt de acord cu propunerea făcută de liderul de grup de la PSD din două motive. În primul rând, am avut o moţiune simplă astăzi depusă în plenul Camerei Deputaţilor şi acum înţelegem raţiunea pentru care ea a fost respinsă: dumneavoastră nu voiaţi să avem activitate săptămâna viitoare.

În al doilea rând, vreau să vă întreb dacă Ordonanţa nr.55 privind traseismul politic a fost transmisă Senatului, ordonanţă care nu a întrunit numărul de voturi în Cameră şi care trebuia transmisă Senatului. Ea este extrem de importantă. Bănuiesc că intenţia de a suspenda activitatea Camerei Deputaţilor şi a Senatului nu are nici o legătură cu blocarea adoptării sau neadoptării sau respingerii acestui act normativ foarte important. Sau aşteptaţi termenul de 17 octombrie, ca ea să devină operaţională total, după care să daţi un vot. Nu înţelegem raţiunea pentru care acte normative foarte importante nu-şi urmează cursul firesc.

În concluzie, nu suntem de acord cu propunerea făcută şi cred că activitatea parlamentară nu ar trebui să fie grevată de campania electorală. Până la urmă, Parlamentul e Parlament, campania pentru preşedinţie este altceva.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnule Oltean, vă rog.


Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Eu cred că Senatul a luat o măsură extrem de greşită şi nu trebuie să ne asociem cu activitatea Senatului doar pentru că ei au luat o asemenea decizie. Zic eu că sunt o mulţime de acte normative extrem de importante care sunt la comisii, fie în faza de dezbatere, fie cu rapoartele finalizate. Vă dau un singur exemplu: Legea Codului silvic, care este o lege extrem de importantă şi extrem de mult aşteptată în teritoriu, care nu a intrat astăzi pe ordinea de zi şi care trebuie să intre pe ordinea de zi de săptămâna viitoare.

Există multe alte acte normative care sunt în aşteptare, domnule preşedinte, şi cred că este o mare greşeală pe care o facem intrând în vacanţă parlamentară pentru şase săptămâni. Nu mai vorbesc de reacţia extrem de dură a opiniei publice, a societăţii civile faţă de un asemenea mod de a privi o activitate parlamentară. De aceea, subscriu ideii pe care colegul meu Tinel a ridicat-o. Sunt absolut de acord că nu se impune, că nu există nici un fel de argument care să justifice ca Parlamentul să intre în vacanţă pe durată de şase săptămâni de acum înainte.

De aceea, să revenim şi fac apel la Grupul parlamentar PSD, la maturitate şi la responsabilitate, să nu exagerăm. Întotdeauna s-a făcut aşa, am intrat în ultimele două săptămâni de campanie, a fost o logică, a fost o raţiune, dar a intra pe toată perioada de campanie în vacanţă mi se pare exagerat şi inadmisibil.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Dobre. Vă rog.


Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte, în primul rând, mi se pare complet lipsit de seriozitate argumentul că ieri Senatul a decis. A fost singurul argument dat, dacă Senatul a decis trebuie să întrerupem şi noi.

Doi. Este inadmisibil să oprim activitatea legislativă. Practic, se opreşte pe două luni de zile. Nu cred că avem atât de multă treabă în teritoriu. Poate îmi explică domnul Neacşu ce avem două luni în teritoriu, fără să facem activitate parlamentară. Probabil că ştie, n-om fi noi lămuriţi, dar poate ne dă argumente. Nu ştiu, scriem legi, ce facem? Există un pachet important de legi. Există lucruri importante pe care ar trebui să le facem; de exemplu, trebuia să apară deja Legea bugetului, că e o reglementare...


Domnul Viorel Hrebenciuc:

În 15 noiembrie e prevăzut. Mai este până atunci.


Domnul Victor Paul Dobre:

Nu mai vorbesc de un lucru la care cred că trebuie să ţinem cu toţii, imaginea publică a Parlamentului. Dacă plecăm două luni în vacanţă, am mai fost două luni acum, recent, mai plecăm o lună la iarnă, chiar ne facem de râs. Eu n-am auzit vreo ţară în care să plece Parlamentul în teritoriu timp de două luni de zile. Din respect pentru instituţie şi pentru noi înşine.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Máté.


Domnul Máté András-Levente:

Foarte pe scurt. Din câte reţin, inclusiv Parlamentul European şi-a suspendat activitatea când a fost campanie electorală şi nu s-a dus la şedinţă. Deci, există precedent. Şi v-aş ruga să nu folosiţi noţiunea de "vacanţă" pentru că nu e vacanţă. Este activitate în teritoriu. Este o altă noţiune. Dacă folosim aceste noţiuni, tocmai dăm în imaginea Parlamentului. Deci, măcar noi să avem grijă ce noţiuni folosim.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Subscriu la chestiunea cu "vacanţa".

Domnule Neacşu, dacă mai aveţi ceva de adăugat.


Domnul Marian Neacşu:

Aceasta voiam să spun şi eu, domnule preşedinte. Dacă unii dintre colegii noştri consideră că în această lună şi jumătate sunt în vacanţă, atunci este problema lor. Noi avem destul de multă treabă în teritoriu. Poate la Galaţi e mai puţin de treabă. La noi, la Slobozia, este.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Tinel.


Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte, vacanţă e, până la urmă. Nici când am avut noi alegeri parlamentare, în 2012... Şi atunci a continuat activitatea parlamentară. Şi acum, dintr-o dată, ne-am făcut un obicei de a pleca. Încă o dată vă spun: cota foarte redusă de încredere pleacă de aici, să ştiţi, de la deciziile pe care le luăm noi aici.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Dobre.


Domnul Victor Paul Dobre:

Eu cred că este o discuţie importantă şi am rugămintea să nu o ducem în derizoriu. Şi îmi menţin afirmaţia. Din punct de vedere al Parlamentului noi nu facem nimic în perioada aceasta de două luni, pentru ceea ce am fost noi aleşi, activitate parlamentară... Şi lucrul acesta îl spunem foarte ferm: nu facem activitatea pentru care suntem aleşi.


Domnul Marian Neacşu:

Dumneavoastră, poate, da.


Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dacă îmi permiteţi. Punctul 1: nu avem vacanţă parlamentară. Punctul 2: vă propun ca în lunea următoare să ne vedem, pe 13 octombrie.

În această perioadă, comisiile care au de lucru la proiectele de legi să-şi facă datoria, nu este nici un fel de problemă aici, mai ales că am înţeles de la domnul Oltean că sunt legi importante. E foarte bine, comisiile care au de lucru vor lucra în această perioadă şi ne vedem în jurul datei de 15 octombrie. Dacă mai apare vreo modificare, Biroul permanent se va întruni şi vom decide atunci. Deci, nu avem nici un fel de vacanţă. Cu atât mai mult, să vorbim de două luni, de chestiuni de acest gen...

Deci, nu în perioada 6-11 octombrie, ci în săptămâna următoare.

Supun votului dumneavoastră această decizie.

Cine este pentru? 7 voturi pentru.

Împotrivă? 4 voturi împreună.

Deci, săptămâna viitoare nu vom lucra în plen, se lucrează în comisii. Ne întâlnim în săptămâna următoare, din 13 octombrie.

Mulţumesc. Mergem mai departe.