Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 09.02.2015 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2015 ora 14:00

3. Scrisoarea domnului Tiberiu Niţu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de domnul deputat Borbely Laszlo, fost Ministru al Mediului şi Pădurilor
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi consultă pdf icon

Scrisoarea domnului Tiberiu Niţu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de domnul deputat Borbely Laszlo, fost Ministru al Mediului şi Pădurilor Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Scrisoarea a fost trimisă la Comisia juridică, astăzi.


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Termen?


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu avem la începerea urmăririi penale, avem numai la arestare şi reţinere preventivă, este în statutul deputatului şi senatorului. Aici nu pot să pun eu termen. Există vreun termen în regulament?


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Nu, dar ni s-a dat data trecută.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vi s-a dat generat de arestarea preventivă. Adică noi am fost într-o situaţie de excepţie pe care am avut, că în acelaşi dosar s-a cerut arestarea şi atunci nu puteam să votăm după arestare cauza de începere a urmăririi penale. Şi am fost condiţionaţi de cele trei zile pe care le avem în statut. Altfel nu există termen. Dacă dumneavoastră ne informaţi, eu zic cât de repede se poate. Există vreun termen în regulament? Nu. Mulţumesc foarte mult. Staff-ul tehnic îmi spune că nu este termen. O trimitem la comisie, de aici încolo depinde de dumneavoastră. Dar atenţie mare că va fi urmărit acest dosar. De câte ori luaţi câte o decizie, vă rog frumos să ne informaţi, pe noi, Biroul permanent.

Trecem direct la pct.9.