Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 23.02.2015 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2015 ora 14:00

2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat consultă pdf icon

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Astăzi, şedinţa până la finalizare cu cele două proiecte şi cu cererea de modificare, mâine - declaraţii politice, activitate în comisiile parlamentare, miercuri - şedinţă în plen. Declaraţiile politice fac parte din şedinţa în plen.

Vă rog.


Domnul Marian Neacşu:

Mai aveam o observaţie, domnule preşedinte, am luat-o puţin cam repede. Noi, astăzi, la ora 18,00, ne întâlnim să discutăm şi să ne punem de acord asupra propunerilor privind modificarea Regulamentului. El mâine va merge la Comisia pentru Regulament. Întrebarea este dacă mergem miercuri cu proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului?


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi, în cazul în care Comitetul liderilor este de acord, este vorba de seriozitatea noastră şi de chestiunea pe care domnul Pambuccian la un moment dat a ridicat-o, să nu facem de pe o zi pe alta.

Pe de altă parte, noi ne-am luat angajamentul că în prima luni din prima lună calendaristică facem dezbaterea "Ora primului-ministru".

Eu vă propun ca pentru luna martie să nu fie în prima săptămână, să fie în a doua săptămână, cu acordul Comitetului liderilor, şi să avem o săptămână să analizăm de mâine, de când avem raportul, toate modificările pe care le facem la Regulamentul Camerei. Lucrurile trebuie să fie foarte clare.

În comisie se face raportul, ne mai uităm o dată la el şi o să-l rog pe domnul Emacu să nu trimită raportul către noi. Să mai stăm să mai analizăm cu calm şi cu răbdare o săptămână. Dacă găsim elemente suplimentare pe care trebuie să le conexăm, le discutăm cu toţii. Dorinţa mea este ca nici un grup parlamentar să nu fie nemulţumit cu privire la aceste modificări.


Domnul Marian Neacşu:

Eu înţeleg că noi, deseară, după ce se încheie lucrările, ne vom întâlni la mine în birou şi vom începe să-l discutăm.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi mandatul pe care îl veţi da membrilor comisiei, pentru că fiecare grup parlamentar are un singur membru, este cel care rezultă în urma concluziilor din Comitetul liderilor.


Domnul Marian Neacşu:

Exact. Dacă îl terminăm, astăzi, dacă nu, îl terminăm mâine şi oricum, când îl vom termina, îl transmitem la comisie.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord cu dumneavoastră. Am o rugăminte, să-l avem şi noi, membrii Biroului permanent, să ne uităm şi noi pe el.

Vă rog, domnule Orban.


Domnul Ludovic Orban:

Propunerea este foarte rezonabilă.

Este foarte dificil să îl pui la vot final miercurea aceasta.

Ca şi paşi, noi astăzi aprobăm modificările propuse de noi, şi le depunem la Biroul permanent. Deseară avem o primă negociere.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu mai depuneţi nimic dacă se fac în comisie.


Domnul Ludovic Orban:

Bine.

Important este să ne grăbim şi să încercăm să ajungem, de preferinţă, la o soluţie consensuală.


Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Exact. Asta este obligaţia.

Din înţelegerile pe care le-am avut cu Partidul Naţional Liberal şi cu celelalte partide, toată lumea susţine modificarea pe pilonii pe care i-am stabilit: completarea cu deciziile Curţii Constituţionale, afaceri europene, chestiunile legate de procedurile noastre interne - referitoare la ora ministrului şi la ora primului-ministru, chestiunile sensibile în legătură cu benchmark-urile din Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la procedurile predictibile în cazul aplicării unei sancţiuni de conflict de interese, legăturile cu Statutul în privinţa incompatibilităţii pe cele două variante - Decizia Înaltei Curţi şi raportul de activitate necontestat în termen, şi bineînţeles imunitatea, termenele primare în ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale, termenele primare în arestarea preventivă, termen primar pentru reţinere şi arestare preventivă, care, după noul Cod Penal, sunt altele. De acord?

Şi, atunci, după ce se înţeleg liderii, avem o săptămână să ne spunem punctul de vedere, după care îl votăm toţi în plen şi îl trimitem spre publicare.

Deci, mâine, marţi avem activitate în comisii. Dacă cumva se schimbă ceva şi Biroul permanent va cere o altă abordare pentru plen reunit, bineînţeles că ne vom întâlni imediat şi vom lua decizia. Suntem legaţi şi de raportul Comisiei comune de control a Serviciului Român de Informaţii cu privire la nominalizarea unui nou director general.

Miercuri avem şedinţa în plen şi dezbaterea pe proiectul ordinii de zi, cu votul final la ora 16,00. Astfel, de la ora 14,00 la ora 16,00 avem plen.

Este în regulă.

Joi, vineri şi sâmbătă este programul obişnuit.

Domnul Chirvăsuţă şi domnul Mircovici vor fi secretarii de şedinţă săptămâna aceasta.

Doamna Nassar este vicepreşedintele care va conduce şedinţa de interpelări şi răspunsuri la întrebări săptămâna aceasta.

Este perfect.