Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 09.03.2015 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 9 martie 2015 ora 14:00

16. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
16.1 Memorandum intern privind participarea la reuniunile Comisiilor pentru afaceri politice şi democraţie şi pentru afaceri juridice şi drepturile omului ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, Franţa, 15 - 16 martie 2015)
aprobat consultă pdf icon

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunile Comisiilor pentru afaceri politice şi democraţie şi pentru afaceri juridice şi drepturile omului ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, Franţa, 15 - 16 martie 2015) Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vor participa doamna Gorghiu, domnul Florea, domnul Cozmanciuc şi domnul Fenechiu.


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte, ca un mod de lucru. Din fericire, propunerile sunt chiar sănătoase, sunt oameni care ştiu despre ce este vorba şi este bine că participă. Dar aş dori tare mult ca, atunci când vin propuneri care vizează afacerile juridice, să ajungă şi la comisie propunerile. Aceasta ca principiu, pe viitor.

De data aceasta, repet, şi domnul Florea şi domnul Fenechiu şi doamna Gorghiu sunt OK, e în regulă, foarte bine, dar am vrea să decidă cumva şi Comisia juridică pe cine trimite.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dar aici este deplasarea la APCE, sunt membrii delegaţiei.


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Nu, ascultaţi-mă, este în regulă aici. Eu vă spun de principiu, pentru că am mai avut... De aceea am şi precizat "de principiu" mai mult către staff, rugămintea să ajungă şi la comisiile de specialitate, ca să ştim şi noi cine, când pleacă, să încercăm să-i ponderăm.

Deci, nu vizează punctul acesta concret, acesta este clar, este în regulă, suntem de acord.

Rugămintea mea este către departament să ne comunice şi nouă, la comisie, atunci când vine ceva care vizează o deplasare legată de comisie sau de obiectul de activitate al comisiei.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

OK!


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Nu este cazul acesta, repet.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Aici sunt trei membri ai comisiei dumneavoastră.


Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Da, am şi spus şi suntem onoraţi de reprezentare.


Doamna Liliana Mincă:

Iar Daniel Fenechiu este din partea Grupului parlamentar Democrat şi Popular, deci nu este de la PP-DD.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da. Mergem mai departe.