Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 11.05.2015 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 11 mai 2015 ora 14:00

5. Puncte de vedere ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru sănătate şi familie referitoare la implementarea recomandărilor din raportul anticorupţie al Uniunii Europene din 2014
se trimit Comisiei juridice,de disciplină şi imunităţi,Comisiei pentru industrii şi servicii,Comisiei pentru sănătate şi familie şi membrilor Biroului permanent pentru eventuale observaţii în concordanţă cu noile prevederi ale Regulamentului. Termen:o săptămână consultă pdf icon

Puncte de vedere ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru sănătate şi familie referitoare la implementarea recomandărilor din raportul anticorupţie al Uniunii Europene din 2014 Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Acesta este punctul de vedere al Comisiei juridice pe care trebuie să-l însuşim. Eu vă dau o săptămână, vă rog frumos, membrii Biroului permanent pentru completări, adnotări.

Domnule secretar general o să vă rog frumos să vorbiţi cu domnul preşedinte al Comisiei juridice astfel încât să facă completările necesare după noul Regulament.

Până săptămâna viitoare aveţi şi documentul ataşat de la recomandările din raport la următoarea şedinţă de miercurea viitoare. Mulţumesc foarte mult. O săptămână este suficient?

Ne vedem lunea viitoare şi luăm decizia? Mulţumesc.

Acest punct de vedere trebuie trimis domnului Cazanciuc şi automat trebuie să-l trimitem şi comisiei.

Doamna Palade, o să vă rog frumos, săptămâna viitoare să trimiteţi membrilor Biroului permanent şi punctul de vedere pe care l-am trimis eu înainte de data de 16 aprilie, da? Al preşedintelui Camerei la această chestiune ca să le poată combina pe cele două.