Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 17.06.2015 15:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2015 ora 15:00

8. Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
scrisoare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi consultă pdf icon

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi Domnul Florin Iordache:

La punctul 8 avem o scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care solicită amânarea celor 22 de iniţiative care vizează Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi propun un calendar de dezbateri pentru perioada următoare.

Dacă sunteţi de acord, da?

Aprobă un calendar de dezbateri publice începând cu luna septembrie 2015. Nu este cam târziu?

Eu consider, stimaţi colegi, că ar trebui în perioada verii, adică până în septembrie să se facă dezbaterile.

Dacă nu termină aceste dezbateri publice, că pot continua, dar ar trebui şi în perioada următoarea să facem sau să facă dezbateri, mai ales că vor avea şi în luna iulie o săptămână de lucru, ar putea iniţia începerea anumitor discuţii. Este un punct de vedere. Oricum amânăm. Este clar că ei nu au pe ordinea de zi cele 22 de proiecte, dar punctul meu de vedere ar fi ca să înceapă totuşi aceste dezbateri publice şi în perioada verii, că în perioada verii se lucrează şi în iulie o săptămână şi în august.

Domnul Pâslaru.


Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc domnule preşedinte.

Din câte ştiu, deja există programate de Comisia juridică întâlniri în acest sens şi este bine ceea ce aţi spus dumneavoastră, să facem în aşa fel încât odată cu reînceperea sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, să începem şi noi în Camera Deputaţilor şi în Senat, prin comisiile de specialitate, să dezbatem.

Mulţumesc.


Domnul Florin Iordache:

Oricum, în aceste condiţii ar trebui să revină cu o adresă către Biroul permanent, cu ce calendar propun, cu un nou calendar, pentru că vedeţi, pe de o parte, ne aduc la cunoştinţă că se amână discuţia celor 22 de proiecte, dar ne spun că încep discuţiile în septembrie. Văd că am primit de la doamna Palade că de fapt săptămâna viitoare vor face o primă discuţie.

Deci, aşteptăm de la Comisia juridică un calendar cu aceste dezbateri publice. Adoptat.