Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 23.09.2015 15:15 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2015 ora 15:15

16. Diverse

Diverse Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ministerul Transporturilor împreună cu Agenţia Română pentru Siguranţa Aviaţiei şi Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă şi Română ne informează despre o reuniune la nivel înalt pe 29 septembrie, între orele 9,00 - 18,00 la "Sala Drepturilor Omului", împreună cu echipamentul aferent.

Dacă este sub patronajul primului-ministru, ce să facem noi? Domnul ministru Matache ne spune că va fi sub patronajul primului-ministru, împreună cu comisia.

Costuri: 50% reduse. Aşa scrie în lege. Nu face comisia; organizează ministerul. Domnul ministru ne scrie în acest sens, şi noi suntem de acord. Nu ne-a cerut gratuitate, ci ne-a informat, şi noi suntem de acord. Conform Regulamentului: 50%.

Membrii Biroului permanent, aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobat.

Deci, vă rog să îi scrieţi domnului ministru că suntem de acord - costurile sunt reduse cu 50%, dacă nu mă înşel, pentru colaborarea cu o comisie permanentă.

Vă rog să transmiteţi care sunt costurile - pe 29 septembrie, între orele 9,00 - 18,00.

Altfel nu putem să aprobăm pentru că nu avem nici o competenţă.

Domnule secretar general adjunct, vă rog să îi scrieţi şi să îi explicaţi pentru nu se poate face fără achitarea unei taxe de închiriere. Acesta este Regulamentul nostru.

De acord? Vă mulţumesc foarte mult.

La Cabinetul Secretarului general a fost primită o scrisoare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii - Subcomisia pentru spaţiu - în care sunt prezentate obligaţiile ce revin Camerei Deputaţilor ca urmare a preluării preşedinţiei Conferinţei Europene Interparlamentare privind spaţiul în anul 2016 de către Subcomisia pentru spaţiu din cadrul Comisiei.

Noi aprobăm în principiu o conferinţă, un seminar tematic, şi ele se introduc de către departamentul de specialitate în programa de anul viitor şi în bugetul pentru anul viitor. De acord? Am înţeles.

Membrii Biroului permanent, aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Unanimitate.

Domnul preşedinte Ciucă, vă rog.