| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 13.10.2015 15:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Proiectul acesta a fost retrimis iniţiatorilor din plen, nu? Eu ştiu că pentru o comisie specială se poate face propunerea, conform Regulamentului, de către grupurile parlamentare, nu? Şi de un număr de . Cum scrie în Regulament? Patru deputaţi fac o comisie specială? |
|
|
Domnul Georgică Tobă: Domnule preşedinte, a fost iniţial, îndeplinea condiţiile din Regulament, numai că nu era pe fond, nu era proiectul de hotărâre, nu corespundea, şi a fost retrimis iniţiatorilor. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu avea proiectul de hotărâre? |
||
|
Domnul Georgică Tobă: Ba, avea, dar nu corespundea exigenţelor regulamentare. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Şi acum corespunde? |
||
|
Domnul Georgică Tobă: Noi zicem că da. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Putem să-l dăm o săptămână liderilor grupurilor parlamentare să ne dea un punct de vedere şi ei? Liderii grupurilor parlamentare, sunteţi de acord? Mulţumesc foarte mult. Îl repunem pe ordinea de zi lunea viitoare, da? Mulţumesc. |
||






