| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 16.11.2015 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Doreşte o reuniune cu liderii grupurilor parlamentare şi cu conducerea Comisiilor juridice, buget-finanţe şi industrii şi servicii, pentru a explica situaţia şi a răspunde documentat întrebărilor cu privire la situaţia existentă, precum şi la legalitatea şi oportunitatea soluţiilor propuse. |
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi. Eu cred că Biroul permanent ar trebui să trimită la grupuri şi la comisii. Grupurile, dacă vor, se întâlnesc; dacă nu, nu, pentru că sunt grupuri politice şi ele decid. Comisiile sunt structuri care ţin de Parlament şi ele vor avea obligaţia aceasta să aibă o întâlnire preliminară. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bine. La cele trei comisii şi la liderii grupurilor parlamentare, pentru a decide o întâlnire şi să comunicăm. Termen două săptămâni de zile. În două săptămâni de zile ne comunicaţi, da? Mulţumesc. |
||






