| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 23.11.2015 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
![]() |
10. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor | ![]() |
||||
|
||||||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Avem o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor. Domnule Ciucă, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Practic, de principiu, s-a dat aprobare de către Biroul permanent trecut. Trebuia să trimitem adresa. Vă reamintesc faptul că avem peste 300 de proiecte de legi aflate pe ordinea de zi. Ultimele săptămâni au fost cu preocupări legate de Agenţia Naţională privind recuperarea bunurilor, deci s-a lucrat pe anumite proiecte clare, situaţie care a făcut ca toate celelalte proiecte să nu poată fi luate în dezbatere în timpul prevăzut. S-au adunat prea multe şi, pentru a intra într-o logică normală din perspectiva calendarului, v-am ruga să ne daţi voie să lucrăm şi astăzi în paralel cu plenul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Membrii Biroului permanent? Vă rog, domnule vicepreşedinte Orban, aveţi cuvântul. |
||
|
Domnul Ludovic Orban:
Ca de obicei, eu vă propun să nu fim de acord. Excepţia permisiunii acordate către o comisie de a lucra în paralel cu plenul se poate aplica în nişte situaţii în care, să spun, eşti într-o reanaliză a unui proiect de lege care a fost retrimis sau este vorba de un proiect de lege care riscă să treacă de termenul de adoptare tacită dacă suntem prima Cameră sesizată. Să acordăm posibilitatea de a lucra pentru dezbaterea unor acte normative care sunt restante mi se pare că este inadmisibilă, şi creăm un precedent care nu duce la nimic bun. Există posibilitatea de a se lucra marţi - şi dimineaţa şi seara, există posibilitatea de a se lucra şi joi. Nu cred că poţi să scoţi parlamentarii din Comisia juridică din plen. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Vlase, după care domnul Iordache. |
||
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Eu nu îmi mai amintesc exact, dar votul Biroului permanent de la ultima şedinţă a fost favorabil cererii domnului preşedinte. Luând în considerare faptul că are şi o justificare clară - pentru că din cauza evenimentelor şi a supra-audierilor care au fost în ultima perioadă, efectiv am rămas în urmă, ţinând cont că astăzi avem "Respingeri", eu cred că, atunci când se poate, putem să acceptăm şi situaţia aceasta. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog, domnul Iordache. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Şi eu susţin, mai ales că domnul Ciucă ne prezintă foarte clar douăsprezece proiecte de lege. Nu prezintă faptul că, din cele 300, lucrează la 300. Prezintă punctual douăsprezece proiecte care sunt priorităţi pe agenda actualului Guvern şi, de aceea, eu cred că, mai ales că astăzi avem "Respingeri", completez şi eu, pot să lucreze pe aceste douăsprezece proiecte care sunt priorităţi, repet. Eu sunt pentru a putea lucra. |
||
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Am o simplă observaţie. Domnule vicepreşedinte, vă aduc cu respect la cunoştinţă faptul că toată Comisia juridică lucrează şi marţi şi lucrează şi joi de dimineaţă de la ora 8,00 până la ora 20,00. Aşa că noi nu vrem să lucrăm luni pentru ca să nu lucrăm marţi, ci pur şi simplu lucrăm luni pentru că trebuie să lucrăm luni. Sunt evenimente deosebite care, pe de o parte, ne-au pus în această situaţie şi, pe de altă parte, care vin - iată şi zilele de repaus. Aşa că să nu credeţi că din întâmplare au fost selectate douăsprezece proiecte de legi. Şi, dacă simţiţi nevoia, vă invităm, pentru că prezenţa dumneavoastră la Comisia juridică întotdeauna a fost un factor pozitiv şi o contribuţie esenţială, şi nu o spun ironic, ci pur şi simplu chiar ne-am bucura de prezenţa dumneavoastră, să fiţi membru al acestei comisii şi să lucrăm împreună, şi poate reuşim să deblocăm situaţia într-un ritm mult mai aplicat şi eficient. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bine. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? O abţinere. Împotrivă? Un vot împotrivă. Domnule preşedinte, vă aprobăm să lucraţi. |
||
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Vă mulţumim foarte mult. |
||






