| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 07.12.2015 13:30 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
![]() |
13. Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la procedura parlamentară aplicabilă Plx nr.309/2015 şi Plx nr. 310/2015 | ![]() |
||||
|
||||||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Avem o scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la procedura parlamentară aplicabilă Plx nr.309/2015 şi Plx nr.310/2015. Se spune că trebuie să luăm act, dar nu ne propune şi o soluţie. Ne spune că au fost adoptate de Cameră tacit şi că este o greşeală. |
|
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Nu, domnule preşedinte. Aici problema era dacă prima Cameră sesizată este Camera sau Senatul şi care dintre Camere a fost într-adevăr la aceste iniţiative prima Cameră sesizată şi unde s-a adoptat tacit. Şi, dacă citiţi ce a semnat colegul dumneavoastră Ciprian Nica, este scris foarte clar în ultimul alineat. Se constată adoptate tacit în forma iniţială, conform art.74 alineatul 2 din Constituţia României. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, noi le-am adoptat tacit şi le-am trimis la Senat. |
||
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Asta este - că nu le-am trimis. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Şi ce trebuie să facem noi? |
||
|
Domnul Ludovic Orban:
Să fie puse pe ordinea de zi şi să se anunţe că a expirat termenul şi că se consideră adoptate tacit şi să fie trimise la Senat. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ce subiect au cele două proiecte de lege? Nu sunt cu privire la ANI? Şi Cameră decizională nu suntem noi? Deci, Camera decizională este Senatul. Prin urmare, dacă noi am fost primă Cameră sesizată şi pentru ca să le trimitem, trebuie să fie puse pe ordinea de zi. |
||
|
Domnul Ludovic Orban:
Nu s-a anunţat. |
||
|
Domnul Georgică Tobă: Am anunţat. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Secretariatul general, cele două proiecte de legi, după ce au depăşit cele 45 de zile, au fost trimise la Senat? |
||
|
Domnul Georgică Tobă: Nu. În "Nota" care însoţeşte materialul scrie foarte clar: "La data de 13 mai 2015 plenul Camerei a constatat că pentru ambele iniţiative termenul pentru dezbatere şi vot final s-a împlinit." Deci, s-a constatat în data de 13 mai. Ulterior acestei şedinţe de plen, la prima şedinţă de Birou permanent domnul Nicolicea a solicitat să nu sesizăm Senatul cu cele două iniţiative, să mai avem puţină răbdare şi să solicităm Comisiei juridice un punct de vedere cu privire la cine este Cameră decizională. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, dacă nu sunt puse pe ordinea de zi, vă rog să fie puse. Dacă sunt puse, atunci le vom pune din nou. Proiectele sunt puse pe ordinea de zi? Atunci, vă rog mult să le puneţi pe ambele pe ordinea de zi şi vom constata că suntem prima Cameră sesizată. Domnule secretar general, rog să fie puse pe ordinea de zi. |
||






