| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 09.03.2016 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Mate. |
|
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu solicit să eliminăm de pe ordinea de zi a Biroului permanent punctul 20 - Memorandumul intern privind inventarierea bunurilor din dotarea birourilor parlamentare - până nu este anexată acea procedură privind casarea bunurilor vechi. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Corect. |
||
|
Domnul Mate Andras-Levente:
.care au valoare de un leu, zece lei şi încă tot sunt în dotare şi nu am primit de o jumătate de an, mi se pare chiar domnul Pambuccian, colegul nostru, a cerut din 1992 şi ne tot ducem cu inventarul, dar sunt casate. Până nu primim acea procedură de casare a acestor bunuri nu discutăm acest punct. Este punctul 20 şi eu şi domnul Pambuccian şi încă câţiva dintre colegi am solicitat acest lucru încă de acum un an de zile. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Membrii Biroului permanent? De acord în unanimitate. S-a scos de pe ordinea de zi. |
||
|
Domnul Marian Neacşu:
Iertaţi-mă! Nu este important doar să o scoatem de pe ordinea de zi, important este să ducem demersul mai departe, cred că acesta este sensul. |
||
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da. Mergem mai departe. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor: Luni - Domnule Vlase, nu sunteţi luni aici? Eu sunt plecat în delegaţie. Avem ora primului-ministru. Eu nu sunt aici să trebuie fac publicarea în Monitorul Oficial pentru perioada: duminică după-amiază, marţi noaptea spre miercuri. Domnul Iordache mi-a promis că vine până la ora 14,00 înapoi, dar este 15,00. Bun, deci, domnul Iordache - este ora primului-ministru. Domnul prim-ministru Cioloş m-a informat că o să vină, eu l-am informat că la noi, la Cameră, procedurile sunt foarte clare cu timpii de dezbatere pentru fiecare grup politic parlamentar, nu avem o problemă. Marţi - activitate în comisii; Miercuri - ordinea de zi plus votul final la ora 14,00. Dacă este ceva schimbăm luni votul final, restul zilelor sunt conform Regulamentului. Domnul Niculae Mircovici şi cu domnul Laurenţiu Chirvăsuţă sunt secretari săptămâna viitoare, doamna Rodica Nassar este la declaraţii politice şi la întrebări şi interpelări, da? Mulţumesc. |
||







