| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 28.02.2017 17:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
La primul punct, scrisoarea Grupului parlamentar PMP din Camera Deputaţilor, prin care solicită majorarea numărului de membri în comisiile permanente comune pentru controlul activităţii SRI şi SIE. În momentul acesta, din câte sunt informat, procedura pentru numirea celor cinci membri la Comisia SIE este demarată. În ceea ce priveşte Comisia SRI, propunerea va trebui să fie înaintată Comisiei SRI pentru analiză, pentru a decide care sunt posibilităţile sau consecinţele majorării numărului de membri de la 9 la 11 şi, ca atare, solicit astăzi să analizăm şi să decidem pe cale de consecinţă. Da? Da, domnul Tomac. |
|
|
Domnul Eugen Tomac:
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, În ceea ce priveşte chestiunea legată de Comisia SIE, noi am stabilit în Comitetul liderilor şi am şi depus deja o iniţiativă legislativă privind mărirea numărului de membri de la 5 la 7. Cred că este atributul nostru să decidem, inclusiv în ceea ce priveşte Comisia SRI, şi nu al comisiei, pentru că aici este vorba de o hotărâre pe care trebuie s-o dea Parlamentul cu privire la numărul de membri, să se mărească de la 9 la 11. Mulţumesc. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
În ceea ce priveşte Comisia SIE, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, propunerea legislativă îşi urmează cursul. În momentul de faţă suntem pe cinci membri şi, ca atare, trebuie făcută desemnarea pentru cei cinci membri, iar la Comisia SRI nu o să decidă Comisia SRI, evident, am spus că înaintăm propunerea, aşteptăm un punct de vedere şi vom decide noi. În regulă? Da? Din sală: Da. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă propun, ca atare, să tratăm în acest sens scrisoarea de la Grupul PMP. Vă mulţumesc. |
||





