Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 21.02.2017 09:45 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2017 ora 9:45

1. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată. Comisia juridică, de disciplină și imunități lucrează în paralel cu Plenul Camerei Deputaților.Termen raport: astăzi, 21.02.2017 ora 13.00 consultă pdf icon

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Domnul Petru Gabriel Vlase:

Avem un singur punct pe ordinea de zi, în şedinţa convocată în urma sosirii la Camera Deputaţilor a Proiectului de lege privind respingerea Ordonanţei numărul 13.

A fost adoptat de Senat în procedură de urgenţă, ieri.

Obiectul, îl ştiţi - respingerea Ordonanţei numărul 13.

Sesizăm în fond Comisia juridică iar Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale pentru aviz.

Şi propunerea este., vă rog domnul Ciolacu.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Propunerea era totuşi, Comisia juridică să termine raportul până în ora 13,00.

Este posibil să mutăm votul final, (discuţii fără microfon, în sală) lăsaţi-mă să termin, domnule ministru, aşa se întâmplă într-o democraţie.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, vorbiţi pe rând.

Vă rog.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mai am o solicitare la dumneavoastră.

Aş mai vrea introducerea pe ordinea de zi, în afară de Ordonanţa numărul 13 şi numărul 14, şi a Legii numărul 95/2006, PLx-ul 21/2017 - Comisia de sănătate. Este de respingere a ordonanţei.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Haideţi să le luăm pe rând.

Deci, cu Ordonanţa numărul 14 - este închisă de ieri;

Ordonanţa numărul 13 - o discutăm acum, şi după aceea.

Vă rog, domnul Nicolicea.


Domnul Eugen Nicolicea:

Dacă ne daţi acordul să lucrăm acum cu plenul, la ora 10 şi un sfert, am terminat Raportul.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înţeles.

Vă rog, domnul Korodi.


Domnul Korodi Attila:

Aş dori să avem punctul "Diverse" pe ordinea de zi.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

La diverse, da.

Altceva?

Domnul Ghinea, vă rog.


Domnul Cristian Ghinea:

Ca răspuns domnului Nicolicea. Problema era că colegii mei îmi spuseseră că se vor vedea la ora 15,30, ceea ce însemna că pierdeam plenul de astăzi. Deci, dacă Comisia juridică lucrează acum în paralel, este perfect şi băgăm Ordonanţa numărul 13 şi Ordonanţa numărul 14 astăzi, amândouă odată în plen?


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da.


Domnul Eugen Nicolicea:

Să vă informez. Am avut şedinţă pentru ora 09,30, de dimineaţă, întrucât nu am avut materialul, am amânat şedinţa ştiind eu că este la ora 15,30, dar am făcut demersurile să defazăm şi să terminăm astăzi pe plen.

Anunţul de ora 15,30 era în situaţia în care nu ştiam că se va accepta şedinţa Biroului permanent de azi.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bine, deci Comisia lucrează în paralel cu plenul, veniţi cu Raportul la plen, punem Ordonanţa numărul 13 şi Ordonanţa numărul 14 pe ordinea de zi, da?

Şi cu votul final, îl stabilim în timpul şedinţei, vedem cum merg lucrurile, dacă ne încadrăm bine, dacă nu..


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi PLx-ul 21/2017.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Plx-ul 21/2017, da.

Dacă sunt obiecţii aici. Nu sunt.

Vă rog.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc, atât.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

La "Diverse".

Vă rog.


Domnul Korodi Attila:

Ştiu că ieri a fost o discuţie cu privire la angajarea consilierilor în birourile parlamentare.

Eu dimineaţă, am avut încă o şedinţă de grup, care şi în momentele acestea încă lucrează.

Din nou discuţia a fost - este o nervozitate destul de mare, pe bună dreptate - ce s-a semnalat, pentru că o să avem schimbare de secretar general, din câte am înţeles că eu nu am participat ieri la şedinţă, este aceea, să găsim soluţia ca să nu mai refacem toate contractele şi cererile pentru că cererile din contractele anterioare, erau analizate de fostul secretar general; dacă facem lucrul acesta, cred că suntem o instituţie foarte slabă. Trebuie găsită o soluţie, nu contează persoana care se schimbă, contează instituţia Secretarului general care semnează.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înţeles.

Faceţi o discuţie cu Secretariatul general şi găsiţi varianta optimă, ca să nu ne blocăm în asta.


Domnul Korodi Attila:

Eu nu pot să găsesc. Este bunul simţ ca să găsească secretarul general, soluţia. Să nu mai facem mii de cereri, că vorbim de mii de cereri.


Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bine, s-a înţeles.

Mulţumesc.

Alte intervenţii. Nu sunt.

Ne vedem la plen la ora 10,00.

Mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.