| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 18.10.2017 10:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 7, solicitare din partea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial referitoare la desfășurarea comisiei. Doamna Florea, președintele comisiei de anchetă, solicită aprobare pentru desfășurarea lucrărilor comisiei de luni până vineri, pe întreaga perioadă de funcționare. Supun aprobării dumneavoastră această solicitare. Aveți o intervenție. Domnul Goțiu. |
|
|
Domnul Remus Mihai Goţiu:
Vreau să menționez, cum am mai făcut-o și cu alte ocazii, că, începând din vară și în special pe perioada verii, această comisie și-a desfășurat lucrările neregulamentar. În plus, dacă pentru toate celelalte comisii permanente reunite de la Camera Deputaților, de la Senat și așa mai departe a existat un program de lucru stabilit colegial, apoi votat în Birourile permanente și în plenul și în plenul reunit, aceasta a fost singura comisiei unde, dincolo de faptul că s-a desfășurat din punctul nostru de vedere neregulamentar și aceste convocări s-au făcut în mod discreționar. De aceea, completând cu faptul că și prelungirea existenței acestei comisii o considerăm neregulamentară și excedând scopurilor inițiale, Grupul USR va vota împotriva acestui program. Mulțumesc. |
||
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Cine este pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Cinci parcă am văzut. Șase? Da, șase voturi împotrivă. Abțineri? Nu sunt. Cu majoritate, s-a aprobat. |
||






